APELUL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE LA SOLIDARITATE !

Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. Aceste principii sunt consemnate în art. 4, alin. 1din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI. Împotriva acestor principii fundamentale, încălcând fără ruşine această Constituţie, regimul Băsescu – Boc a început acţiunea pentru spargerea unităţii poporului român şi distrugerea solidarităţii cetăţenilor ţării ! Astfel, a iniţiat discreditarea Parlamentului, asmuţind poporul împotriva acestuia pentru a i se scădea credibilitatea, practic pentru a-l desfiinţa ! A continuat, apoi, cu învrăjbirea între profesii, categorii sociale, vârste, între funcţionarii statului şi cei din economia privată, între biserici, între cetăţenii din ţară şi cei din străinătate şi între zone geografice, prin împărţirea administrativă. Este continuarea firească, am zice noi, a luptei de clasa introdusa de LENIN, dar ce este surprinzător, este faptul că ea funcţionează ca unsă şi după 20 de ani de la căderea acestei ideologii şi practici comunistoide ! Culmea este că această luptă de clasă este promovată de BĂSESCU şi partidul său care se reclamă a fi de dreapta, dar foloseşte metodele cele mai stângiste, adică ale extremei stângi ! («Să luăm de la bogaţii lor şi să dăm la săraci – pentru a le astupa gura») Băsescu s-a lăudat peste tot că el a fost primul care a condamnat COMUNISMUL ! Astăzi credem că este clar pentru imensa majoritate a cetăţenilor acestei ţări, mai puţin pentru fundamentaliştii şi pupincuriştii băsescieni că, de fapt, declaraţia lui Băsescu a fost un truc la adăpostul căruia, el şi camarila sa, respectiv guvernul BOC, încearcă să îşi ascundă incompetenţa. Evident că acest fapt constituie şi un paravan după care îşi împart banii şi funcţiile. GUVERNUL DE CUMETRIE se ţine pe bani grei ! Dacă Prigoană a reuşit să îşi impună fiul pe lista de candidaţi pentru Parlament, după ce preşedintele partidului a avizat altă persoană, înseamnă că doar banul este criteriul de funcţionare a respectivului SRL ! Dacă 75% din populaţia ţării apreciază că suntem pe un drum greşit, totuşi Băsescu numeşte acelaşi om şi acelaşi guvern.Vă propun dragi cetăţeni, să-l intrebăm: acum de ce nu se mai întoarce la popor ? Evident că raspunsul nu poate fi decât unul singur: pentru că acum, după ce şi-a atins scopul – a ajuns la putere, şi-a instalat camarila, gata, nu mai are nevoie de «bobor» ! Înainte de alegeri eram cetăţeni, eram sărutaţi prin pieţe şi eram chemaţi, cu toţii, cât mai mulţi posibil, dacă s-ar fi putut, chiar şi morţii, să vină să voteze pentru el şi gaşca lui nesăţioasă ! Am fost chemaţi să ne solidarizăm împotriva comunismului, împotriva mineriadelor, etc. Dupa vot, ne-am metamorfozat şi am devenit elemente de statistică, apoi am devenit contribuabili şi acum, vezi Doamne, rău platnici ! Dar metamorfoza nu s-a oprit aici, am devenit consumatori ai bugetului, «înţelept» construit, ca să le fie lor şi găştii lor bine, şi mai grav, dacă inainte de alegeri nu eram destui pentru lupta împotriva parlamentului, acum suntem prea mulţi şi avem neobrăzarea să avem şi pretenţii – adică pretindem ca Băsescu să se şi ţină de cuvânt, să-şi îndeplinească promisiunile făcute în campania electorală !

