Andrei Moldovan, despre Limba Română

Profesorul Andrei Moldovan propune întâlnirea cu „Mâhnirile Limbii Române”, o carte de specialitate care ne face să ne revizuim comportamentul în ceea ce priveşte greşelile pe care le practicăm zilnic în exprimarea noastră. Nu mai puţin de 33 texte sunt cuprinse în volumul de la Editura Limes al preşedintelui Societăţii Scriitorilor Bistriţa-Năsăud. Mare parte a scrierilor au făcut parte şi din rubrica „Suferinţele Limbii Române” care a fost inserată în „Tribuna învăţământului” din 2005. Mulţi dintre noi ca în păcatul lipsei de măsură şi cred că pot folosi limba ca spoială menită să ne ascundă nimicul lăuntric, ignorându-i capacitatea extraordinară de a scoate la suprafaţă tot ceea ce se crede ascuns şi mai bine păzit. Volumul se adresează în primul rând tinerilor care caută în fel şi chip o armonie a propriei lor existenţe, fără ca noi, în agitaţia cotidiană a unui tot mai neliniştitor dinamism al vieţii, să avem totdeauna răgazul necesar să observăm şi să le stăm aproape. Sunt prezentate greşelile pe care le facem zilnic, intrând uneori în penibil, fără să ne dăm seama de acest lucru. Câţi dintre noi nu spun oaspeţilor, „Serviţi, vă rog!” Asta însă ar însemna ca invitaţii noştri să-şi ia un şorţ şi să ne servească ei pe noi. Corect ar fi „Mâncaţi, vă rog!”, pentru că nu invitatul este cel care trebuie să servească masa ci noi, ca şi gazde. Apoi, diferenţa dintre principiu, adică ceea ce stă la baza unor lucruri şi primordial. A nu confunda cuvintele important şi primordial pentru că ele sunt în relaţie de includere nu de sinonimie.

Andrei Moldovan este de părere că personajele obişnuite, fără pretenţii de diferenţiere în relaţiile sociale dobândesc un simţ al limbii remarcabil, de multe ori dovedind subtilităţi demne de cercuri mult mai cultivate. O altă greşeală des abordată de către cei din lumea literaturii este denumirea „Poezie filozofică”. Filozofia este o ramură a ştiinţei şi nu poate aparţine deopotrivă şi artei pentru simplul motiv că sunt două domenii distincte ale cunoaşterii care utilizează mijloace total diferite. Poezia nu câştigă nimic dacă spunem că este filozofică, dimpotrivă, se îndepărtează de condiţia ei naturală. Apoi, aventura ghilimelelor care vin de la tipograful Guillaume, şi înseamnă „marcarea unui citat”. Astăzi, ele sunt folosite în mod haotic, la denumiri de şcoli, de ansambluri, ignorând că s-au născut pentru cu totul altceva. Apoi, ne ferim de anumite cacofonii, fără a ţine cont de altele, de genul: „mulţi ţin ţigara aprinsă” Diferenţe multe, utilizări greşite, aşa cum se întâmplă şi cu plaiul mioritic şi spaţiul mioritic. De multe ori cerem la examene o ciornă, neştiind că supraveghetorii nu ne pot oferi ciorne, ci doar hârtie pentru ciornă, care devine ciornă abia după utilizare. Cuvântul vine din slavonă şi înseamnă negru.

O carte de bună luare aminte, pe care ar trebui s-o studiem cu toţii, de la cel mai elitist, care de multe ori greşeşte, până la elevul care se perfecţionează în tainele limbii române. Andrei Moldovan propune, prin această carte, un îndreptar care ar putea fi folosit prin exemplele care le deţine ca auxiliar la catedra de Limba şi Literatura Română.