Ancheta Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud

1. Ce credeţi că ar trebui să ştie cititorii despre dumneavoastră?

2. De ce scrieţi?

3. Cum vedeţi rostul scrisului?

4. Care sunt valorile în care credeţi?

5. Cum scrieţi?

6. În cariera dv. scriitoricească, există oameni cărora le datoraţi ceva?

7. Consideraţi că aveţi format un cerc de cititori? Cine sunt ei şi ce aşteaptă de la dv.?

8. Credeţi în prietenii literare?

9. Fiecare scriitor gândeşte la cartea de căpetenie care să-l reprezinte. Aţi scris-o deja? Dacă nu, cum o imaginaţi/ proiectaţi?

10. Grupările literare, cenaclurile, credeţi că mai au vreun rost? Care ar fi el?

11. La ce lucraţi acum?

12. Ce reprezintă pentru dv. Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud?

ASTĂZI MENUŢ MAXIMINIAN

1 Cititorii ştiu ceea ce trebuie, dacă mi-au urmărit cărţile. Poate, mai mult decât ar trebui sunt prezent în scrierile mele, implicat, mai ales în jurnalele cu tentă socială. Apoi, cred că o parte dintre cititori m-au descoperit şi în cei 10 ani de presă culturală. Cititorii sunt sigur că ştiu că sunt un om de-al lor, un luptător pentru spiritul românesc.

2 Scriu pentru că simt că asta mi-e menirea. Pentru că aşa mă simt bine, pentru că prin cuvânt îmi redescopăr trăirile, pentru că litera este parte din mine. Scrisul a venit de la sine şi a rămas în casa mea. Pentru cât timp, vom vedea. Eu m-aş bucura să rămână alături de mine pentru eternitatea sufletului.

3 Prin scris lucrurile capătă un alt sens. Emiţătorul şi receptorul descoperă o relaţie specială peste vremi şi dincolo de acestea. Scrisul sculptează în istorie rămânând dovada trecerii noastre pe acest pământ. În cuvânt se regăsesc toate trăirile noastre, toate binecuvântările, viaţa călătoare pe aripi de cer. Scrisul înseamnă educaţie, cultură, regăsirea identităţii naţionale, puterea de netăgăduit a cuvântului, care era de la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

4 Prima valoare în care cred este mama. Icoana de preţ, sufletul care mi-a dăruit viaţa. Apoi cred, cu aceeaşi tărie, în Dumnezeu. El este cel care ne dă putere, ne dă nădejde, ne dă cuvânt. Credinţa mă va însoţi toată viaţa deoarece mi-a fost adânc încrestată în suflet de către tâna Ana, acasă la Diug, unde nu era zi fără rugăciune şi duminică fără biserică. De acolo au început să fie sădite valorile în sufletul meu. Apoi mai cred în frumuseţea omului, în cultura adevărată, cea autentică, în reperele identităţii noastre de oameni neaoşi, de popor ales.

5 Scriu dincolo de timp. Zi şi noapte, acasă sau la birou. Scrisul meu se împarte între două iubiri: ziarul şi cartea. În ziar încerc să aduc în faţa cititorilor evenimentele literare, trăirile şi împlinirile oamenilor de cultură, iar în cărţi pun trăirile mele, conturate într-o poveste pentru fiecare. Scriu pentru a mă elibera, pentru a mă destinde, pentru a spune ceea ce mă frământă, sau a împărtăşi bucuriile mele. Puţine şi frumoase.

6 Există mulţi oameni cărora ar trebui să le mulţumesc. Poate prea mulţi, de aceea voi nominaliza doar unul. Cel care mi-a descoperit universul scrisului, învăţătorul Mizgan Macedon. Un om deosebit, căruia am avut bucuria de a-i edita o carte-„Cântece pentru toate vârstele”. A fost modul meu de a-i mulţumi, împlinindu-i visul de a-şi vedea cântecele pe care le-a compus într-o carte. Apoi au fost scriitori care mi-au spus, la început de drum ce e bine şi ce e rău, ce trebuie să îndrept şi unde trebuie să insist în scrierile mele.

7 Cititorii mei fideli sunt cei care iubesc lucrurile pozitive. Nu voi şoca niciodată prin cărţile mele. Nu sunt de acord cu cuvintele vulgare, oricât de lăudate şi premiate sunt acestea. Nu sunt de acord cu pornografia care este ridicată la rang de artă în zilele noastre. Oricât am dori să ne împărtăşim trăirile, a vorbi doar în clişee pe care le auzi la uşa cortului mi se pare ridicol. Cred că cititorii mei sunt la fel ca mine, oameni cărora le place să vadă lucruri faine, pozitive. Ne-am săturat de urât, de sacrificarea cuvintelor mândre ale limbii.

8 Cred prea puţin în prieteniile dintre scriitori. Este un mediu, care la fel ca al artiştilor, este unul al concurenţei. Deşi personal cred că ar trebui să ne bucurăm unul pentru altul. Pentru mine cartea primită de la un coleg este ca o sărbătoare. Cred că există prietenii doar pe interes, cred că puţini sunt cei care îşi întind o mână sinceră unul altuia. Nu prea cred în critică, puţini sunt cei care promovează dezinteresat. Este destul de greu să pătrunzi într-o lume a scriitorilor. Sunt orgolioşi, dar dincolo de asta sunt spirite novatoare.

