Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” din Şieuţ, prezent în Bucovina la Festivalul Obiceiurilor Păstoreşti „Răscolul Oilor” de la Ciocăneşti

Joi, 8 septembrie, în zi de aleasă sărbătoare, Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” din Şieuţ a participat la Festivalul „Răscolul Oilor” de la Ciocăneşti, judeţul Suceava, o acţiune ce are ca obiectiv promovarea folclorului şi a culturii tradiţionale, în special a obiceiurilor păstoreşti.

            Manifestarea, aflată la cea de a IX-a ediţie, a fost organizată de Consiliul Judeţean Suceava şi Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Ciocăneşti şi Parohia Ortodoxă Botoş, iar spectacolele au avut loc în aer liber pe „Platoul Tradiţiilor” Suharău din Botoş.

            Evenimentele au debutat cu slujba religioasă de la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Botoş, unde s-a sărbătorit hramul sfântului lăcaş, urmând apoi parada portului popular şi spectacolul propriu-zis.

            Pe scenă au evoluat Ansamblul Folcloric „Ţibleşul” din Groşii Ţibleşului (Maramureş), ansamblurile judeţului gazdă – „Arcanul” din Pârteştii de Jos, „Dor” din Moara şi „Florile Sadovei” din Sadova, precum şi Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” din Şieuţ.

            Artiştii judeţului nostru, prezenţi în număr mare la frumoasa sărbătoare a bucovinenilor, au prezentat un amplu program artistic ce a cuprins punerea în scenă a obiceiului coborâtul oilor de la munte, dar şi cântece şi dansuri tradiţionale din comuna Şieuţ, fiind coordonaţi de instructorul coregraf – învăţător Pantea Ignat şi de prof. Liviu-Ignat Socaciu.

            Un moment inedit al sărbătorii l-a constituit „jocul în uşa stânii”, membrii tuturor formaţiilor artistice participante fiind invitaţi să joace aşa cum făceau odinioară ciobanii după ce coborau cu oile de la munte. Totodată, publicul prezent în număr mare la eveniment s-a putut bucura şi de expoziţii de cai şi câini ciobăneşti.

            În semn de mulţumire pentru participarea în cadrul Festivalului Obiceiurilor Păstoreşti „Răscolul Oilor” de la Botoş – Ciocăneşti, Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” din Şieuţ a primit însemne şi diplome din partea organizatorilor, precum şi aprecierea tuturor, oaspeţi de seamă sau spectatori, fiind însoţit din partea Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud de etnolog Emilia Ometiţă, Şef Serviciu Cultură Tradiţională şi de etnolog Smaranda Mureşan.

            Coordonarea festivalului aparţine artistului Călin Brăteanu, director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, sprijinit de preotul paroh de la Botoş, Mihai Ţehaniuc, dar şi de primarul comunei Ciocăneşti, Radu Ciocan.

            Comuna turistică Ciocăneşti din Bucovina, declarată comună-muzeu în anul 2004 datorită caracterului său unitar şi unic în ţară şi în lume prin motivele tradiţionale sculptate pe faţadele caselor majorităţii gospodăriilor din Ciocăneşti şi Botoş este recunoscută atât în ţară, cât şi în străinătate, fiind un loc de poveste. De asemenea, comuna deţine şi Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate, deschis în anul 2005, colecţiile acestuia cuprinzând peste 2000 de ouă „închistrite”, lucrate în diferite tehnici.

            Aşadar, un loc pitoresc ce merită vizitat şi cunoscut!

 

            Etnolog Smaranda Mureşan

            Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud

            

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]