Amenzi şi lemn confiscat la Ragla. În afacere, implicat şi un tânăr pădurar

 

         Poliţiştii bistriţeni au controlat, vineri, 13 mai, o instalaţie de debitat material lemnos, aparţinând unei persoane fizice autorizate din localitatea Ragla, comuna Dumitriţa.  În urma verificărilor, oamenii legii au constatat faptul că antreprenorul entităţii ar fi primit, în vederea debitării, 1,5 mc lemn rotund răşinos.

           Cu sprijinul Gărzii Forestiere Judeţene Bistriţa-Năsăud s-a procedat la măsurarea cantităţii faptice, constatându-se faptul că acesta deţine faptic 3,78 mc material lemnos. Astfel, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5000 de lei, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, şi au fost confiscaţi 2,28 mc material lemnos, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.  

           „Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la legalitatea provenienţei materialului lemnos identificat, stabilindu-se faptul că un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Dumitriţa, pădurar la un ocol silvic din judeţul Bistriţa-Năsăud, ar fi expediat materialul lemnos, identificat la antreprenorul persoanei fizice autorizate, din cantonul de pădure aflat în gestiunea sa, întocmind în acest sens un aviz de însoţire fals ce conţine date nereale cu privire la provenienţă”, precizează Poliţia bistriţeană.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5