9 Nu ştiu care va fi cartea de căpetenie. Întotdeauna ai impresia că proaspătul volum ieşit de sub tipar este cel mai bun. Până când, creaţia te îndeamnă iar la muncă. Şi iar, şi iar. Depinde ce ai de spus în scrierile tale şi cât ai de spus. Cartea de căpătâi, o vor hotărî care este, cititorii.

10 Mai important decât orice grupare literară este felul în care fiecare în parte crează literatura. Felul în care jonglează cu litera pentru înfăptuirea operei. Sunt indivizi prezenţi în varii grupări literare, care nu au nici o legătură, în esenţă, cu scrisul. Aparenţele însă îi includ în categoria scriitorilor. Relaţiile funcţionează şi în această breaslă, la fel ca în toate domeniile. Nu se poate, odată ajuns la pensie, din plictis, să scrii o carte de amintiri şi să fi inclus cu magna cum laude în toate grupările. Există şi cealaltă latură. Să scrii atât de bine, încât amintirile tale inserate pe coală, să devină bestseller. Şi atunci depăşeşti pe cel care scrie de o viaţă, dar o face foarte prost, sau deşi o face foarte bine, nu a fost promovat aşa cum trebuie. De obicei, cenaclurile se înfiinţează sub aripa unei instituţii, fie ea şcoală, centru cultural, instituţii de stat sau particulare. Sunt multe cazurile în care grupările editează şi reviste care creionează, în mare, activitatea acestora. Cercurile literare sau asociaţiile literare sunt liant de închegare a relaţiilor dintre scriitorii din diaspora. Este o formă de a-ţi păstra dreptul la scris, a avea identitate într-o lume străină, a avea posibilitatea de a lectura din creaţia ta în faţa celor interesaţi. Sunt cenaclurile elitiste? Depinde la ce grupare vrei să aspiri şi cine face parte din aceasta. Dacă ne referim la ceaiurile literare din bibliotecile şcolilor, aici au acces toţi cei care iubesc literatura, fiind, prin prezenţa lor membrii activi ai acestora. Dacă vorbim însă de cenaclurile scriitorilor consacraţi, dacă n-ar fi eclectice, ele n-ar fi grupări literare, ci aglomeraţie. Ar fi la fel ca o echipă de fotbal sau rugby, în care toţi ar şuta, toţi ar apăra. N-ar mai fi transmiţător (scriitor) şi receptor (cititor). Scara comunicării ar fi dată peste cap. Orice grup care-şi merită numele este eclectic din toate punctele de vedere: al backgroundului membrilor, al orientării lor (estetice, politice, sexuale etc.), al surselor doctrinare. Fiecare asociaţie literară este construită de personalităţi, care prin individualismul lor, prin particularităţile fiecăruia, prin stilul propriu, astfel încât oricât de puternică şi de coerentă ar fi gruparea, reduc spiritul mutonier, neanulând astfel singurătăţile. Fiecare cerc literar influenţează, local, naţional sau global evoluţia ulterioară a scrierii atât prin modelul punctual al programului lor, dar şi prin modelul individual al fiecăruia. Întâlnirile din cadrul grupărilor sunt gustate in spaţiul cultural, creionându-se adevărate evenimente prin lansările de carte, lectură publică, sărbătorirea sau omagierea scriitorilor. Este o adevărată modă să se editeze antologii ale grupărilor, fie ele cu creaţii ale membrilor, fie un fel de istoric, o dare de seamă a activităţilor derulate până în momentul unei aniversări. Ca societăţi bistriţene se remarcă Societatea Scriitorilor din Bistriţa Năsăud, Societatea Scriitorilor Bistriţeni, iar ca grupări literare Cenaculum-Beclean, cenaclul « George Coşbuc » şi « Conexiuni »-Bistriţa. Scriitorii fac însă parte şi din alte asociaţii literare, grupate pe anumite categorii, fie că vorbim de poeţi sau prozatori. Un lucru este evident : scriitorii bistriţeni sunt din ce în ce mai prezenţi la nivel naţional, şi chiar internaţional, prin paginile virtuale, fie ca grupare, fie individual. În ceea ce priveşte literatura şi asociaţiile literare, cu siguranţă Bistriţa a intrat în dicţionarul culturii româneşti.

11 Am finalizată o istorie culturală în interviuri şi o carte de eseuri adunate în ultimii ani. Am în pregătire un jurnal de călătorie, o poveste de dragoste pe tărâm grecesc, apoi două monografii, cu personaje din lumea artistică. Mă bucur când oameni precum Cornelia Ardelean Archiudean, Ştefan Cigu şi Matilda Pascal Cojocăriţa îmi cer să scriu povestea vieţii lor. Asemenea cărţi prind şi bucură sufletul cititorilor. Proiecte mai sunt, doar sănătate să avem şi bani pentru editare.

12 Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, unde sunt secretar, reprezintă pentru mine un sprijin, un mod organizat de a-mi desfăşura activitatea. Fiind printre cei mai tineri membri mă bucur de sfaturile şi experienţa scriitorilor consacraţi din judeţ, recunoscuţi la nivel naţional. Tuturor colegilor le doresc sănătate, inspiraţie, putere de muncă.