Andrei Moldovan , la 70 de ani. O viaţă printre cărţi

Preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud marchează 70 de ani de viaţă. Andrei Moldovan s-a ocupat şi de istoria scriitorilor din ţinutul în care locuieşte editând Dicţionarul critic „Scriitori din Bistriţa-Năsăud”, sub sigla editurii Şcoala Ardeleană, prin care face ordine în viaţa literară bistriţeană.  Pentru prima dată, avem o imagine completă a literaturii din Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului de după 1990. Andrei Moldovan reuşeşte, prin propria grilă, să aşeze literatura bistriţeană în sfera largă a literaturii române şi a celei internaţionale astfel încât odată cu apariţia acestui dicţionar avem un portret la zi a ceea ce se întâmplă din punct de vedere al scrisului în acest spaţiu din nordul ţării. Am mai spus-o: Andrei Moldovan este criticul, cu acte în regulă, ce locuieşte în Beclean pe Someş şi care, prin tot ceea ce face, este ca o locomotivă ce poartă „trenul” cu scriitori din Bistriţa-Năsăud, cu opriri în staţii importante ale ţării. Şi nu se opreşte aici. După dicţionar se conturează prima “Istorie Literară” a acestor meleaguri de la începuturi până acum. Odată cu acest proiect, Moldovan aduce ofranda locurilor în care s-a născut. Îi mulţumim pentru faptul că este redactor şef al suplimentului nostru “Răsunetul Cultural” ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj şi care a prins vizibilitate în rândul publicaţiilor literare. În ceas aniversar, într-un supliment special, alături de colegii din lumea scrisului, îi dorim la mulţi ani, sănătate, bucurii, inspiraţie şi proiecte frumoase !

S-a născut la  2 februarie 1949 la Chiuza. Este critic şi istoric literar. A absolvit Facultatea de Filologie, română-franceză, UBB (1973). A colaborat de-a lungul anilor, cu texte de istorie şi critică literară, la revistele: Tribuna, Steaua, Luceafărul, Convorbiri Literare, Napoca Universitară, Cronica (Iaşi), Contemporanul, Bucovina Literară, Viaţa Românească, Minerva, Zburătorul, Limbă şi literatură, Tribuna învăţământului, Mişcarea literară, Revista ilustrată, Mesagerul literar şi artistic, Cronica (Ungaria), Terra nova (Canada), Nord literar, Versus, Blajul, Vatra, Convorbiri literare, Dacia literară, Scriptor, Conta, Apostrof, Pro Saeculum ş.a. A făcut parte din redacțiile publicațiilor Gazeta Someșeană (Dej), Minerva şi Mişcarea literară. Este redactor şef al suplimentului Răsunetul cultural şi al revistei Neuma. A publicat volumele: Coşbuc sau lirismul pragurilor, Editura Clusium, 1997; Erezii lirice, Editura Limes, 2004; Aruncarea în haos, publicistică culturală, Editura Arcade, 2004; Întâmplări literare, Editura Limes, 2005; Liviu Rebreanu prin el însuşi, în colaborare cu Niculae Gheran, SCRIITORI DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD. DICȚIONAR CRITIC [ 185 ] Editura Academiei Române, 2008 (premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj); Pretexte, dicţionar-antologie de scriitori din Bistriţa-Năsăud, ediţie alcătuită, îngrijită şi prefaţată, Editura Eikon, 2008; Butelia cu oxigen. Consemnări critice, Editura Eikon, 2010; Mâhnirile limbii române, Editura Limes, 2011; Poeţi români de azi, Editura Casa Cărții de știință, 2011 (nominalizare la premiile USR – Filiala Cluj); Coşbuc sau lirismul pragurilor, ediţia a II-a revăzută, Editura Eikon, 2012; ediţia a III-a: Editura Eikon, 2014 (nominalizare la premiile USR – Filiala Cluj), ediția a IV-a, Editura Şcoala Ardeleană, 2016; Un Rebreanu hăituit, istorie şi critică literară, Editura TipoMoldova, 2013 (premiul Festivalului Național „Liviu Rebreanu”); Scrisori către Liviu Rebreanu, vol. I, Editura Academiei Române, 2014, colaborator; Ephemeride, publicistică culturală, Editura Limes, 2016 (nominalizare la premiile USR – Filiala Cluj); Consemnări critice, Editura Cartea Românească, 2017; Literatură tradiţională din Nord, vol. I-III, Editura Charmides, 2017. Este în colectivul de colaboratori al volumelor: Liviu Rebreanu, Opere, vol. 22 şi 23, ediţie critică de Niculae Gheran, Editura Academiei Române, 2003 şi 2005. Prezent în mai multe antologii şi volume colective, dicţionare. A iniţiat reuniunea literară Cenaculum. Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj. Este preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Cetăţean de onoare al oraşului Beclean.

