Apicultorii pot cere subvenţii până pe 16 august

Apicultorii bistriţeni care fac parte din asociaţiile reprezentative de profil pot cere Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până pe 16 august, subvenţiile reprezentând sprijin financiar pentru cumpărarea de mătci provenite din ferme de elită şi de multiplicare, roiuri la pachet, roiuri pe faguri şi familii de albine.

Aceste măsuri sunt prevăzute în Programul Naţional Apicol, pachetul financiar destinat celor două acţiuni fiind de 1.966.151 euro, fonduri europene, respectiv 6.652.471 lei, fonduri de la bugetul de stat.

Beneficiarii ajutorului financiar sunt apicultorii, persoane fizice, persoane fizice autorizate sau juridice, organizate în asociaţii de crescători de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producători, constituite conform legislaţiei în vigoare.

Apicultorii nu pot solicita ajutorul financiar în nume propriu, ci trebuie să depună, anual, cererea de sprijin financiar la sediul formei asociative din care fac parte. Ulterior, formele asociative depun, la Centrele Judeţene APIA, cererea de plată, pe baza solicitărilor membrilor.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]