Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Andrei Moldovan: România literară – 160

EDITORIAL

S-au împlinit 160 de ani de la apariţia primului număr al revistei „România literară”. Se întâmpla la Iaşi, în ianuarie 1885. Publicaţia, prima cu acest titlu, din multele serii care au fost până astăzi (Bucureşti, 1885-1888, apoi o serie la Arad şi Aiud în perioada interbelică, dar şi cunoscutele serii ale lui Liviu Rebreanu şi cea a lui Cezar Petrescu, iar în zilele noastre, aceea care a continuat „Gazeta literară” începând din 1968, cu Geo Dumitrescu redactor şef, condusă azi de criticul Nicolae Manolescu), venea în continuarea unei direcţii întemeiate de „Dacia literară”(1840) şi „Propăşirea” (1844), în dispută cu cenzura nemiloasă a domnitorului Mihail Sturza, până la urmă, cauza suprimării, pe rând, a tuturor celor trei publicaţii. Mai mult, „Propăşirea”, cu titlul cenzurat la primul număr, a apărut în continuare doar cu subtitlul „Foaie ştiinţifică şi literară”.
Disputa care s-a dat în epocă, una radicală, aşa cum rezultă din documentele vremii, din presă, scrisori, memorialistică, relaţii diplomatice, a fost între interesele expansioniste ale imperiului rus în creştere şi orientarea occidentală a generaţiei tinere. Adepţii, nu greşim dacă spunem oamenii ruşilor erau în posturi cheie, de decizie, dar erau slab pregătiţi, cu educaţie îndoielnică şi capacităţi intelectuale reduse. Lor li s-au opus o generaţie de tineri instruiţi mai cu seamă în Franţa, decişi să scoată ţara de sub influenţa/ocupaţia rusească şi să o orienteze spre valorile occidentale în care îşi au şi românii rădăcinile. În primele rânduri s-au aflat scriitorii care au ştiut că trebuie create instituţii de cultură, ziare, reviste, şcoli, teatre, societăţi culturale, după modelul iluminismului occidental. Erau animaţi de idealuri înalte, la vârsta ieşirii din adolescenţă, şi au ştiut să îmbine avântul romantic cu pragmatismul politic. Aşa se face că au şi izbândit.
„România literară”, sub conducerea lui Vasile Alecsandri, a fost la vremea aceea şi ea purtătoarea unui asemenea ţel. În „Înştiinţarea” răspândită încă la finele anului 1854, redactorul şef al viitoarei reviste scria:
„România literară va primi articole originale de literatură; iar cât priveşte partea ştiinţelor pozitive, ea va deschide coloanele sale celor mai bune traduceri atingătoare de descoperirile folositoare ale veacului nostru.
Numerele acestei publicaţii vor cuprinde felurite scrieri interesante precum: articole din istoria patriei şi de economie politică; romanuri naţionale; descrieri de călătorii, cântece populare, poezii alese şi, într-un cuvânt, tot ce este menit a răspândi lumini, a aduce plăcere cetitorilor şi a dezvolta limba românească cu un chip măsurat şi înţelept.”
Tocmai de aceea, V. Alecsandri solicita colaborarea „tuturor talentelor din ţările noastre”. Nu poate fi întâmplător că primul număr se deschide cu „Răzvan Vodă. Fragment din Românii sub Mihai Viteazul” de Nicolae Bălcescu. Nici că revista a publicat suplimente cu poezii populare din Transilvania (mai întâi), din Moldova şi din Muntenia. Şi, în sfârşit, nici faptul că aici se publică, în traducerea românească a autorului, cunoscuta „Cântare a României” de Alecu Russo.
Au colaborat scriitorii cei mai cunoscuţi la vremea aceea din toate provinciile româneşti, precum o împlinire a dezideratelor „Daciei literare”. Şi se mai cuvine să observăm că, în acest caz, precum în multe altele la vremea aceea, înainte de Unirea lui Cuza, se vorbeşte răspicat nu de Moldova, nu de Muntenia, nu de Transilvania, ci de România.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5