Menuţ Maximinian

 

Andrei Moldovan 70

 

Anul acesta, Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor și revista Steaua (Almanahul literar) aniversează 70 de ani de existență. De-o vârstă cu ele sunt nu mai puțin de 20 de membri ai Filialei noastre, mică întâmplare pe care o pomenesc aici amintindu-mi cât de încântată eram, pe vremuri, că apar cu poză în ziarul local fiindcă sunt „de-o vârstă cu Republica”. Lista sărbătoriților a început cu Radu Țuculescu (1 ianuarie). Pe ea se află, alături de Andrei Moldovan, un alt bistrițean de frunte, Olimpiu Nușfelean( iulie).

Mărturisesc că, judecând după vastele proiecte, după vioiciunea gesturilor și seninătatea reacțiilor la lumea literară, îl bănuiam mai tânăr cu cel puțin un deceniu. Profesorul de literatură din Beclean a debutat oarecum târziu, dar este astăzi o voce critică de referinţă. Intervenţiile sale vizează mai întâi teritoriul scriptural județean – vezi, de pildă, Pretexte. Antologie-dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud, dar și Scriitori din Bistriţa-Năsăud. Dicţionar critic, proiect lansat sub egida Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, cea condusă de poetul Ioan Pintea. Este vorba despre doi oameni pentru care patrimoniul cultural local chiar înseamnă ceva. Bine alese cuvintele lui Liviu Rebreanu ca argument: „Cantitatea, indiferent de valoare, dovedeşte totuşi bogăţia râvnei creatoare. Înainte de a alege trebuie să ai din ce anume ce alegi. Cantitatea devine astfel premisa calităţii. Bogăţia cantitativă permite o mai îngrijită selecţie calitativă”. Dar criticul nu ocolește nici literatura română în întregul ei (Erezii lirice, Întâmplări literare, Butelia cu oxigen. Consemnări critice, Poeţi români de azi. Alte erezii…). Modestia titlurilor nu înseamnă decât echilibru şi măsură, nicidecum nesiguranţă a gustului ori reticenţă în a pune degetul pe rana textelor comentate. „Ferm pe ale lui (pe tot ce spune), Andrei Moldovan e un critic tranşant, cu singurătatea şi inocenţa bine apărate”, zice Al. Cistelecan. Fermitatea spuselor se păstrează în toate cărțile, atitudine datorată mai ales ticurilor catedratice, aş zice, dascălul fiind mereu gata „să definească, să clarifice, să ordoneze, să evalueze”, cum o spune el însuşi undeva. Nu şi singurătatea, căci Andrei Moldovan se referă la fiecare pas la spusele altor critici literari şi chiar intră în detaliate dezbateri-monolog ori în suave polemici cu unul sau altul. Inocenţa, jucată anume în alte împrejurări, nici atât.Nu se fereşte de reluări, de recapitulări pe îndelete şi pe înţelesul tuturor, de readuceri în discuţie ale unor zone deja cartografiate, căci de fiecare dată şi tot mai decis va şti să introducă pata de culoare a lecturii proprii.

O aplecare spre Transilvania se poate detecta uşor, dar e firească şi argumentată. Cele mai cunoscute întreprinderi ale sale vor fi, poate, cele dedicate de unul singur (Liviu Rebreanu, hăituit) sau în calitate de colaborator exigent cu sine al lui Niculae Gheran, lui Liviu Rebreanu. Vezi, de pildă, Liviu Rebreanu prin el însuşi sau primul volum din ediţia Scrisori către Rebreanu, copleşitor prin cuprindere şi minuţie. Acest „ocean documentar” e însoţit de note, comentarii şi indici, un aparat pus la punct „nemţeşte” şi oferă „o panoramă a culiselor literaturii române din prima jumătate a veacului 20”.

Nu în ultimul rând să amintesc în acest crochiuimpresionanta Literatură tradiţională din Nord (nord însemnând judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Suceava). Povestea celor trei volume,organizate pe specii şi subspecii, acoperind întreaga clasificare a producţiilor populare din cărţile de specialitate,a început în 1967, când tânărul, pe atunci, ajunge dascăl în satul Perişor şi ascultă fascinat cântecele ţăranilor. De la bun început, gestul spontan şi „romantic” al transcrierii îşi impune rigori – „am fost fidel în notare, ferindu-mă să literaturizez”. Iubitorul de literatură lucrează „fără nici cea mai mică ambiţie de folclorist – nu o am nici acum!”, dar cu un tot mai atent instrumentar ştiinţific și cu tot mai exacta definire a țintei: „am structurat întreaga culegere precum un roman. Am vrut ca lectura să îl conducă pe cititor la o regăsire de sine, la o descoperire a fiinţei profunde şi esenţiale prin valorile poetice care există în limba cea veche românească”.

