Aproape 900 de sancţiuni aplicate de poliţişti în week-end

* vitezomanii sunt buni de plată

În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii au acţionat în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, fiind aplicate 882 de sancţiuni contravenţionale, anunţă inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ BN.

Potrivit sursei citate, au fost organizate mai multe acţiuni şi filtre rutiere la care au participat zilnic peste 170 de poliţişti zilnic din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, transporturi, investigaţii criminale, investigare a fraudelor şi de la Biroul Arme, explozivi şi substanţe periculoase.

În urma verificărilor, au fost constatate 38 infracţiuni, dintre care 28 în flagrant (3 de natură judiciară, 18 economice, şapte la regimul rutier şi două la regimul armelor şi muniţiilor) şi au prins 41 de infractori, dintre care 2 se sustrăgeau executării pedepsei cu închisoarea.

Oamenii legii au controlat 287 unităţi comerciale şi au aplicat 882 sancţiuni contravenţionale, dintre care 102 prevăzute de normele legale pe linie de ordine publică, 696 la regimul circulaţiei rutiere (203 pentru depăşirea vitezei), şi 41 pentru acte de comerţ ilicit, în valoare totală de 160.010 lei. Au fost reţinute 20 permise de conducere şi au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5