Aproape 700 de amenzi aplicate, 30 de premise reţinute, în acest sfârşit de săptămână!

În aceast sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, precum și pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative.

              “Cu ocazia acțiunilor desfășurate, în perioada 27-29 ianuarie a.c., polițiștii au aplicat 689 de sancțini contravenționale, în valoare totală de peste 180.000 de lei. Ca urmare a încălcării normelor de circulație, polițiștii de la rutieră au reținut 30 de premise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare”, precizează Crina Sârb, purtător de cuvânt al IPJ BN.

              De asemenea, polițiștii de la ordine publică au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, ocazie cu care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 de lei și a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 21,35 mc material lemnos, în valoare totală de 5937 lei.

***

La data de 28 ianuarie a.c., pe DN 17, pe raza comunei Prundu Bîrgăului, polițiștii l-au oprit în trafic pe un tânăr, de 28 de ani, din Tiha Bârgăului, care conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Fiind efectuate verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere. De asemenea, cel în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de tânăr, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au luat măsura reținerii pentru 24 de ore și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 26 ianuarie a.c., un bărbat, de 37 de ani, din Dealu Ștefăniței, a fost identificat în trafic,în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, la data de 28 ianuarie a.c., în localitățile Poiana Ilvei și Maieru, polițiștii au identificat în trafic doi bărbați, de 32 ani, din Poiana Ilvei, respectiv 25 de ani, din Maieru, în timp ce conduceau autoturisme, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost pozitive.

În toate cele trei cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Comentarii

29/01/18 11:38
jurist

Vă rog să nu vă molipsiți de la miniștri diletanți și efemeri ai învățământului, respectiv „genunche” și „pamblică”, ci mai mare atenție la nume de localități, respectiv Dealu Ștefăniței, Orheiu Bistriței, Sighetu Marmației. Vă mulțumesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5