Ansamblu de valori în satul Borleasa

A scrie despre sat e un act patriotic. A scrie despre satul natal e o expresie a sufletului și a spiritului, e un respect pentru cei dragi plecați la ceruri. E un respect pentru creațiile reprezentative ale sătenilor și față de personalitățile ce s-au ridicat din solul fertil al satului cu acel ansamblu de valori în care cu toții ne regăsim.
Pornim spre sat. Ne urcăm în mașină, la prima oră a dimineții unei zile de vară. Pornim de pe strada Crinului-Năsăud, îndreptându-ne spre centrul orașului. Ajungem la Salva, care deja e unită cu Năsăudul și poate cândva va fi o localitate suburbană, aparținând de orașul academicienilor la fel și Rebrișoara, iar noi, năsăudenii, vom trăi în municipiu. Cândva ori niciodată. De fapt în ziua de azi orice-i posibil.
Aici poposim puțin la bustul acad. Tiberiu Morariu și medităm asupra jocului țărănesc de pe podul acoperit ce traversa râul Sălăuța. Salutăm pe doamna dr. Virginia Linul, care mi-a luat măsură pentru o cămașă cu mărgele și curea spre a le îmbrăca de Ispas la Năsăud. Voi fi persoana cu nr. 5oo1 la Festivalul costumului popular. Soția, Lucreția, și-a confecționat din timp costumul, fiind printre cele 5ooo persoane ce au îmbrăcat costumul popular de Maialul Năsăudean din acest an. Traversăm livada dintre Mititei și Mocod cu mulţimea de pomi plantați de tinerii din localiate prin acțiuni de muncă voluntară la fel și în satul Nimigea de Sus. Ajunși în Mocod aducem salutul nostru acad. Dumitru Protase și ne închinăm la Troița ridicată de dânsul în fața bisericii.
Trecând prin satul Piatra ne vin în minte lecțiile de pedagogie susținute de prof. Frișan, fiu al acestui sat, de la Institutul Pedagogic din Cluj, cu care am dat și examenul de stat. La ieșirea din Săsarm, am cotit spre stânga, pe un drum pietruit unde câțiva năsăudeni și-au construit case de vacanță, pe malul drept al Someșului, lăngă baraj. Aici este și un lac populat cu pește, unde pescarii își încearcă norocul. La Chiuza vizităm expoziția de pe gard, dedicată romancierului, din incinta castelului, unde se află Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”. Aici ne întâlnim cu scriitorii locali Valer Mureșan și Ioan Bindea, membri în Liga Scriitorilor care ne-au prezentat aspecte din activitatea lor scriitoricească. Valer se ocupă de portretele scriitorilor năsăudeni pentru antologia ce stă să apară, fiind deja dată în lucru la Editura Ecou Transilvan din Cluj. În drumul nostru spre satul copilăriei nu suntem nepăsători, ne interesează toate frumusețile zonei, oamenii și preocupările lor. Pe ulițele satului din Coldău, întâlnim personajele din cartea „Pânza reginei” de Ștefan Mihuț, iar în Cristeștii Ciceului ascultăm povestirile scriitoarei Nadia Urian premiată la diferite concursuri pe teme literare. Reducem viteza spre a putea aprecia cele 10 monumente ce străjuiesc satul și manifestările culturale de amploare ce s-au desfășurat la dezvelirea lor prin strădania fiului satului Gh. Traian Dascăl. La toate ceremoniile am fost prezenți cu implicații concrete.
După ce intrăm în Uriu, cotim spre dreapta și urcăm pe malul apei Țibleșul, trecând prin sate bine orânduite, cu indicatoare din loc în loc, spre Mănăstirea Dobric. De data aceasta nu intrăm la mănăstire. Urcăm spre Căian, unde cel mai tânăr primar din țară își dovedește măiestria în administrație. Am poposit puțin la școală admirând aleea cărturarilor locali fixați aici spre nemurire prin strădania bunului meu prieten, Moldovan, fostul director de școală.
Ne așteaptă satul copilăriei, așa că ținem aproape dar nu uităm să aruncăm privirea spre satul din dreapta, Dumbrăvița, satul cărturarilor, a preoților, a ofițerilor superiori și a dascălilor de toate gradele. Intrăm în Spermezău unde deseori veneam cu tata la târg spre a vinde sau cumpăra o vacă bună de lapte. Traversăm Lunca Borlesei. Emoțiile se accentuează cu fiecare pas, simțind zburdălnicia copilului de atunci ce-și purta pașii pe Valea Dosului, Părăul Popii, Dealul Tunsu, Între Vâlcele, Între Cărări, Pe Zănogi, Pe Jgheab, În Fața Glodului, Gura Zâmbriții etc., unde tradiția era elementul caracteristic al satului cu atâtea rezonanțe în lumea contemporană.
În acest sat s-au acumulat în timp valori, spune soția Lucreția povestind nepoților Călin și Călina, stabiliți în America, întâmplări palpabile din munca acestor oameni spre restaurarea valorilor locale, care nu sunt cu nimic mai prejos decât în alte sate.