Andrei Moldovan este demn urmaş al năsăudeanului Ion Pop-Reteganul şi ar fi putut semna şi el rândurile acestuia Despre literatura poporală tradiţională, publicate în 1886, în Cărţile săteanului român: Literatura populară„nu este lucrarea unui om, nici a unui rând de oameni, ci este lucrarea întregului popor, sau mai bine zis, este lucrarea naţiunei întregi, în timp de mai multe veacuri”. Nu întâmplător trimite la cuvintele lui Timotei Cipariu, rostite la inaugurarea ASTREI (1861): „Însă din toate aceste ruine providenţa ne-a conservat încă în aceste dureri cumplite un tezaur nepreţuit, care nu ni l-au putut răpi nice sabia învingătorului, nice cruzimea tiranului ce domnea pe corpurile noastre, nice puterea fizică, nice politica infernală – un tezaur născut cu noi de la ţâţele maicii noastre, dulce ca sărutările măicuţelor când ne aplecau la sânul lor. Tezaur mai scump decât viaţa; tezaur care de l-am fi pierdut, de l-am pierde, de vom suferi vreodată, ca cineva cu puterea au cu înşelăciunea au cu numele să ni-l răpească din mâinile noastre – atunce mai bine, mai bine să ne înghită pământul de vii, să ne adunăm la părinţii noştri cu acea mângâiere, că nu am trădat cea mai scumpă ereditate, fără de care nu am fi demni de a ne mai numi fiii lor: limba românească”. Cele trei volume sunt un elogiu adus limbii române.

Andrei Moldovan mai are multe de spus și de pus la cale. Să-i urăm tinerețe prelungă și rodnică neodihnă. La mulți ani! 

Irina Petraş 

 

Andrei Moldovan, un critic la ridicată tensiune de conștiință

 

În ultimii ani, vocea critică a lui Andrei Moldovan a devenit tot mai distinctă în peisajul literar autohton. De la „Erezii lirice” (2004), „Aruncarea în haos” (2004), „Întâmplări literare” (2005), „Butelia de oxigen. Consemnări critice” (2010), „Pretexte. Antologie – Dicționar de scriitori din Bistrița-Năsăud” (2008), „Poeți români de azi. Alte erezii” (2011), „Efemeride” (2016), „Consemnări critice” (2017) și până la „Scriitori din Bistrița-Năsăud. Dicționar critic” (2018), fără a ignora studiile consacrate lui Coșbuc (vezi „Coșbuc sau lirismul pragurilor”, ediția I în 1997, ediția a II-a, revăzută și adăugită, în 2012) și Rebreanu (vezi „Liviu Rebreanu prin el însuși”, în colaborare cu Niculae Gheran, ediția I în 2008, ediția a II-a în 2018), și „Un Rebreanu hăituit” (2013), critica sa deliberativă s-a impus prin rigoare analitică, onestitate și responsabilitate. O notă aparte fac, în preocupările sale literare, publicarea în 2017 a celor trei volume a amplei culegeri „Literatura tradițională din Nord”, realizată de-a lungul a cinci decenii, care a antrenat aproximativ 300 de culegători și puțin sub 700 de informatori din generații diferite.   

Adversar al clișeelor banale, gratuite, el a avut dintotdeauna sentimentul obiectivității și răspunderii în spatele fiecărui cuvânt așezat parcimonios, dar categoric. Receptiv la autenticitate, pentru Andrei Moldovan, rolul criticii este să disciplineze, să esențializeze și să promoveze o operă valoroasă, neținând cont de vârsta autorului.

                Apărător al valorilor estetice, de la debut și până în prezent, el și-a păstrat aceeași înaltă ținută intelectuală și morală, nu o dată declarându-se inamic al vulgarității, al spectacularului și al impresionismului ieftin, atât în critica și istoria literară, cât și în beletristică, dovedind de fiecare dată o probitate științifică a argumentării de netăgăduit.

                Critic avizat, astăzi, numele său este regăsit în mai toate revistele importante din România cu cronici rafinate și distincte. Redactor-șef la „Răsunetul cultural” și la mai tânăra, dar ambițioasa revistă clujeană „Neuma”, el rămâne un exigent și perseverent om de cultură al literaturii noastre contemporane.

                                                                  La mulți și prodigioși ani, Andrei Moldovan!

                                                                                          Icu Crăciun

 

Început de februarie

 

La început de februarie își aniversează ziua de naștere unul din cei mai importanți oameni din viața mea literară dar și din viața literară a Bistriței, a Clujului, a Transilvaniei și a întreg spațiului românesc. Poeții și înțelepții au asemănat mereu oamenii cu florile. Eu aș asemăna unii oameni cu arborii. Ei pot crește singurateci în câmpie sau pe vârf de munte ori pot acționa ca o pepinieră, ocrotind o tânără pădure în jur. Cred că acest fel de a exista nu se poate atinge decât asumat. Este dovada unei munci permanente cu sinele, cu preajma dar și o profundă ancorare în lume. În lumea văzută prin rădăcini și în lumea văzută prin ramuri, ancorare în trecut, în istorie și zborul spre viitor, spre înalt, fără pericolul dezaxării, al deraierii ci doar al conștiinței lucrului făcut cu temei. Pentru mine a fost și rămâne un model de urmat. La Mulți Ani, Andrei Moldovan!

