AMPRENTA LITERARĂ DIN DIMENSIUNEA TRANSILVANĂ

Dacă împărtăşim ideea existenţei unei „dimensiuni transilvane”, atunci nu putem să nu ne gândim dacă această dimensiune se manifestă doar în spaţiul transilvan sau ea poate fi identificată şi în alte părţi ale ţării.
Cartea lui Mircea Muthu, „Repere culturale transilvane”, Editura Eikon, Cluj- Napoca, 2014, selectează din bogăţia literară a zonei situate între Carpaţi acele piese de rezistenţă ce asigură trecut, prezent şi speranţă în definirea unei mentalităţi, altfel reprezentată şi în literatură. Astfel, de la „Tribuna” lui Ioan Slavici la Cercul Literar de la Sibiu şi Lucian Blaga, de la amintirea lui Octavian Goga, epopeicul interzis al lui Agârbiceanu, sufletul Ardealului, văzut de Pavel Dan, iubirea integrală şi Liviu Rebreanu, la Şcoala Clujeană de Estetică, ajungem la „Inserţii contemporane”, cu nume precum Mircea Tomuş, Alexandru Vlad, Marta Petreu, Horia Ursu, Ion Vlad, Vasile Avram, Al. Pintescu, Ion Popdan, Aurel Pantea, Nicolae Mocanu, Ioana M. Petrescu, Liviu Petrescu şi Bartolomeu Anania. Lista cuprinde vârfuri ale unei demonstraţii de existenţe diferite.
Cartea lui Mircea Muthu este unitară, deşi cuprinde atât de multe şi diferite manifestări literare. Trecerea de la un nume la altul se face ca într-un subtitlu, supus aceluiaşi principiu de bază, al apartenenţei la un program literar transilvan, chiar dacă acesta pare a fi doar presimţit, înainte de scriere, dar imprimat cu fiecare nouă apariţie, ca o legătură de sânge.
Oare ce se întâmplă cu ardelenii plecaţi sau cu cei ne-ardeleni, dar ajunşi aici în căutarea unor identităţi, pe care le-au şi găsit? Continuă şi ei acest spirit, frumos nuanţat de către Mircea Muthu, la capătul unui prim volum de mărturii ale „transilvanismului”? Dintr-o trimitere la Bariţ, apoi la Rebreanu, aflăm că „ţara” Ardealului e numită „rezervor de seriozitate”, iar Lucian Blaga spune că „a fi ardelean înseamnă să duci gândul până la capăt.” Al. Vlad scrie în „Ploile amare” că „satul transilvan e ca o insulă, ca un boţ de mămăligă într-un blid de lapte.”
În buna tradiţie a înaintaşilor, scriitorii de azi, poeţi, prozatori, continuă opera comună, prin opere proprii, fără a face rabat de la calitate, de la credinţa în scris, de la „ardelenism”, ca formă cotidiană de existenţă (Emil Turdeanu). Ion Popdan, sătmărean, îşi face cunoscută „arta poetică” fără vreun sentiment al demodării, dimpotrivă, cu puternice influenţe de modernism: „Cuvintele se cer spălate des” şi „Sub cuvinte sunt alte cuvinte”, iar Nicolae Mocanu continuă pledoaria pentru „Cuvântul acesta/ înfipt pe hârtie/ ca un stâlp de lumină/ pe o planetă pustie.”
Toţi scriitorii cuprinşi în carte sunt voci distincte care ar merita fiecare în parte câte un studiu pe tema apartenenţei lor la spiritul transilvan. Fiind aleşi „repere culturale, ei devin „stâlpi de lumină” pe harta culturală a Transilvaniei.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]