În amintirea unui plăieș moldovean

Radu Băeș

Veștile bune sau rele aleargă mai repede ca oricând grație tehnologiei moderne. Și, totuși, o veste ca o noapte sfâșietoare nu mi-a parvenit la timp: Gavrilă Banu, prietenul meu, nu mai este. S-a dus. Prea repede s-a grăbit să „alunece” dincolo.
Absolvent al adevăratei școli pedagogice năsăudene, promoția 1974, Gavrilă Banu a fost sufletul formației artistice a liceului, formație renumită la acea vreme. Alături de Constantin Melean, Florin Lateș, Ioan Lazăr, Ioan Talpoș, Ioan Axente și alții, el a ridicat măiestria interpretativă aproape de perfecțiune.
A fost un adevărat plăieș moldovean care a descălecat în Țara Năsăudului, unde a devenit… „zimbru”! Da. Zimbru! Așa i-a poreclit regretatul lor diriginte, profesorul Liviu Rebreanu. Singura clasă de băieți de la Liceul Pedagogic Năsăud era… clasa „zimbrilor”!.
În multele deplasări cu ansamblul artistic prin satele județului și în județele limitrofe, Gavrilă Banu era aplaudat la scenă deschisă .Avea harul lui inconfundabil.
În vremea aceea, viitorii învățători erau inițiați în activitatea culturală, iar, ca artiști amatori, susțineau spectacole de ținută, valorificând, în spectacolele lor, folclorul autentic năsăudean, dar și cel din zonele din care proveneau, apoi, ca absolvenți, deveneau adevărați luminători ai satelor și îndrumători ai vieții artistice în satele în vare își desfășurau activitatea. Așa a fost și Gavrilă Banu. Întreaga sa viață și-a dăruit-o, alături de soția sa, Florentina, fostă colegă de liceu, mișcării artistice din Dorna Candrenilor și din județul Suceava până când inima lui a încetat să mai bată, la o vârstă la care alții își fac încă proiecte…
Gavrilă a fost un bun prieten. Revederile noastre, deși puține, aveau aspect de sărbătoare! Bineînțeles că spațiul nu ne permite să evocăm personalitatea dascălului și îndrumătorului din Dorna Candrenilor. Doar o amintire picantă mai aștern printre lacrimi: Ansamblul nostru trebuia să prezinte, într-o duminică, două spectacole în Vatra Dornei și Dorna Candrenilor. După ce am terminat spectacolul în Dorna Candrenilor, Gavrilă îl rugă pe directorul de atunci, regretatul profesor Eremia Burcezan, să ne lase pe toți să-i vizităm casa. Nu știam nici noi ce va urma. Într-o cameră ne aștepta un butoi de lemn cu o bere rece de casă al cărui gust era deosebit. Numai că, neobișnuiți, ieșeam din casă mai „veseli” decât intrasem. Neștiind ce se întâmplă, directorul intră și el și văzu… butoiul! Dar nimeni n-a mai putut întoarce timpul, așa că am rămas nepedepsiți. De atunci, ori de câte ori venea vorba de Banu sau Dorna Candrenilor ne aduceam aminte de… butoiul cu bere!
Un plăieș moldovean s-a predat prea repede în fața morții. Noi, cei care l-am cunoscut, și discipolii săi putem spune fără teama de a greși: s-a dus în lumea umbrelor un OM adevărat, un iubitor al meseriei de dascăl și un luptător pentru păstrarea și valorificarea folclorului autentic românesc.
Fie-i țărâna ușoară!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]