La noi

Amintiri pentru care copilărie ?

Harnica scriitoare de pe Ilve (Cine ? desigur că Veronica Oșorheian), nu are astâmpăr și aproape an de an dă tiparului o carte. Acum e vorba de „Bumbușca și alte povestiri (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015). Ce titlu ! Desigur, cuvântul „bumbușcă” e un regionalism și încă din copilărie știu că denumește un ac cu măciulie mai mare decât la obișnuitele ace de gămălie. Alerg la dicționar; al meu conține tot ce a scos românul pe gură de-a lungul veacurilor, inclusiv cuvinte triviale. Stupoare ! Cuvântul meu nu există; eventual, „bumbușor”, cu înțeles de nasture mic sau bănuț. Îmi întreb o vecină, originară din Zagra: Cică, acolo, „bumbușcă” e un fel de răsfăț pentru o fată mică și drăguță. În fine, cine va citi cărțulica, se va dumiri ce înseamnă „bumbușcă” în chiar proza cu acest titlu.
Cărțile inspirate din lumea vârstei dintâi alcătuiesc la Veronica Oșorheian un fel de pauzzle al unui spațiu nu atât compus din elemente geografice, toponimice, ci din inocența, curățenia vârstei mici, din fâlfâiri mitologice, din inițieri în traiul celor mari; de altfel, adulții sunt mai degrabă un pretext pentru gestica și luminarea fetițelor și băieților, aceștia având parte de nemărginita și ocrotitoarea bunătate a bunicilor, dar și de exigența, mai mult mimată a părinților.
De aici se iscă nevinovate conflicte narative, în finalul cărora bruma de tristețe, pulsația de nedumerire lasă locul unor revelații, unor mirări candide, cu pâlpâiri de umor.
Cititorul matur reține (doar el !) caracterul limbajului, cu inserții de rostire neaoșă, evocând uneori nostalgia după un tărâm revolut, de la poalele Carpaților năsăudeni (mai cu seamă Leșul natal). Deopotrivă, cititorul matur întrevede tentațiile de reconstituire monografică a unei lumi fără întoarcere, remarcând arta descriptivă a scriitoarei, vioiciunea, naturalețea dialogului între micii și marii protagoniști.
Sunt aspecte care mă determină să consider că „Bumbușca și alte povestiri” nu este o carte pentru copii, ci pentru adulți, așa cum se întâmplă cu „Amintiri din copilărie” a humuleșteanului.
Volumul prezentat capătă consistență editorială și prin excelentele ilustrații ale graficienei, de la Alba Iulia, artista Lucia Conțan.
Parcurgând text după text, cititorul începe să dobândească acea stare de suflet și spirit trăită de cei din vechime, care ajungeau să exclame: „Et in Arcadia ego !”

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]