Înaintăm spre centrul satului, păstrăm un moment de reculegere la monumentul unei femei din localitate ce și-a pierdut viața la Timișoara, în zilele revoluției din 1989. Cunoaștem originea acestui erou. Lacrimile de bucurie ne învăluie fața. Ne apropiem de școală și de casa părintească. Soția, Lucreția, fiică a satului, din părinții Simion și Ludovica, truditori ai pământului, care au muncit din greu pentru ca cei 7 copii să fie împliniți. Ne oprim în fața casei lui badea Costan, unde era școala pe acele vremuri și intram în clasă direct din stradă. Era un dascăl la 4 clase, un dascăl minunat ce făcea naveta din Agrieș. Poposind aici mi-au trecut prin minte colegii de școală cu care mă jucam, păstoream mieii pe colinele satului, ne scăldam în apa limpede și prindeam pești de sub stânci și răgălii. Erau zile minunate!
Intrăm în curtea școlii actuale. Un local bine îngrijit, dar școlari din ce în ce mai puțini așa că satul, de fapt ca multe altele, nu mai are viitor. Emoțiile au fost mari pentru că aici, pe acest loc a fost casa părintească a soției, care în timpul războiului când s-a bombardat podul de peste Vale și casa noastră s-a zguduit din temelii. Părinții nu au mai investit în reparații, au convenit cu obștea satului să facă un schimb de teren, o suprafață mai mare pe Zănogi, iar pe acest teren, din centrul satului s-a construit școala. Părinții mei și-au făcut casă înafara satului. Pe Zănogi, au mai cumpărat teren având o moșie substanțială.
După terminarea primelor clase am trecut dealul la școala din Zagra, unde era internat, ceea ce m-a favorizat, la îndemnul și cu sprijinul surorii mai mari Otilia, plecată la loc cu verdeață în plină tinerețe. De aici am pășit pe alte cărări ale vieții îndepărtându-mă de sat, dar l-am avut veșnic în suflet, păstrând și azi ceea ce ne-au lăsat străbunii noștri, obiceiurile și datinile pe care avem datoria morală să le transmitem nepoluat urmașilor. Aici este un izvor nesecat de creații populare, de obiceiuri la sărbătorile de peste an, cântece populare, strigături, bocete și descântece, cununa grâului, șezătoarea, casa berii, claca, colindul, alexia, sânzienile, sclipiri din popor care merită valorificate spre nemurire. Creațiile populare circulă prin zonă ca momente hazlii de înlăturare a stresului.
„Cât e Sita și Borleasa
nu-s feciori ca-n Păltineasa.”
Îmi vin în minte atâtea vorbe înțelepte rostite de consătenii mei, oameni simpli dar cu înclinații cărturărești cum era badea Vasălie de pe Luncă, care permanent îmbrăca frumosul costum popular, iar când apăreau ceva domni în sat avea dorința să fie alături de ei. De fapt era un țăran elegant ca și lelea Tereză de pe Zâmbrița, badea Luca, stâlpul bisericii, precum și cei din neamul Petricanilor -Alexandru, Todor, Simion sau oameni de suflet din neamul Suflețenilor, nașii noștri, cei din încrengătura Găborenilior, Cristurenilor, Costănenilor sau cei din familia lui Domnuțu, omul în haine de avocat, care venea foarte des la Năsăud pe la fel de fel de judecăți și dormea la noi, ca de fapt atâția alți consăteni ce găseau la noi adăpost pe timp de noapte. Vorbe de duh a cules doamna Lucreția și de la lelea Sănia, lelea Mare, Docea, Viorica , Vica, badea Todor a Micului sau de la Valer, Ion, Simion, familia diacului etc. și mulți alții care întrețin vie flacăra creațiilor populare. Merită să aibă și acest sat o carte cu tradițiile locului, o carte care să acumuleze valorile locului, opere care înving timpul și rămân actuale prin semnificațiile lor. Să sperăm că autoarea va fi excelenta dăscăliță năsăudeancă Lucreția Mititean Petrican, scriitoare, membră a Ligii Scriitorilor din România, care a mai scos în ultimii ani cărțile: „O școală după un sfert de veac”, „De peste Ocean”, „Crizanteme”, „Vorbe înțelepte” vol. I și II, „Cântecul mie tare drag - Maricica Mihouianu -25 de ani de cântec popular”, „Atelierul fanteziei”, „Cuvinte duhovnicești” etc.
Pe vremea copilăriei mele de aici plecau spre școli foarte puțini copii. Înaintea mea, au plecat doar trei copii spre școli mai înalte – profesorul Pop Valer din Dej, director de școală și inspector școlar și fraţii Fechete, respectiv Todor - profesor și Dumitru - medic veterinar, după care a urmat Lucreția ce a slujit o viață pe tărâmul școlii și culturii în comuna Rebrișoara și Școlile năsăudene, fiind dascăl fruntaș cu trei medalii și Distincția Gh. Lazăr.
În prefața unei cărți prof. univ. dr. Elena Macavei din Sibiu spune:
„Avem convingerea că Lucreția Mititean,cu solida-i pregătire profesională ,cu talent pedagogic și cu har,cu simțul umorului nativ și cultivat, a creat în clasă atmosfera propice instruirii și educării elevilor aflați la vârsta maximei receptivități, pregătindu-i pentru a continua următoarele niveluri de învățământ cu zestrea intelectuală, morală, spiritual, dobândită în anii școlii primare. Volumul “Vorbe înțelepte” este un vademecum în înțelepciunea populară, pentru care autoarea merită sincere felicitări.