                                  Andrea H. Hedeș

 

 

Andrei Moldovan despre viaţa şi opera lui Liviu Rebreanu și nu numai atât

Volumul Un Rebreanu hăituit de Andrei Moldovan a apărut la Editura TipoMoldova, Iași, 2013. Iată că au trecut de atunci șase ani, cum se spune, ca nimic. (Paranteză: Dacă întoarcem o privire mai atentă în urmă, constatăm că în același mod, ca nimic, ca un fleac tranzitiv, au trecut 30 de ani de când Ion Iliescu și „gașca” lui de profitori comuniști și securiști răsăriți la comandă din „capul„ lui 1990, apoi nenorociții lor urmași la conducerea treburilor țării, 30 de ani! da! de când ne-au făcut și ne fac zile fripte, de dimineața până seara, iar cu ajutorul majorității posturilor de televiziune îmbăloșate public și obediente noilor stăpâni, și noaptea, încât nu mai prididește omul să afișese un comportament cumsecade numai dacă-și programează întâlnire cu doamna Optima.) Dar să revin. Iertați intrarea-mi de anchetator! Revin la tonul eseistic adecvat:

„În privinţa lui Liviu Rebreanu – scrie Andrei Moldovan preocupat de tema studiului pe care și l-a asumat – am ambiţionat la elaborarea unei lucrări ample care să pună în acelaşi plan elementul biografic (parte a proiectului), cu valoarea estetică a operei, în convingerea că o creaţie, deşi se ridică deasupra celui care-i dă viaţă, poartă în sine crizele profunde care au marcat fiinţa acestuia. Am crezut şi cred că un mare creator, aşa cum este Liviu Rebreanu, zămisleşte valori durabile într-un efort uriaş al alcătuirii de sine, efort de regăsire a unei identităţi mereu rătăcinde. O criză perpetuă a fiinţei creatoare determină şi motivează creaţia.”

Viaţa lui Liviu Rebreanu nu a fost o viaţă uşoară. Strămoşii săi dinspre tată îi găsim prin Chiuza, pe Samoilă Rebrean, bunicul său, pe Vasile, tatăl său, iar dispre mama sa, Ludovica, îi găsim în Beclean, fiica lui Petre Diugan şi a Nastasiei Cârcu. (Paranteză: Anul trecut, într-o doară, Niculae Gheran, cu gândul la natalitatea în scădere a țării, ne întreba, mai ales pe Andrei, pe mine considerându-mă notar, dacă prin Chiuza trece vreun tren de noapte, care să fluiere, să țivlească tare, să îi trezească din somn pe poporeni, ca să se apuce de treabă, conform unui bun exemplu din neamul rebrenilor și diuganilor!) Familia în care s-a născut Liviu avea să treacă printr-un lung calvar al vieţii în condiţiile dualismului austro-ungar, meseria de învăţător al lui Vasile Rebreanu purtându-l prin multe localităţi de pe Valea Someşului, mijloacele de subzistenţă mereu fiind insuficiente. Prin aceasta se poate afirma că Liviu Rebreanu nu s-a bucurat de o copilărie adevărată. Nici nu erau vremuri potrivite pentru aşa ceva. Peregrinările familiei, din ce în ce mai numeroase, prin localităţi diferite, au reprezentat doar începutul crizei, prin neputinţa identificării cu un spaţiu al său numit „acasă”, Liviu urmând „o succesiune de risipiri printre străini, prin chirii şi internate ce erau capabile să genereze sentimentul de provizorat, de hăituire permanentă, vecine deseori cu disperarea”.

Andrei Moldovan surprinde într-o înşiruire toate aceste „rele” ale vieţii: Fără îndoială că perioada cea mai dificilă a lui Liviu Rebreanu a fost cea bucureşteană, până la apariţia romanului Ion. Atunci avea să explodeze cu adevărat şi episodul Gyula, ca o ameninţare dureroasă ce, într-un fel sau altul, nu l-a părăsit toată viaţa. Asaltat de cerinţele permanente ale familiei ardelene ce-şi vedea ameninţate speranţele bazate pe proiecte conform cărora, prin tradiţie, fraţii mai mari aveau responsabilitatea creşterii celor mai mici, urmărit de autorităţile austro-ungare pentru că nu se prezentase la mobilizare, în calitate de ofiţer, acuzat direct, dar şi din umbră, de prieteni şi neprieteni de trădare în favoarea aceloraşi interese austro-ungare, arestat şi azvârlit în temniţă, extrădat şi predat sub escortă jandarmilor maghiari, apoi din nou arestat în Bucureşti. În timpul ocupaţiei din primul Război Mondial, când Guvernul și Regele părăsiseră Bucureștiul, Liviu Rebreanu, fugit la Iaşi, trimitea ritmic în Capitală colaborări pentru „Lumina”, publicaţie a autorităţilor de ocupaţie (la insistenţele nerefuzate ale lui Fanny care, rămasă pe Dâmboviţa, încasa cu regularitate statul de plată). Cu un statut de scriitor care încă nu spunea nimic, cu o soţie care nu era obişnuită să trăiască în lipsuri, Liviu Rebreanu are mai degrabă imaginea unei fiinţe gata să ajungă în borta unei profunde desnădejdi. Andrei Moldovan consideră că datele autobiografice sunt redate suficient de clar în volumul Calvarul (1919). Lipsa de speranțe, hărțuirile ce-l urmăresc pe Rebreanu răzbat din această carte ce descrie cu amar o serie de culmi prăpăstioase, decăderi trăite în mare parte chiar de către autorul ei.

