Arcalia – satul Voivozilor

Satul Arcalia (comuna Şieu Măgheruş) e plin de voivozi. Un nume care, spun cei ce-l poartă, are în el măreţia marilor domnitori români, dar şi mândria celor de astăzi. Voivozii din Arcalia, fără să-i subestimăm pe ceilalţi locuitori, sunt oameni cu totul deosebiţi: harnici, întreprinzători, pricepuţi la toate şi, uneori (unii) aspri la vorbă.

         Pe strada principală, la şosea, zăreşti o casă cu târnaţ, o construcţie veche, dar foarte bine îngrijită. Aparţine familiei lui Pavel şi Maria Voivod. „Noi suntem a treia generaţie care vieţuim aici. Casa are exact 100 de ani”. Casa părintească nu se vinde, pare a murmura tânărul Călin, cel mare, meşter fiind, zugrăvind cu o mână de maesteu pereţii vechii construcţii. O înnoieşte. De ce?, întreb. Pentru că duminică mă însor,  am nuntă, aşa că mireasa, tot o arcăleancă, trebuie să fie primită într-o locuinţă care să fie gătită pe măsura frumuseţii ei. Îi doresc casă de piatră şi îmi vorbeşte, aşa, din inimă, despre felul cum ar trebui să păstrăm ce-i frumos şi ne  aparţine, ca sat românesc. Această construcţie cred că este printre cele mai vechi din Arcalia. Strămoşii noştri şi-au ridicat căsuţa din lemn, cărămidă şi piatră pentru a rămâne şi celor de după ei. Acum , e a noastră. A treia generaţie. O îngrijim şi vrem s-o păstrăm, aşa cum a fost ea ridicată în urmă cu un secol, ne spune tânărul Călin. Cel dintâi stăpân al casei, Pavel Voivod, a fost printre primii oameni din Arcalia care a plecat în America să muncească, să facă bani. Şi i-a investit, cum spunem noi, în casă şi pământ. Când afirmam că arcălenii sunt harnici, avem şi un alt argument. 60 de familii de albine amplasate într-o zonă meliferă bogată, de la care a obţinut şi miere îndestulătoare şi de calitate, deţine această familie. Apoi, o livadă de toată frumuseţea, cu meri, peri, caişi, cireşi, toate întregesc bogăţia acesteia.

         Arcalia este un sat al oamenilor gospodari. Crescători de animale din tată-n fiu, ei fac oarecum excepţie. Dacă în multe dintre aşezările noastre „de la păşune, vaca nu mai vine ţanţoşă” (cum glăsuia o zicere de mai demult), aici animalele, bovinele şi ovinele, sunt la mare cinste. Datorită unor gospodari care le îndrăgesc şi obţin şi oarecari venituri, dar şi trudesc pentru ele, în Arcalia, zootehnia îşi menţine tradiţia de odinioară. Spre exemplu, aflăm că R.Simişdean are 600 de oi, V.Beliga şi M. Raboca – 100. Şi la capitolul bovine e o listă lungă, din care nu lipsesc: A. Moldovan, M. Voivod, A.Pop, V. Beliga, Munteanu, iar în capul listei, musai să-l trecem pe Vasile Bernavschi. Acesta şi-a modernizat adăpostul şi asigurat furajele pentru întregul efectiv, în jur de 50 de capete. La care acest efectiv se adaugă animalele sătenilor, aici în Arcalia existând, cum ne spunea Gheorghe Viman, fost mare instalator, acum întors acasă, în jur de 80 de capete bovine. Îl întreb pe interlocutorul meu, ce mai face, şi îmi spune că se pregăteşte de „serbare”. În 16 septembrie am împlinit 50 de ani de căsnicie. Am 5 copii, două fete şi trei feciori, şi 6 nepoţi.

         Satul Arcalia este renumit şi pentru exploataţiile apicole. Menţionam înainte pe Paul Voivod, cu cele 60 de familii, apoi Arsinte Mureşan, G. Cătană, Mihuţ, Beti şi alţii, pentru care creşterea albinelor a devenit nu atât un hobby, ci şi un izvor de sănătate prin produsele apicole.

