Arcad@ - sumar de sărbătoare

A apărut nr. 16/oct.-nov. a revistei de entertainment Arcad@, un număr de toamnă profund, în care cititorii descoperă adevărul din spatele crizei financiare şi de ce, de multe ori, suntem cei care aleg unde să fim, în faţa sau în spatele scenei. Problema eticii în mass-media şi publicitate este analizată atent, iar trupa InDArt ne arată culmile pe care pasiunea pentru artă ne poate duce. Directorul general Petre Fluieraşu prezintă în editorialul “Publicul există” date interesante despre gândirea negativă, dar şi despre curata cultură română de ipocriţi. În contraeditorial, Marius Conu ne vorbeşte despre nevoia de artă foamea străină şi stranie cu care ne contopim pe alocuri. Un articol complex despre cum iubirea ne poate aduce, totuşi, împreună, citim la rubrica “Mit şi logos” – “Perspective ale antisemitismului”. Poeziile sunt aduse în pagini de Cristian Balint, Valeriu Cercel, Ionuţ Popa, Linda Bastide, Victoria Milescu, iar proza de Sorin Teodoriu, Lavinia Alexandra Parnia. Publicaţia găzduieşte la rubrica “Valuri de proză” povestirea “Coaja de nucă” a bistriţeanului Menuţ Maximinian. O ediţie reuşită pe care merită să o citiţi atât în formatul clasic, cât şi pe internet la www.arcada.org.ro.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5