Cu toate acestea, impresia că apariţia romanului Ion înseamnă şi ieşirea din „calvar” este doar o impresie. Este pentru Liviu Rebreanu un moment al regăsirii de sine, dar nu încheie criza profundă a scriitorului. Viaţa nu se opreşte aici. Urmează alte momente grele pe care i le provoacă şi confraţii în ale scrisului, Liviu Rebreanu deţinând şi diferite funcţii publice, la Societatea Scriitorilor din România, la Direcţia pentru Educaţia Poporului din Ministerul Muncii, membru în Consiliul de Administraţie la Radio, director al Teatrului Naţional, director al unor publicaţii. În aceste posturi aflat, nu a fost scutit de tot soiul de solicitări prezente în primul rând prin soţia sa Fanny, venite apoi din partea scriitorilor, din partea oamenilor de teatru, din partea persoanelor cu o anumită autoritate în societatea românească a vremii. Familia din Ardeal nu l-a ocolit prin numeroasele lor solicitări, de la surori şi din partea fraţilor şi din partea mamei. Presiuni de tot felul s-au manifestat diferit din partea multora. La toate acestea Liviu Rebreanu încerca să facă faţă, fiind mereu disperat că îl răpeau de la masa de scris. Aceste stări le mărturiseşte şi în jurnalul său şi în unele epistole.

Un Rebreanu hăituit însă, este în primul rând o exegeză a Operei lui Liviu Rebreanu, cu puncte de vedere proprii autorului, aşezate în oglidă cu ale criticilor literari care s-au dedicat scrierilor lui. Raportarea evidentă a lui Andrei Moldovan este în primul rând la făuritorul și editorul integralei critice Opere-Rebreanu, l-am numit pe criticul și istoricul literar, pe prozatorul de mai târziu de mare calibru, pe romancierul Niculae Gheran.

 

                                                            ***

 

Câteva însemnări critice cu privire la două cărți publicate de Andrei Moldovan înainte și după volumul comentat mai sus:

Butelia cu oxigen de Andrei Moldovan (Editura Eikon, Cluj, 2010), carte de critică şi istorie literară, însumează patru capitole: 

„Cărţi şi autori” cuprinde eseuri/consemnări critice la importante cărţi apărute până în 2010 pe piaţa literară. O primă carte analizată este Literatura în pericol/ La littérature en péril, Editura Flammarion, Paris, 2007, de Tvetan Todorov, un studiu important în perspectiva literaturii nu numai contemporane. Tzetan Todorov (n. 1939), mutat la Paris, prieten al lui Gerard Genette, discipol al lui Roland Barthes, afirmă că „structuralismul şi direcţiile moderne ce-i sunt aidoma, sunt pe punctul de-a nu mai putea aduce nimic bun literaturii”. Tzvetan Todorov pledează pentru „stimularea lecturii cu orice preţ, fără să fie nevoie de la început de o selecţie prealabilă (...), pentru că opţiunile se pot educa pe parcurs”, „important pentru cititor este să fie pus în postura fiinţei care comunică”. Una dintre concluziile trase de către comentator priveşte „o reformă a mentalităţilor despre studiul literaturii în sistemul educaţiei, (...) pentru că elevul nu trebuie să devină un specialist în analize literare, ci un mai bun cunoscător al fiinţei omeneşti, prin literatură”. Andrei Moldovan, inversând scepticismul cu care tratează T.T. problemele din eseul său, pune un semn al interogaţiei titlului cărţii: Literatura în pericol?

Altă cronică este rezervată romanului Arta de a fi păgubaş. Târgul Moşilor, de Niculae Gheran (vol. I, Biblioteca Bucureştilor, 2008). Andrei Moldovan face precizările necesare, arătând că Niculae Gheran a debutat în literatură ca prozator (1955), prima sa iubire de istoric literar fiind Gheorghe Brăescu, căruia îi dedică o monografie, abia din 1968 începând editarea Operelor lui Liviu Rebreanu, lucrare ajunsă la volumul 23 (apărut în 2005), căreia i-a dedicat patru decenii de trudă, „marcând o izbândă, nu numai pentru istoricul literar, ci şi pentru cultura română”. Prin acest roman, vol. I, Târgul Moșilor se pare că Niculae Gheran a anunţat despărţirea lui de Liviu Rebreanu, o carte remarcabilă, după cum au arătat şi alţi critici literari la vremea apariţiei volumului.

