Anamaria Mihăilă, din Sângeorz Băi, profesoara de 10, ce îşi împarte dragostea între limba română şi folclor: Titularizare în 2 județe fără posturi, nu mă pot bucura niciodată pe deplin de roadele de la catedră pentru că migrez de la o școală la alta

Îndrăgita interpretă a generaţiei tinere, Anamaria Mihăilă demonstrează că este şi un profesor de nota 10, obţinând la examenul de titularizare nota maximă. Mai mult, şefa de promoţie de la Facultatea de Litere UBB Cluj-Napoca a dat inspecţii în două judeţe, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, la ambele primind 10. În momentul de faţă Anamaria este profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic "Liviu Rebreanu" Turda, negăsind post liber în judeţ.
„Am avut foarte mari emoţii pentru rezultate, care în special la română pot fi subiective. Nu mi-a trecut prin minte că o să fie un 10 plin, iată că rezultatul unei munci pe parcursul mai multor ani îşi arată roadele. Deocamdată mă axez pe definitivat şi nu ştiu unde îmi voi lua post pentru că încă nu s-au ivit posturi titularizabile, dar sper că se vor ivi şi posturi pentru titulari, sper din suflet să apară o jumătate de normă care să fie titularizabilă. Le ziceam copiilor mei de fiecare dată că notele nu sunt o miză. Știu că așa e, mai ales când dai titularizare în 2 județe fără posturi... Nota nu e o miză, dar e o dovadă. O dovadă de muncă și de dăruire. Îmi place nespus ceea ce fac, deși nu mă pot bucura niciodată pe deplin de roadele de la catedră. Pentru că migrez, în fiecare an, de la o școală la alta. Sunt un profesor suplinitor mândru și calificat. Atât cât se poate. Și da, sunt un om foarte iubit de Dumnezeu” ne-a declarat Anamaria Mihăilă.
O felicităm pe Anamaria, doctorand la Facultatea de Litere UBB Cluj-Napoca, care demonstrează că intelectualii apreciază din ce în ce mai mult tradiţiile şi să o felicit pentru faptul că deşi este un profesor de nota 10, nu îi este ruşine să îmbrace costumul popular al strămoşilor. „Folclorul e parte din cultura noastră, literatura română a pornit din folclor şi important este modul în care promovezi cântecul românesc pentru că un intelectual trebuie să-l păstreze curat, nepătat, de acolo de la origini, asta încerc să fac şi mi-e drag folclorul pentru că mă defineşte e parte din mine, la fel ca literatura” spune Anamaria Mihăilă.
Prezentă cu ca un adevărat profesioist la catedră ca şi la evenimentele de bucurie din viaţa comunităţii.

Comentarii

25/07/19 07:54

Felicitări! Încă o dovadă că putem scăpa de „dictatura mediocrității” care face ravagii în toate domeniile vieții. Mai ales într-un învățământ „abramburit”!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5