La noi

Apropo de „Trianon 100”

(Adică, să cunoaștem adevărul)

Până când guvernanții, președinția (?!...), instituțiile politico-patriotico-istorico-culturale (cacografie intenționată…) vor mânca și preparate care să nu le provoace constipație sau lene administrativă, pe seama activităților premergătoare marelui Centenar și apoi legate de acest eveniment epocal, se face cunoscută, pe căi electronice, personalitatea unui om de știință care a avut o contribuție covârșitoare la înclinarea balanței atunci, la Trianon, când s-a hotărât soarta Transilvaniei. Ele se cheamă Robert Ficheux.
La încheierea primului război mondial, s-a ales Parisul pentru comisia de negocieri privind granițele statelor europene. Ungaria a înaintat hărți cu Transilvania, în care zonele montane și ale platourilor, locuite numai de români, erau marcate cu pete albe, de unde ar fi trebuit să se înțeleagă că sunt pustii. Adică: Oaș, Maramureș, Hațeg, Lăpuș, Munții Apuseni!!
No, istenem! Nu le-a fost frică de Avram Iancu, că se scoală și… Apoi: dragi năsăudeni, potrivit hărților de la Budapesta, în 1918 voi nici nu existați pe unde vă aflați de veacuri.
Ei bine, Robert Ficheux a organizat misiuni de geografi francezi, care au cercetat zonele „pătate” cu alb, au inventariat toponimia, onomastica, au studiat viața diurnă a românilor de aici. Așa încât, hărțile întemeiate de Ficheux și companionii lui, documentele etno-geografice și istorice au determinat decizia definitivă și irevocabilă a marilor puteri referitor la soarta Transilvaniei.
Acest om era pur și simplu îndrăgostit de țara noastră. Cunoscător la perfecție al limbii române, și-a obținut doctoratul pe o temă legată tocmai de Munții Apuseni, iar în perioada 1935 – 1938 a predat geografia fizică la Universitatea din Cluj.
În 1991 devine membru de onoare al Academiei Române, iar în 1997 președintele de atunci al României, Emil Constantinescu, l-a distins cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer.
Să nu-l uităm! Căci, așa cum afirma un important cercetător român: „Acest bărbat făcuse și dăruise istorie și geografie României.”
Două dintre nenumăratele cărți ale sale ungurii le înghit cu noduri în creier: „Moții” (1942) și „Români și minorități etnice în Transilvania” (1990). Au fost editate mai întâi în limba franceză, la Paris, adică taman acolo unde, în palatul Trianon (1920), Robert Ficheux anula, prin cercetări la fața locului, hărțile ticăloase de la Budapesta.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]