Mai departe, Andrei Moldovan abordează romanul contemporan. Prezintă Ecluza lui Radu Mareş (Ed. Aula, 2006), un roman modern, extrem de bine scris. Urmează comentarii extinse la romane românești reeditate, e vorba de Planeta mediocrilor de Ioan Groşan şi Scene din viaţa lui Anselmus de Vasile Gogea. Sunt interesante opiniile lui Andrei Moldovan despre cum era „terenul” literar când au fost lansate volumele şi cum era „terenul” la reeditarea acestora: După 1990, „dacă poezia şi-a găsit imediat cadenţa graţie limbajului specific şi atitudinii generaţiei optzeci, (...), cu proza lucrurile au fost mai complicate. Cultivând parabola şi ambiguitatea limbii române, încercând să suplinească într-o mică măsură inexistenţa unei prese adevărate, (...) romanul s-a trezit brusc, la începutul anilor nouăzeci, în situaţia în care toate mijloacele ce şi le-a perfecţionat cu atâta răbdare au devenit deodată inutile”... Oare această considerație generală este valabilă și astăzi? Astfel a fost proiectată impresia de început asupra prozei contemporane, la reeditară, însă, câștigul s-a dovedit a fi de partea adevăraților prozatori.

Alt comentariu se referă la volumul Liviu Rebreanu. Ipostaze ale discursului epic de Gheorghe Glodeanu (Ed. TipoMoldova, 2010). Celelalte compartimente ale cărţii („Teme literare”, „Contribuţii de istorie literară”, „Adnotări”) însumează alte recenzii literare, prefeţe sau postfeţe la câteva cărţi ale unor confraţi apărute nu demult, răspunsuri la anchete literare lansate de reviste de cultură şi artă, contribuţii literare, după cum rezultă de mai sus.

Prin faptul că face referire la cărţi şi dezbateri literare şi de idei, Andrei Moldovan ține întodeauna să subliniaze, atent şi argumentat, ceea ce este de „oxigenat” în viaţa literară contemporană, parcursă prin lecturi susținute ritmic.

 

                                                                 ***

 

Mioriţa, azi. În cartea Mâhnirile limbii române (Ed. Limes, Cluj, 2011), Andrei Moldovan „analizează” într-un text modurile cum românii, mai cu seamă cei instalaţi în străinătate, se raportează la sintagma „spaţiu mioritic”, în ce context o utilizează. Pentru majoritatea românilor, din păcate, conceptul „spaţiul mioritic” – fiind vorba de un concept lansat de Lucian Blaga într-un capitol din Trilogia culturii – face trimitere, este asimilat direct reliefului României, mai cu seamă cel transilvan, cu alternanţa sa, deal-vale, vale-deal, o percepţie total greşită, confuză şi producătoare de confuzii. În definirea conceptului, „spaţiul mioritic”, Lucian Blaga abordează orizontul spaţial al inconştientului, „alcătuit din structuri esenţiale, din tensiuni, din ritmuri, din accente”. „Spaţiul mioritic” – afirmă la rândul său cu claritate Andrei Moldovan – este, aşadar, o dimensiune fundamentală a „spiritului românesc”!

„Diferenţa între peisaj şi sentiment este aceea care există între plaiul mioritic şi spaţiul mioritic. Lucian Blaga defineşte cum nu se poate mai limpede: «Să numim acest spaţiu-matrice, înalt şi indefinit ondulat, şi înzestrat cu specificele accente ale unui anume sentiment al destinului: spaţiu mioritic». În plaiul mioritic – accentuează Andrei Moldovan – am putea distinge iarbă, copaci, oi, ciobani, câini şi alte vietăţi însoţitoare ale turmei. În spaţiul mioritic nu mai paşte nici o oaie şi nu mai latră nici un câine.” Spaţiul mioritic are în conţinut soarta, fatalitatea, ursita – iar toate acestea ar contura, de veacuri, chipul spiritual al românului. (Dacă, în context, mai facem apel la oracole (fie și din Dămăroaia), horoscop, chiromanţie, spiritism, moaşte ale sfinţilor, suprapunere cosmică ş.a.m.d., deja – nu-i aşa? – am „atinge” margini ale universalităţii..., văzute de liota ultimelor generații de românii inculți, necitiți, dezorientați moral – recte: „idolii” pesediștilor contemporani!)

 

 

                                                                                                                                    Virgil Raţiu

 

De la Rebreanu la literatura tradițională

 

            Potrivit unor dicționare literare, Andrei Moldovan este critic și istoric literar. Definirea, succintă, este restrictivă. În ceea ce privește cele literare, activitatea lui Andrei Moldovan este mult mai cuprinzătoare. Cochetîndcîndva cu poezia – nu știu dacă își mai recunoaște o asemenea tentație –s-a îndreptat ferm spre critica literară. Înaintînd, desigur, în relație fertilă cu activitatea de dascăl de română. Fac această mențiune pentru a spune că pregătirea și practica didactică, foarte serios ilustrate, i-au asigurat o solidă platformă culturală și i-au indus o „decență” (selectivă) în opțiunile privind cărțile despre care scrie, în spiritul unei axiologii descinse din tradiție. Poate că munca de profesor l-a îndreptat spre o temă legată de opera lui Coșbuc („Coșbuc sau lirismul pragurilor”), în ambiția de a împrospăta bibliografia școlară, dar și de a aduce noi contribuții la exegeza Bardului de la Hordou.  Poate că activitatea didactică (sensibilizată și de cîntecul plaiurilor natale) a fost aceea care l-a apropiat mai mult de opera lui Liviu Rebreanu prin echipele de elevi antrenate într-o vreme în domeniul cercetării și editării operei rebreniene, sub „egida” lui Niculae Gheran. Devenit discipol al marelui editor, activitatea de istoric literar al lui Andrei Moldovan a luat amploare, Fost membru al celebrului Cenaclu Saeculum (mai ales în calitate de regizor…), a ținut să fie mereu în centrul vieții literare a breslei bistrițene, conducînd de mai mulți ani Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, la concurență (sau în asociere?) cu Societatea Scriitorilor Bistrițeni, uneori disputîndu-și o parte din membri. Și, peste acestea, realizarea suplimentului literar-artistic al ziarului Răsunetul (unde este redactor-șef), activarea, într-o perioadă, în redacția Mișcării literare și apoi, actualmente, în redacția revistei clujene Neuma, ca redactor-șef. Nu trebuie să uităm nici activitatea sa social-politică, sau plăcerea de a-și îngriji grădina de la Chiuza și de a vorbi despre vinuri… Ca și prezența constantă în activitățile Filialei Cluj a U. S. R.