         Lângă fosta cooperativă, acum închisă, într-o casă stil săsesc (în Arcalia a locuit şi o comunitate de saşi) vieţuieşte Ioan Mureşan, care în 9 septembrie a împlinit 88 de ani. Se trage tot dintr-o rădăcină de voivozi. Bunicul său a luptat în primul război mondial (nici aici nu există un monument al eroilor), a învăţat şapte clase primare, „bota era calculatorul de astăzi”. A fost brigadier la colectiv, acum este pensionar şi priveşte cu tristeţe cum multe suprafeţe de terenuri sunt pustii. Satul a îmbătrânit, mulţi au plecat.

         În Arcalia trăieşte şi o importantă comunitate de romi. Locuiesc pe uliţa din sus, pe strada Viilor (sau, cum ar zice un altul, pe strada iubirii). Unii lucrează, sunt harnici, alţii doar aşteaptă pomana satului. Domnul Solovăstru, un lider local, ne spune că sunt în jur de 50 de familii şi vreo 40 de copii. Mulţi o duc greu. Într-o curte vieţuiesc în jur de 20 de suflete. Se mulţumesc cu ajutorul social. Cei care n-au mers la muncă, l-au pierdut şi pe acesta. Unul dintre gospodarii comunităţii, un fel de voivod în ale hărniciei, este David. Un bărbat frumos, harnic şi întreprinzător. Ştie să facă de toate. La cosit, la săpat, la tăiat lemne, oriunde este chemat răspunde prezent. Are o familie numeroasă, aşa că trebuie întreţinută. Şi-a cumpărat un atelaj, aşa că, îmi spune David, treaba merge mai bine.

         Castelul din Arcalia, spre cinstea celor de aici, a rămas în picioare şi după vandalizările de după 1947. Este vechi de câteva secole. După 1947, nici acesta n-a scăpat în totalitate de furia unora. Se spune că, zile întregi au ars cărţile dintr-o bibliotecă uriaşă, cuprinzând tratate de medicină, botanică, fitofarmacie. Acum, complexul se află în subordinea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Şefa complexului, d-na Mihuţ, se îngrijeşte de buna rânduială şi întreţinerea întregului areal. Şi, într-adevăr, aici totul este rânduit ca la carte. Aflăm de la doamna Mihuţ că se lucrează la un documentar amplu despre acest castel. Este deschis vizitatorilor, aici poţi admira specii rare de arbori şi arbuşti, te poţi plimba pe aleile îngrijite, te poţi hrăni din mirosul plăcut al florilor, care încet-încet îşi scutură frumuseţea. În afara grădinii parcului se află un monument – criptă –, care este lăsat pradă nepăsării. N-ar fi rău dacă ar fi tratat cu o oarecare atenţie.   

         Spre cinstea enoriaşilor din Arcalia, aici există o bisericuţă din lemn, veche de vreo trei secole, îngrijită, conservată spre a fi ferită de vicisitudinile vremurilor. Aici s-au rugat credincioşii din Arcalia mulţi ani, până când, în urmă cu vreo două decenii au cumpărat biserica evanghelică, sfinţită apoi de arhiepiscopul Irineu. De puţini ani slujeşte aici părintele Ovidiu Toma, de care îmi spune un consilier, enoriaşii, 450 de suflete, sunt foarte mulţumiţi. „Este tare rugător şi un bun gospodar al treburilor parohiei”.  Credincioşii de aici - prim-corator Pavel Voivod, făt Vasile Mureşan - au reuşit să facă mult pentru modernizarea bisericii, a casei parohiale. Dar cel mai important e participarea la sfânta liturghie, unde enoriaşii ascultă cuvântul Evangheliei şi se hrănesc din hrana cea dătătoare de viaţă veşnică, cuvântul de învăţătură rostit de părintele Ovidiu ajungând la inimile enoriaşilor.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]