Aproape 90 de utilaje interveni pe drumurile naţionale şi judeţene din Bistriţa-Năsăud

În intervalul 09.00 – 14.00, județul Bistrița Năsăud se află sub avertizare de fenomene meteorologice periculoase - cod portocaliu - la peste 1700 m altitudine, intensificări ale vântului care la rafală vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea ce determină reducerea vizibilității izolat sub 50 m.

„Pentru curățirea drumurilor naționale de la nivelul judeţului Bistriţa - Năsăud, în ultimele 12 ore, echipajele S.D.N. Bistriţa au acţionat cu 29 de utilaje de deszăpezire, folosind 154 tone material antiderapant (amestec de sare şi nisip), iar pentru curăţirea drumurilor judeţene s-a acţionat cu 60 utilaje de deszăpezire care au folosit 405 tone material antiderapant (amestec de sare si nisip)”, informează Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

 La nivelul judeţului Bistriţa – Năsăud, 60 de echipaje de poliţie rutieră şi ordine publică, cu peste 100 de polişti acţionează zilnic, pe trei schimburi, pentru monitorizarea traficului rutier şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de fenomenele meteo periculoase.

Nu au fost persoane sau autovehicule care să fi rămas blocate pe drumurile din judeţul Bistriţa – Năsăud. În continuare, toate drumurile naţionale şi judeţene sunt deschise traficului rutier, însă se circulă în condiţii de iarnă.

„Recomandăm urmărirea permanentă a informărilor / avertizărilor meteorologice şi pregătirea autoturismelor pentru circulaţia în condiţii de iarnă. În situaţia în care rămâneţi blocaţi între localităţi sau în zone greu accesibile, apelaţi numărul de urgenţă unic 112. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa- Năsăud monitorizează situația operativă din teren şi este pregătit să aloce resursele necesare pentru sprijinirea populaţiei”, se precizează îăn materialul remis redacţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]