            Specializat oarecum în comentariul de poezie, viziunea sa critică încearcă să cuprindă zone de „prag” ale discursului liric (sau, mai larg, literar), de forțare a obișnuințelor artistice, acolo unde poezia/ literatura își decelează spații originale, îmbogățind fețele relativului canon literar. Lirismul coșbucian este căutat în „praguri” de trecere, cel al altor poeți, în evoluții „eretice” sau în „aruncarea în haos”, destinul lui Rebreanu este citit printr-o grilă a „hăituirii”. Ca un observator astronomic, obiectiv și distant (oarecum „didactic”, zis în ghilimele), își plasează comentariile critice în zona efemeridelor, a unui cotidian (literar) luat la bani mărunți, pentru o bună fixare în timp, dar în luptă acerbă cu evanescența. În planul literelor bistrițene, criticul și istoricul literar acoperă un spațiu aproape gol, cel al comentatorului de cărți în actualitate și al istoricului literar pentru literatura din zonă, spațiu reprezentat cîndva de Dumitru Andrașoni, George Vasile Rațiu, mai tîrziu, în trecere prin județ, de Rodica Mureșan, sau, azi, de Niculae Vrăsmaș sau Vasile Vidican. Există, desigur, poeți sau prozatori care scriu recenzii, dar asumarea servirii unei instanțe critice nu e foarte ușoară și nici seducătoare. În critica literară, lucrezi cu materialul clientului și nu poți fi mai bun, sau mai… celebru (!) decît acesta. E un risc și, poate, un gest temerar. O opțiune binevenită pentru scriitorii de aici.

            Un domeniu important, care îl individualizează azi pe Andrei Moldovan, este cercetarea în domeniul folclorului. Deși nu se declară folclorist, realitatea îi infirmă mărturisirea. În cele trei volume ale culegerii „Literatura tradițională din nord”a pus foarte multă muncă (motivare, documentare, culegere, transcriere, structurare, definitivare, din primii ani ai activității de dascăl pînă azi), dînd o lucrare ce își va acumula peste ani referințe bogate. Într-un fel răzbună soarta creației folclorice din zonă agresată de multe ori de cercetări veleitare.

            La pragul unei treceri spre mai înalte vîrste, îi urez lui Andrei Moldovan să țină mai departe piept, cu fervoare și tenacitate, desigur cu sănătate și multă putere de muncă, vieții și literaturii! Și să fie „critic” în continuare cu cît mai mulți colegi de breaslă!

                   Olimpiu Nuşfelean                            

 

 

Vărsător, sută la sută

 

„Inventivitate, dorinţă de schimbare şi noutate, originalitate, imaginaţie creatoare, spirit critic, nonconformist. Tipul omului modern, liber, cu un pas înaintea tuturora, cu o scânteie mai altfel decât semenii săi. Un intelectual din fire”. Asta ne spune zodia Vărsătorului. Asta am spune-o şi noi, acum când vorbim despre Andrei Moldovan (născut pe 2 februarie '49), pe care îl cunosc de vreo 45 de ani, de când s-a stabilit la Beclean, venind din Chiuza lui natală. Mai întâi, ca metodist la Casa orăşenească de cultură, unde a pus “pe picioare”, ca să zicem aşa, prima trupă de teatru de amatori din localitate, prima, vreau să zic, după trupa în care a activat, cu 140 de ani în urmă, Ludovica Diugan, viitoarea mamă a scriitorului. Şi a pus în scenă (premieră absolută, după cum rezultă şi din rândurile de mai jos) piesa “Osânda” de Liviu Rebreanu.

„La 14 iunie 1979, piesa a fost pusă în scenă la Casa de cultură din Beclean, sub regia prof. Andrei Moldovan. Spectacolul omagial, prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la debutul Ludovicăi Rebreanu, mama scriitorului, pe scena şcolii din localitate. Cu titlul “Un remarcabil spectacol de teatru”, Dumitru Andraşoni publică un articol în ziarul bistriţean Ecoul (XII, 23 iun. 1979, p. 6)”, menţionează Niculae Gheran (vezi “Note şi comentarii” la piesa “Osânda”), în vol. Liviu Rebreanu, “Opere” 11, p. 1194.

