Andreea Marin: Şcoala mamelor a apărut dintr-o poveste personală

A trecut şi Andreea Marin pe la Bistriţa. O parte a presei a vuit: a venit cu iubitul turc, nu a venit cu iubitul turc...Pentru cei neliniştiţi, da a venit cu iubitul turc! La conferinţa de presă, a venit cu Doris Moldovan, cea care a mijlocit prezenţei Andreei Marin la Bistriţa cu al său proiect Şcoala mamelor.

Mărturisesc, am venit la conferinţa de presă, dintr-o curiozitate personală vizavi de Andreea Marin. O respect pentru profesionalismul şi seriozitatea cu care şi-a făcut meseria, pentru susţinerea şi promovarea voluntariatului, pentru îndrăzneala de a-şi asuma public luminile, umbrele din viaţa personală. Andreea Marin e o prezenţă caldă, tonică. Că îţi place sau nu, Andreea Marin e o femeie frumoasă rău. Nu ai cum să o treci cu vederea. Domină încăperea.

A venit într-o ţinută relaxată, un trenci alb, blugi şi pantofi sport. Un look îngrijit. Un parfum bun. Încredere şi şarm. Şi-a câştigat cu uşurinţă simpatia şi aprobarea celor prezenţi.  A intrat, s-a prezentat pe numele mic fiecărui jurnalist, şi-a aruncat trenciul nonşalant pe scaun şi s-a aşezat la măsuţa amenajată pentru conferinţa de presă. A început simplu şi scurt: Vă ascult!

Am ascultat-o şi noi, vorbind despre proiectul Şcoala mamelor. Eu spun că e o poveste bună. Pentru multe dintre femei, a cere ajutor nu pare să fie nici măcar o opţiune. Despre proiect în sine, despre lupta cu depresia, despre toate acesta a vorbit Andreea în conferinţa de presă de la Bistriţa. Şi nu numai...

Şcoala mamelor, la Bistriţa

Am mai fost la Bistriţa, în copilărie, nu îmi aminteam foarte multe, aşa că vom face cunoştinţă din nou cu bistriţenii. Voi vorbi în jur de trei ore cu mamele. Sunt o mulţime de aspecte pe care dorim să le atingem, aşa cum se întâmplă la fiecare întîlnire ,,Şcoala mamelor”. Anul acesta au fost la întâlnirile noastre, peste 10.000 de mame, în medie 1.000 pe sală, să spun aşa şi asta pentru că după multă vreme, cineva le provoacă să discute deschis, atât despre bucuriile, cât şi despre tristeţile lor, atât despre problemele, cât şi despre soluţiile pe care le pot găsi la problemele lor. Şcoala mamelor e un proiect care nu a apărut de dragul unui nou proiect, a apărut dintr-un fapt de viaţă, dintr-o poveste personală. Eu am avut greu acest copil, fetiţa mea. În momentul în care am avut fericirea să aduc pe lume un copil sănătos, devenind mamă, am atras cumva către mine alte mame, care la început erau zeci, apoi sute, apoi mii. Numărul lor a crescut foarte rapid, a crescut exponenţial şi am înţeles că au nevoie de mine, deşi eu eram mamă doar de câteva luni de zile. Deci, practic nu aveam cum să le dau cele mai bune sfaturi. Întrebările veneau către mine personal, aşa că am decis să dau răspunsuri de bun simţ care ţin de omenie şi de experienţa, atât cât o aveam deja, dar să şi iau alături de mine prin bunăvoinţa lor, pentru că totul se petrecea voluntar, specialişti pe care i-am cunoscut de-a lungul celor 15 ani de muncă de până atunci, din diverse domenii, precum:sănătate, psihologie, psihiatrie, carieră, comunicare la orice nivel, drepturile mamelor explicate pe înţelesul tuturor. Am luat aceşti specialişti alături de mine şi când primeam o întrebare, în primul rând, nu răspundeam unui grup, că răspundeam individual fiecărui femei în parte. Răspunsul meu era însoţit şi de răspunsul specialistului, pentru că nu mă puteam erija în medic, atunci când întrebarea era una specializată, nu mă puteam erija într-un psiholog, atunci când întrebarea se referea la depresie, la anxietate. Sigur, că puteam să vorbesc despre propria experienţă ca un om care a traversat-o, dar aveam nevoie să am alături de mine, oameni care ştiu despre ce vorbesc, pentru că sunt specialişti în domeniu. Făcând lucrul acesta pe internet, pe blogul meu, la acea vreme, am văzut cum din ce în ce mai multe întrebări vin înspre mine şi cum nu mai reuşesc să le fac faţă, deşi stăteam în fiecare zi până la 5 dimineaţa, răspunzând alături de aceşti oameni şi mi-am dat seama că e o mare nevoie de comunicare în primul rând, de informaţie credibilă, în al doilea rând. Practic, mamele noastre nu aveau un loc clar, unde să intre, sau mă rog alte variante de întâlnire, practic nu aveau un astfel de loc unde să intre şi să găsească informaţie credibilă, verificată ş.a.m.d.

