Arcașul Ținutului Nösnerland, la Complexul Muzeal

Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală Bistrița Medievală îi invită pe iubitorii de întreceri medievale la un concurs de măiestrie în folosirea arcului tradițional, dotat cu trofeul “Arcașul Ținutului Nösnerland”. Concursul, la care și-au anunțat participarea arcași profesioniști din Transilvania, se va desfășura sâmbătă, 24 iunie, începând cu ora 10.00 și este cuprins în programul Serbărilor Bistriței Medievale 2017.
Arcașii bistrițeni care doresc să participe la acest concurs se pot înscrie trimițând un mesaj în acest sens pe adresa [email protected], cu datele personale și referințe privind experiența în mânuirea arcului tradițional (ex: participarea la tabere de pregătire sau la alte concursuri de acest gen). Regulamentul concursului “Arcașul Ținutului Nösnerland” poate fi consultat pe site-ul www.bistritamedievala.ro
Cei prezenți la concursul arcașilor vor putea urmări și un miniconcert de muzică medievală cu trupa Strella Do Dia din Portugalia!
Serbările Bistriţei Medievale 2017 sunt organizate de Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistriţa şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Complexul Muzeal Judeţean.
Preşed ex. Florin Săsărman

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5