Când s-a mutat în Beclean, l-am ajutat să-şi găsească o gazdă şi s-a aşezat, pentru o vreme, împreună cu familia, într-o casă din strada George Coşbuc (!), nebănuind, probabil, că peste ani cartea cu care va debuta editorial (1997) se va intitula “ Coşbuc sau lirismul pragurilor”, şi care a ajuns, iată, la ediţia a IV-a!

De la acest debut, nu lipsit de ecouri în presa literară, şi până în prezent, Andrei Moldovan a mai „comis” vreo 12 cărţi, dacă nu chiar mai multe, unele premiate de Filiala Cluj a USR şi de alte instituţii de cultură. Să mai reţinem şi faptul că AM este preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, fondatorul şi redactor şef al „Răsunetului cultural”, care apare sub egida Filialei Cluj a Uniunii Scriitoilor din România, redactor şef al revistei NEUMA, apare şi aceasta sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Şi altele.

În ipostaza de critic literar, Andrei Moldovan este un profesionist. Comentează, cu acelaşi har, cărţi de poezie, proză, teatru, eseuri. Cu precizarea că el nu scrie despre orice carte, ci doar despre cele cu un anumit standard de calitate.

Discursul său critic are putere analitică, coerenţă demonstrativă şi o remarcabilă adecvare frazeologică, lucruri pe care le-am mai spus şi cu alte ocazii. Un discurs eseistic, de nuanţe, care satisface atât exigenţele cititorului de rând, cât şi pretenţiile de excelenţă. Andrei Moldovan descoperă asociaţii subtile, imaginează scenarii inedite, apelează la suculenţa lexicală şi se află într-o secretă complicitate cu lectorul provocat.

Tot despre coerenţă vorbeşte şi Melinda Crăciun într-unul din numerele revistei „Vatra”: „Nimic nu este aşezat la întâmplare în “Butelia cu oxygen”, iar, în ciuda eterogenităţii articolelor, există o coerenţă interioară ce guvernează volumul”. Al. Cistelecan menţionează, printre altele, în revista „Cultura”: „Ca orice bun critic român, şi Andrei Moldovan e singur pe lume. Citeşte şi comentează în deplină inocenţă, fără să-l deranjeze nici un alt comentator. Nici nu-i sigur că aceştia există, căci la ei nu se face nici o trimitere (…), nici în cazul unei recenzii de carte nouă, nici în cazul unor comentarii aplicate unor antologii. Critica nu-i, pentru Andrei Moldovan, «trialog» (simpozion etc.) ci, eventual, cel mult «dialog» cu cartea”. Şi astfel de exemple ar putea continua, căci despre „isprăvile” literare ale lui Andrei Moldovan s-au pronunţat şi alţi specialişti, recunoscuţi pe plan naţionnal, dar ne oprim aici.

Ca professor, a obţinut toate gradele didactice, a fost inspector şcolar, inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Bistriţa-Năsăud, apoi din nou la catedră (Colegiul Naţional Petru Rareş Beclean), până la pensionare, continuând însă să predea şi după. La cei 70 de ani ai săi, criticul de la Beclean nu dă semne de oboseală sau de plictis, şi nici că ar avea de gând să pună puşca în cui. Aşa stand lucrurile, nouă nu ne rămâne altceva mai bun de făcut decât să-i transmitem, la ceas aniversar, tradiţionala urare:

La mulţi ani, Andrei Moldovan!

                                                                                         Aurel Podaru

 

Trebuie spus însă că Andrei Moldovan rămâne cantonat în orizontul tradiţional al greşelilor de limbă, plimbându-şi cititorii printre uzurile şi abuzurile pe care limba le permite în starea ei aşa-zicând natural. Ce se întâmplă însă cu acele vocabule noi care intră agresiv în vocabular, trecând cu iuţeală din argourile specializate direct în fondul principal de cuvinte şi expresii?

Ovidiu Pecican

 

Spiritul aforistic derivă, de asemenea, din rafinata învăţătură dobândită prin cea mai atentă selecţie a lecturilor.

Viorel Mureşan

 

Ferm pe ale lui (pe tot ce spune), Andrei Moldovan e un critic tranşant, cu singurătatea şi inocenţa bine apărate.

 Al. Cistelecan

 

Adunarea unor studii de Andrei Moldovan sub un titlu nedrept de modest duce la apariția unui volum substanțial. Andrei Moldovan scrie minuțios, aplicat, fără derapaje „lirice”, generos fără efuziuni, precis fără pedanterie. „Consemnările” lui Andrei Moldovan se citesc cu plăcere, fluența și seriozitatea autorului se îmbină pentru un rezultat fericit.

Horia Gârbea

 

Neîngrădit de formulele criticii literare, autorul își permite să fie aici nostalgic, emoționat de evocările făcute, laudativ, ludic sau chiar înțepător pe alocuri, acid, condescendent sau doar grav în semnalarea inconsistenței din realitatea culturală.

Vasile Vidican

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]