Ancheta Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud

1. Ce credeţi că ar trebui să ştie cititorii despre dumneavoastră?

2. De ce scrieţi?

3. Cum vedeţi rostul scrisului?

4. Care sunt valorile în care credeţi?

5. Cum scrieţi?

6. În cariera dv. scriitoricească, există oameni cărora le datoraţi ceva?

7. Consideraţi că aveţi format un cerc de cititori? Cine sunt ei şi ce aşteaptă de la dv.?

8. Credeţi în prietenii literare?

9. Fiecare scriitor gândeşte la cartea de căpetenie care să-l reprezinte. Aţi scris-o deja? Dacă nu, cum o imaginaţi/ proiectaţi?

10. Grupările literare, cenaclurile, credeţi că mai au vreun rost? Care ar fi el?

11. La ce lucraţi acum?

12. Ce reprezintă pentru dv. Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud?

ASTĂZI:

Ovidiu Pojar

1.Că mă doare, la fel ca şi pe ei, impostura, demagogia, cinismul şi mercantilitatea unei societăţi care pare să-şi fi pierdut "uzul raţiunii". Că sunt o picătură care încearca să vadă şi să facă lumea altfel.

2. Aşa cum unii cântă de când se ştiu, alţii fluieră sau desenează, eu scriu. Pentru a mă elibera de gândurile care altfel nu mă lasă în pace, pentru a-mi alunga obsesiile, pentru a depăşi urâtul, vulgarul care ne asaltează.

3.Cred că scrisul are în primul rând rostul de a ne face să ne regăsim pe noi însine, în profunzimea, în intimitatea cea mai adâncă, acolo unde avem cu toţii un potenţial de care nu suntem conştienţi altfel. Şi atunci când citim o carte de multe ori simţim că parcă acel ce a scris-o a vorbit în numele nostru, sau şi în numele nostru, numai că el a ştiut mai bine cum să exprime ideile, trăirile de care altfel şi noi am fi capabil. Cred că scrisul are rolul de a ne pune în rezonanţă cu ceea ce avem bun şi pur în noi, de a ne arăta că nu suntem singuri în lume, în gândirea noastră, în suferinţă, în bucurie, transformându-ne la modul subtil, imperceptibil, ridicându-ne pe un alt plan, superior cotidianului de multe ori anost şi grobian.

4.Valorile transmise omenirii de milenii, care nu s-au schimbat indiferent de orânduiri, regimuri politice. Cred în puterea iubirii, a compasiunii, a solidaritaţii umane.

5.Cu revoltă, cu disperare, cu iubire, cu bucurie, aşadar cu tot ce mă "mişcă", ce mă emoţionează.

6.Eu nu cred intr-o existenţă mecanicistă, în care fiecare trăieşte independent de celălalt. Eu cred că ne împlinim prin ceilalţi, că suntem într-o interdependenţă în care mereu dăm şi primim. În privinţa scrisului, datorez mult celor din jurul meu, a fost un miracol datorat celorlalţi care au făcut totul posibil. Familiei Gordan, vecinii mei care mi-au fost primii cititori, împingându-mă de la spate cum se spune, spunându-mi că sunt şi alţii care vor fi bucuroşi să se regăsească în ceea ce scriu ; scriitorilor Ion Moise şi Gavril Moldovan care citind ce am scris mi-au dat girul lor, Doina Manu a avut răbdarea să mă îndrume la prima carte, apoi şi nu în ultimul rând poetului Al. C. Miloş care m-a introdus în lumea literară şi de ale cărui sfaturi şi prietenie mă bucur de la început, Melania Cuc care a scris foarte frumos despre mine şi mi-a dat încredere în ceea ce scriu. Şi tuturor celor din jurul meu, care mă inspiră, mă suportă , mă citesc şi mă critică.

7.În general astăzi sunt puţini cititori şi foarte multe de citit. Nu ne ajunge timpul să citim tot ce apare important în lume, azi având privilegiul de a avea acces la aproape tot ce se scrie pe mapamond. Cercul meu de cititori este mic, dar am avut bucuria nepreţuită de a mi se spune : " Ştii, m-am regăsit şi eu în ceea ce ai scris în poezia cutare". Şi asta este deja foarte mult.

8.Nu mai mult decât în prietenie în general. Oricum este ceva care rezistă greu în societatea de astăzi. Poate când lumea se va mai aşeza, când nu vom avea ambiţia să obţinem totul şi foarte repede, vom realiza virtuţile prieteniei. Când vom avea răbdarea să-l cunoaştem şi să-l întelegem pe cel de lângă noi. Acum, fiecare ţipă mut : "Aprivoise-moi" ca în Micul Prinţ al lui Exupery, dar nimeni nu ne aude. Când vom avea urechi să auzim asta, vom avea şi prieteni.

9.Sper că nu. Altfel ar însemna că suntem deja "morţi". Or, ruga noastră ar trebui să fie, aşa cum spunea Blaga, dacă nu mă însel- să nu mor înainte de-a muri.

Cunoaşteţi cu toţii tabloul "Strigătul" al lui Munch. Nu ştiu cum ar trebui să fie cartea asta, dar asta am credinţa că ar trebui să fie. Un strigăt, esenţializat, distilat.

10.Cred că au un rost, rost pe care nu-l împlinesc aşa cum ar putea. Pe lângă faptul că ele sunt casa în care cei noi trebuie mereu să aibă unde veni, ar trebui ca şi pentru membrii consacraţi aici să fie primul loc în care ceea ce au scris să dea seama cu primii cititori, oarecum mai avizaţi decât publicul larg să zicem, şi a căror confirmare ar trebui să conteze.

11. O nouă plachetă de versuri care probabil se va numi " Jogging circular", dacă destinul va vrea să se înfaptuiasca.

12. Fiind destul de tânăr membru, sper să fie vocea prin care scriitorii judeţului să se exprime in dialogul cu societatea, scutul care să ne apere de "intemperiile" vremurilor...