APIA controlează „Laptele şi cornul”

Printr-o adresă, preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, solicită Inspectoratului Şcolar Judeţean să ceară directorilor de şcoli să ţină o evidenţă clară a produselor lactate primite şi distribuite la copii în şcoli şi grădiniţe. Această evidenţă este necesară la întocmirea dosarului pentru solicitarea ajutorului comunitar, adică la decontarea facturilor plătite de către APIA. În urma controalelor efectuate de către inspectorii APIA în şcolile din judeţ s-a constatat că nu s-a ţinut nici un fel de evidenţă a produselor primite şi distribuite la copii, drept urmare nu s-au decontat facturile plătite pentru aceste produse pe anul şcolar 2007-2008, neprimindu-se astfel ajutorul comunitar de către CJ. Inspectorul şcolar general, Mihai Mureşan, nu înţelege cum s-a ajuns la această situaţie, mai ales că statistica privind numărul de produse achiziţionate se află în sarcina serviciilor Consiliului Judeţean, cel care a organizat şi licitaţia. În judeţul nostru beneficiază de programul „Laptele şi cornul” 11.576 preşcolari (excluzând căminele cu program prelungit), 14.191 elevi ciclul primar şi 14.494 elevi ciclul gimnazial.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5