Anuţa Motofelea s-a măritat ! Detalii despre nunta anului în folclor, dar şi despre ce îi va schimba definitiv viaţa !

sursa facebook

Astăzi este nunta anului în folclor. De lăsatul secului, îndrăgita interpretă de folclor Anuţa Motofelea şi-a unit destinul cu Aruncutean Dan Paul, bistriţean stabilit de ani buni în Londra, acolo unde locuieşte şi unicul frate al artistei.

Starea civilă a avut loc la Primăria Bistriţa, în jurul orei 11, când Anuţa Motofelea a devenit Aruncutean, însă, pentru scenă, suntem convinşi că îşi va păstra şi numele cu care s-a consacrat. După ce au devenit oficial o familie, împreună cu naşii şi cu cei apropiaţi, mirii s-au îndreptat spre Mănăstirea Piatra Fântânele, unde a avut loc slujba cununiei.

Distracţia este la această oră la Hotel Castel Dracula. Deşi ar fi putut să facă o nuntă foarte mare, fiind una dintre cele mai cunoscute artiste din generaţia sa, iar invitaţiii ar fi fost din toate domeniile cu sutele, Anuţa a ales o nuntă foarte restrânsă, doar cu cei apropiaţi, şi câţiva din colegii de la orchestra Dor românesc, unde e angajată.

Mireasa a ales o ţinută specială, mai ales că bucuria este mare, fiind însărcinată şi aşteptând cât de curând un bebeluş.

"Sa ne trăiți multi ani fericiti si plini de dragoste, dragii nostri fini, Anuta si Paul", a scris pe facebook naşul Adrian Sângeorzan, cel care deţine restaurantul Hanul Boieresc şi cafeneaua Crema.

La aceste localuri cânta, în fiecare joi, Anuţa alături de violonistul Emilian Coruţiu (cu care a fost, pentru o perioadă şi cuplu în viaţa particulară, nu doar pe scenă).

Mesaje de casă de piatră şi sarcină uşoară au urat mai mulţi admiratori pe paginile de socializare.

Cotidianul Răsunetul, cel care a fost mereu alături de Anuţa în cariera ei artistică, încă de când a venit de la Arşiţa la Liceul de Muzică, îi urează casă de piatră, mulţi ani cu fericire şi bucurii alături de soţul ei, dar şi de îngeraşul ce va veni curând în viaţa lor şi o va face pe îndrăgita noastră interpretă mamă. Tot binele din lume şi să nu uite nicio clipă de folclor!

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]