Antonescu: Ne aşteptam ca Băsescu să predice boicotul. Tema fraudei e jenantă şi dăunătoare

Sursa: mediafax

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că se aştepta ca Traian Băsescu şi PDL să ,,predice” boicotul referendumului, arătând că încercarea de a ţine acasă susţinătorii lui Băsescu va face ca numărul participanţilor la referendum să constituie ,,enigma şi cheia” acestei consultări.
Antonescu a precizat, la Digi 24, răspunzând unei întrebări privind prezenţa la referendum, că în condiţii normale peste 55% din cetăţenii cu drept de vot şi-ar fi exprimat opţiunea.
,,Nu am nicio îndoială că, în condiţii normale, peste 50%, poate chiar peste 55% din alegătorii români ar fi participat la acest referendum. Mi-e greu acum să răspund la întrebare, pentru că devine din ce în ce mai evident un lucru la care nu aş spune că nu ne aşteptam, şi anume hotărârea ca Traian Băsescu însuşi, foarte probabil, şi, desigur, PDL şi reţeaua sa de susţinere, să predice boicotul acestui referendum, să încerce să ţină susţinătorii lui Traian Băsescu acasă, ceea ce, sigur, va face din numărul de prezenţi la acest referendum enigma şi cheia rezultatului”, a spus Antonescu.
El a arătat că Traian Băsescu a invitat cetăţenii cu drept de vot la referendum, în campania sa, fără a crede cu adevărat în acest lucru.
,,Am remarcat încă de săptămâna trecută că, în vreme ce Traian Băsescu spunea răspicat «Veniţi la vot!», prea coerent toate reţelele sale de susţinere din media, din on-line, politice, predicau contrariul. Traian Băsescu nu e la primele afirmaţii hotărâte pe care le face crezând altceva”, a spus Antonescu.
El a ridicat problema cvorumului ,,real” de validare a referendumului, mai mic decât cvorumul birocratic estimat în acest moment.
,,Marea noastră problemă este aceea că noi nu suntem într-un cvorum real, ci într-un cvorum birocratic. Marea noastră problemă este că listele electorale nu au fost actualizate, recensământul şi în consecinţă evidenţa populaţiei nu sunt la zi şi că noi de fapt - nu ştim bine - dar avem undeva între 15 şi 16 milioane de alegători reali în carne şi oase şi avem un cvorum pentru 18 milioane, ceea ce ar putea duce la situaţia dramatică într-un fel ca în realitate chiar jumătate din cetăţenii cu drept de vot să vină să voteze şi votul lor să fie anulat de un cvorum birocratic", a spus Antonescu.
El a adăugat că este inadmisibil ca România să fie o ţară europeană care să nu ştie câţi alegători are cu adevărat.
Crin Antonescu a mai declarat că tema presupusei fraudări a referendumului ar putea fi împrumutată de Traian Băsescu, el apreciind că acest lucru ar fi jenant şi dăunător.
,,Văd că azi apare ceva ce s-ar putea să împrumute şi Traian Bsăescu, care este şi mai jenant şi mai dăunător, anume tema unei presupuse fraude, care cumva să încerce să justifice (boicotarea referendumului - n.r.)", a spus Antonescu, la Digi 24.
El a spus că îşi închipuie cu greu situaţia în care Traian Băsescu ar reveni la Cotroceni cu câteva milioane de voturi ,,împotrivă”.
"E un mod destul de jenant şi chiar îmi închipui greu cum, presupunând că după tot acest tămbălău, lovitură de stat, fraudă, boicot la refrendum, totuşi, cu câteva milioane de voturi «împotrivă», Traian Băsescu va reveni în fruntea ţării. Mi-e greu să-mi închipui un om politic cu minimă demnitate într-o asemenea poziţie. Vom vedea însă. Asta pare a se contura, cel puţin în ziua de azi", a spus Antonescu.

Comentarii

25/07/12 15:42
Vizitator

Crin puturosul ori e prost ori ori nu s-a trezit complect atunci cand afirma:,,Nu am nicio îndoială că, în condiţii normale, peste 50%, poate chiar peste 55% din alegătorii români ar fi participat la acest referendum". Pai cine a creat aceasta stare de anormalitate in parlament, similara cu o "lovitura de stat" care a pus pe jar toate cancelariile lumii, prin care tocmai el - cel mai mare chiulangiu din parlament a fost "uns" ca presedinte al senatului, pentru ca apoi sa intre la Cotroceni pe usa din dos? Ca sa niu mai pomenim de alte samavolnicii de sorginte bolsevica. Solutia neparticiparii la vot in aceste conditii este rezonabila. Da, vrem schimbarea dar nu cu indivizi nemernica precum ponta plagiatorul si impostorul sau Crin puturosul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5