Apare taxa de parcare/protecţie şi la Bistriţa?

Într-un oraş în care nici Primăria nu percepe taxa de parcare, se pare că s-au găsit unii, mai şmecheri din fire, care să-i determine pe bistriţeni să plătească o taxă de protecţie a autoturismului.

          Faptul ne-a fost sesizat la redacţie de unul dintre cei păţiţi. “Luni, 10 martie, pe la ora 18.00, în parcarea din faţă de la Bila, vizavi de staţia de taxi, un cetăţean până în 30 ani, de vreo 100 kilograme, mi-a cerut taxă de parcare. Ştiam că nu se percepe de către autorităţi o asemenea taxă, dar trebuia să intru să fac cumpărături şi m-am temut să nu-mi fie zgârâiată maşina. I-am dat câţiva lei. Un om de rând nu se poate lua de gât cu toţi malacii”, ne-a povestit acesta.

          Taxa de protecţie a maşinii, lansată prin marile oraşe, este nouă la Bistriţa şi poate nu devine o tradiţie.

          Florin Frandeş, directorul executiv al Poliţiei Locale, susţine că astfel desituaţii nu au mai fost reclamate la nivelul municipiului Bistriţa.

          “În acea zonă există probleme, conflicte între taximetriştii unei firme şi cei independenţi. Despre o taxă de parcare percepută de anumiţi cetăţeni nu poate fi vorba. În Bistriţa, cu excepţia zonei Decebal, nici Primăria nu percepe taxă de parcare. Cred că este un caz izolat. Oricum, în astfel de situaţii trebuie sunat la 112”, precizează şeful Poliţiei locale bistriţene.

Comentarii

14/03/14 09:11
Bistrițeanul

Aproape cred ca politia stie cine sunt aceste hiene,iar daca cotizeaza unde trebuie,sunt lasati in pace.Numai la noi ca la nimeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5