Obrăznicia poporului n-are margini. Mas media scoate zilnic la iveală matrapazlâcurile guvernanţilor, MAREA LOR JERTFĂ, IMENSUL LOR SACRIFICIU: salariul «decent» al lui IONUŢ POPESCU; la FONDUL PROPRIETETEA, 17 funcţionari au un fond de salarii de 2 MLIOANE EURO. Ba mai mult decât atât, IONUŢ Popescu este în consiliul de administraţie la banca EXIMBANK şi primeşte o indemnizaţie de 60.000 euro anual, aceasta însemnând 5.000 euro lunar. Dacă cele 5.000 euro, le adunăm cu cei 370.000 euro pe lună, cât primeşte salariul de la Fondul Proprietatea, «tovarăşul» Ionuţ Popescu (numai el, dar ceilalţi ?) are venituri de peste 430.000 euro lunar, adică 4.160.000 euro anual ! Şi banii ăştia sunt din bugetul statului ! Să afle cetăţenii României că «luptătorul» HOARĂ este membru în toate consiliile de administaţie din Oltenia, de unde, vai săracul de el ! – primeşte indemnizaţii barosane ! Să ştie tot natul că la Fondul Proprietatea au mai fost numiţi doi vicepresedinţi, evident, săracii, care au salarii «de mizerie», ia acolo, câteva mii de euroi pe lună ! Câtă obraznicie să îndrăznim să întrebăm dacă este adevărat că GRAŢIELA IORDACHE, GHEORGHE POGEA sau LUCIAN CROITORU sunt membri în mai multe consilii de administraţie, primind, (evident că pentru groaznicul lor sacrificiu !), mai mult de zece de mii de EURO lunar. Să se întrebe boborul, cine plăteşte cei 500.000 de EURO salariaţilor demişi de la FONDUL PROPRIETATEA şi înlocuiţi cu acoliţi PDL-işti ? Chiar şi la noi în judeţ, din nefericire, graba conducătorilor PDL-işti de a îi schimba pe toţi cu oameni de-ai lor, a determinat intrarea în eternitate a unor oameni de valoare, foarte tineri. Cine răspunde de pierderea acestor vieţi omeneşti ? Şi asta, cu atât mai mult cu cât, cei care au fost înlocuiţi samavolnic, au dat în judecată Statul român şi acum sunt puşi înapoi în drepturi şi li se plătesc despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-au suferit. Cine plăteşte ? Evident că noi toţi, adică noi ceilalţi contribuabili, plătim !

Pentru guvernul Băsescu – Boc solidaritate înseamnă să plătim noi oalele sparte de ei. Să plătim noi toate pagubele produse de incompetenţa lor. Numai în acest fel văd ei solidaritatea poporului. În rest, este clar că pentru acest guvern incompetent, solidaritatea poporului este mai putin importantă decât cea a partidului şi trebuie să-l credem pe domnul DOCTOR în drept ANTICONSTITUTIONAL !

În aceasta stare s-a născut o speranţă sub numele de SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE. Prin vocaţie şi construcţie, militarii sunt născuţi în zodia jertfei de sine pentru binele altora. Legea decebalică a SARMISEGETUZEI ne cere să murim pentru ca PATRIA să trăiască. Noi ştim să fim solidari, noi suntem cu adevărat loiali poporului din care facem parte şi vrem ca cetăţenii acestei ţări să vadă acest lucru ! De-a lungul istoriei, politicienii au dat vina unii pe alţii, şi-au schimbat culorile după conjuncturi, iar noi, militarii muream pe fronturi sau în prizonierate. Noi v-am însoţit de-a lungul istoriei şi nu

v-am părăsit niciodată. Împreuna am fost în închisori după cel de-al doilea război mondial, împreuna am construit cele mai mari obiective economice ale ţării pe care actualii guvernanţi le-au vândut, şi astăzi se mândresc cu averile lor «legal» acumulate (foarte «legal» atâta timp cât între 1990 şi 1993 nu au mai existat legi de nici o culoare, legile anterioare fiind abrogate !). Aproape jumătate din morţii revoluţiei sunt militari în termen, subofiţeri şi ofiţeri. Noi am asigurat triumful revoluţiei, chiar dacă, pe alocuri, s-au comis şi greşeli pe care ni le asumăm bărbăteşte. Noi, cadrele militare şi soldatii am fost în teatrele de război pentru ca ţara să fie primită în NATO şi UE, iar politicienii se laudă cu salariile de la Bruxelles. Noi, cadrele militare, v-am protejat vieţile în toate teatrele de operaţiuni şi am murit împreună cu voi pentru ca ţara să trăiască mai bine. Noi, ofiterii si subofiterii, trăim pericolul morţii împreună cu voi, soldaţii, pentru ca politicienii, în loc să ne cumpere tehnică modernă care să ne protejeze vieţile, îşi împart salariile în mii de euro ! Noi, cadrele militare, vă însoţim pe ultimul drum în timp ce politicienii se ascund de privirile înlăcrimate ale soţiilor şi părinţilor voştri !

Profund solidari cu cei cărora le-am insuflat dragostea de ţară, cu părinţii şi bunicii vostri care au construit, cu jertfe nemărginite, această ţară, noi, membrii SINDICATULUI CADRELOR MILITARE, ne alăturăm suferinţelor voastre şi vă promitem că ne vom lupta, legal şi pentru pensiile voastre şi pentru mărirea lor !

Şi vă promitem acest lucru pentru ca să înţelegeţi faptul că nu noi avem mult, ci voi, injositor de putin ! Aveţi încredere în noi şi nu vă pierdeţi speranţa, mai ales că, de e fiecare dată, imediat ce au trecut alegerile, politicienii v-au uitat, noi nu !

Col. (r) DORIN FILIP

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]