Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Andrei Moldovan: Literatură şi experiment

EDITORIAL

Dacă vedem fenomenul cu oarecare generozitate, am putea afirma că experiment există în literatură încă de la primele forme ale acestei arte, de natură să asigure originalitatea şi diversitatea stilurilor. Pe de altă parte, trebuie să admitem că mişcările decadente, avangardismul, prin negaţie şi căutarea unor forme de creaţie care s-au dorit absolut noi, au constituit încercări puternice de înnoire a scrierii, chiar dacă nu au dat capodopere şi creatori memorabili. Ecouri ale literaturii decadente avem şi azi, fie asimilate, ceea ce este până la urmă în limitele firescului, fie reînviate, cu un spirit de frondă accentuat.
Realitatea este că nimeni şi nimic nu pot opri tendinţele de căutare a unor modalităţi absolut noi ambiţionând să schimbe faţa literaturii. O asemenea încercare temerară s-a petrecut în anii 60, promovată de prestigioasa editură pariziană Gallimard şi cunoscută – atâta cât a fost cunoscută – sub denumirea de OULIPO. Titulatura este o prescurtare de la ˮOuvroir de Littérature Potentielleˮ, traducând-o în română ca ˮAtelier de Literatură Potenţialăˮ, dincolo de unele nuanţe ale cuvântului ˮouvroirˮ. Grupul scriitorilor care au contribuit mai bine de un deceniu la conturarea mişcării nu sunt necunoscute medeiilor literare. Printre ei: Albert-Marie Smidt, Jean Queval, Franҫois Le Lionnais, Claude Berge, Raymond Queneau, Georges Perec, Jean Lescure, la care se pot adăuga Italo Calvino şi Harry Mathews. Să prcizăm că au aderat şi ˮoaspeţi de onoareˮ din Germania, Belgia, Italia, Japonia şi Anglia.
Ei au lansat două manifeste şi au ţinut peste o sută de reuniuni, în dorinţa de a găsi noi căi pentru literatură. Spre deosebire de avangardişti, adepţii literaturii potenţiale nu negau experienţele literare anterioare, considerând că rădăcinile concepţiei lor se află încă în cea mai îndepărtată istorie a omenirii. Mai mult, afirmă că disputa dintre Antici şi Moderni nu a început, cum ştim noi, în sec. al XVII-lea, ci încă în preistorie. Raportarea lor la operele literare, în schimb, este diferită. Pentru operele trecutului domină maniera analitică, ˮpentru a găsi acolo posibilităţi care depăşesc deseori până şi bănuielile autorilorˮ, dar modalitatea favorită a oulipo-iştilor este cea sintetică, ambiţioasă, în dorinţa de a identifica modalităţi necunoscute de predecesori. Ei nu ezită să apeleze la sprijinul ştiinţelor exacte, precum structurile abstracte ale matematicii contemporane, care ar deschide mii de direcţii de explorare în literatură. Mişcarea se orientează spre descoperire şi invenţie.
Editura Gallimard a publicat mai întâi un ˮAtlas de literatură potenţialăˮ, după care, în 1973, un volum colectiv de articole teoretice şi de texte literare ( ˮOulipo, La littérature potentielleˮ), având grijă să menţioneze într-o notă prealabilă că ˮnu este o mişcare literară, nu este un seminar ştiinţific, nu este literatură aleatorieˮ. Nota autorului afirmă că volumul ar fi mai degrabă o cutie cu idei şi o cheie a unor exerciţii, a căror autori sunt déjà în căutarea altor posibile direcţii pentru literatură.
Osteneala oulipo-iştilor a fost una de amploare, ambiţiile lor destul de mari, iar metodele, prin recursul la analiză şi sinteză, credibile, ei nefăcând din hazard o miză pentru o literatură nouă. În schimb, din ce ştim noi, în ciuda tuturor eforturilor, care nu au fost neînsemnate, ei nu au izbutit să pună o amprentă importantă pe cursul literaturii, prin experimentul lor. E un fapt care ne aminteşte – pentru a câta oară !? – că literatura se zămisleşte într-o mare singurătate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5