„Andrei Mureşanu” şi „Lacrima”, locul I la „Colectarea selectivă şi eco-estetică DEEE-urilor”

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Asociaţia ECOTIC, a iniţiat, în perioada 14 mai - 1 iunie 2012, campania „Colectarea selectivă şi eco-estetică DEEE-urilor”, desfăşurată la nivelul unităţilor de învăţământ gimnaziale din municipiul Bistriţa.
Potrivit directorului executiv Ştefan Mureşan, proiectul, aflat la a doua ediţie, a inclus atât secţiunea de conştientizare/colectare a DEEE-urilor, care presupune colectarea de DEEE-uri la nivel de fiecare şcoală înscrisă în concurs, cât şi o parte artistică, adică realizarea un obiect artistic utilizând deşeuri de echipamente electrice şi electronice.
În cele 10 unităţi şcolare participante s-au colectat aproximativ 800 kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, câştigători fiind Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” (168 kilograme), Şcoala Generală „Lucian Blaga” (152 kg) şi Şcoala Generală „Avram Iancu” (138 kg).
La secţiunea creaţie, prima treaptă a podiumului a fost adjudecată de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Lacrima” din Unirea, pe locul doi fiind CN „Andrei Mureşanu”, TOP 3 fiind închis de Şcoala Generală nr. 1.
Toate instituţiile şcolare au primit diplome şi premii din partea organizatorilor, dar dincolo de competiţie rămâne mesajul eco. „Prin recuperarea acestor deşeuri şi reintroducerea lor în circuit, facem economii de resurse minerale, energetice, şi ne gândim la dezvoltare durabilă, la viitor”, a precizat directorul executiv al APM BN, Ştefan Mureşan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5