www.scoalamamelor.ro

Lucrul acesta se întâmplă în alte ţări, în alte forme. Nu există un proiect similar cu şcoala mamelor, sau cel puţin eu nu l-am întîlnit. Eu l-am gândit după capul meu şi după nevoile mamelor care au venit după mine. Mi-am dat seama că e nevoie de un proiect de anvergură. El a devenit în scurt timp principalul proiect dedicat mamelor şi prin extensie, familiei, cumva născut din mediul ONG. Practic, acesta este un program generalist. Orice întrebare vrei să ştii ca mamă, ca tată, pentru că ulterior au venit taţii alături de noi şi ne-au pus tot felul de întrebări şi nu am putut să le spunem nu, sau ca şi copil, pentru că am deschis telefonul naţional gratuit în Romtelecom şi Cosmote, unde au început să sune mulţi copii, raportând de cele mai multe ori situaţii de violenţă în familie, situaţii care ţin de neînţelegerile în familie, şi atunci am pus pe hîrtie această idee a proiectului care are mai multe laturi. Ca să scurtăm povestea, avem partea de internet, www.scoalamamelor.ro. Este un site simplu, unde intri, găseşti o mulţime de informaţii la îndemâna oricui. Când spun la îndemâna oricui, asta înseamnă că le poate citi şi înţelege aproape oricine, pentru că deşi sunt informaţii bine documentate, ele nu sunt prezentate sub o formă ştiinţifică greu de accesat, greu de înţeles, ci sunt prezentate cda într-o revistă bună, în care lucrurile sunt cât mai aproape de nevoile oamenilor.

Depresia e o boală perfidă şi vă spune asta un om care a trecut prin depresie

Practic, ceea ce mi-am dorit este ca, orice primeşte o mamă prin proiectul şcoala mamelor să fie gratuit pentru ea, fie că vorbim de răspunsuri de la specialişti, fie că e vorba de mamele care merg în centrele noastre fizice din ţară unde au parte de consultaţii gratuite, oricât timp au nevoie la psiholog sau la psihiatru. Din păcate, un fenomen care le încearcă pe mamele noastre în aceşti ani. Stresul, eşecurile sau căderile pe care orice om le mai are, din când în când, le aduce în poziţia de a traversa o depresie, pe care singure nu au cum să o recunoască drept depresie. Nu recunosc boala, poate nu ştiu semnele, şi din păcate există cazuri, unele de notorietate, le cunoaşteţi şi-au luat chiar viaţa. E o boală destul de perfidă şi vă spune asta un om care a trecut prin depresie. Mai mult decât atât, în parteneriat cu telefonul copilului, avem numărul 116111, la care poţi suna problemele pe care le ai, fie că sunt probleme de violenţă în familie, mai mult cele de natură juridică. Ele sunt înregistrate şi duse mai departe către instituţiile care le pot rezolva, pentru că de multe ori cineva aflat într-un sat departe de Bucureşti, nu are informaţie, nu are forţă, nu are poate, nici destulă ambiţie să ducă lucrurile până la capăt, pentru că nu e uşor să te loveşti de birocraţie şi să alfi informaţie de bună calitate în ziua de azi.

Sunt atâtea vieţi schimbate în bine

Am evitat să aştept răspunsuri prea multe de la instituţiile statului. Noi avem proprii specialişti şi ne bazăm pe ei. Noi dăm răspunsuri prin proiectul nostru. Am primit sprijin în primul an de proiect, suntem deja în al IV-lea, în sensul că am obţinut fonduri europene pentru demararea proiectului, pentru primul an, după care nu a mai fost cazul. Atât am şi cerut. Am avut să spun aşa o mică teamă pentru că era primul proiect de acest gen pentru care aplicam. Am şi primit răspunsul destul de greu, după un an şi ceva, nici nu ne mai aşteptam, căutam deja alte soluţii să le implemetăm, pentru că nu e simplu. Demararea tuturor acţiunilor e o chestiune care costă, dar după ce le-ai demarat când vezi când interes există, câtă schimbare, dacă mă refer la mamele care s-au internat în centrele noastre pentru depresie.

Sunt atâtea vieţi schimbate în bine sau întoarse de la limita dinte viaţă şi moarte, pentru că erau în punctul în care voiau să îşi ia viaţa. Sunt atâtea persoane care în urma cursurilor de formare profesională organizate de noi şi-au pornit o mică afacere, cu sprijinul specialiştilor noştri au dezvoltat-o, apoi au făcut un plan de afacere, au început să câştige, să-şi ţină familiile, în picioare, să zic aşa, din acest câştig. Lucrurile acestea ne încurajează şi de multe ori echipa noastră când nu găsim sponsori, pentru că ştim bine aceasta e marea durere a fiecărei fundaţii, lucrează voluntar până la următorul noroc (n.r.- râde).

Mai multe în ediţia print