Legislativul telcean

A aprobat execuţia bugetară pe 2008

Legislativul local al comunei Telciu, la ultima reuniune în plen, a aprobat contul execuţiei publice bugetare pe anul 2008, adus în faţa Consiliului Local de către cei din compartimentul financiar al Primăriei Telciu. Din prezentarea respectivă aflăm că veniturile totale încasate de administraţia telceană s-au ridicat la suma totală de 6.710.000 lei; pe de altă parte, cheltuielile au atins valoarea de 6.039.000 lei.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, legislativul local al comunei Telciu a aprobat şi validat un alt consilier din rândul celor de pe lista Partidului Social Democrat în persoana inginerului silvic Traian Chitul, care-l va înlocui pe consilierul Anchidim Dobricean. Acestuia din urmă i-a fost retras sprijinul de către filiala locală PSD. Reamintim că în componenţa legislativului local telcean intră 9 consilieri PD-L, 2 consilieri PSD, 3 consilieri PNL şi unul PNŢCD.

x

În altă ordine de idei, Consiliul Local al comunei Telciu, aşa cum aflăm de la primarul Sever Mureşan, a aprobat un sprijin financiar ce constă în contravaloarea echivalentă a 30 mc de masă lemnoasă, mănăstirii din Bichigiu, necesară pentru construirea unor chilii. Aceasta, după ce, în urmă cu cinci ani, mănăstirea a suferit un incendiu când au fost mistuite în flăcări anexele şi alte bunuri ale Mănăstirii Bichigiu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5