De Buna Vestire,

Arhiepiscopul Andrei Andreicuţ va fi instalat în scaunul mitropolitan al Clujului

Arhiepiscopul de Alba Iulia, Andrei Andreicuţ, este noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Sfântul Sinod al BOR s-a întrunit, vineri, sub preşedinţia Patriarhului Daniel, pentru alegerea noului mitroplit al Clujului, în ziua în care s-au împlinit 90 de ani de la naşterea IPS Bartolomeu. Pentru postul de mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului au candidat arhiepiscopul de Alba Iulia, Andrei Andreicuţ, şi episcopul vicar Irineu Bistriţeanul. Cei doi ierarhi au fost desemnaţi de către Sinodul Mitropolitan în 14 martie, iar în ziua următoare Adunarea Eparhială a Mitropoliei Clujului a anunţat menţinerea celor două propuneri. Conform prevederilor statutare în vigoare în cadrul BOR, mitropolitul a fost ales prin vot secret de către Sfântul Sinod.

PF Daniel preciza recent că BOR este singura biserică ortodoxă din lume care, înaintea alegerilor pentru un membru al Sfântului Sinod, cum este şi Mitropolitul Clujului, mai consultă clerul şi credincioşii laici.

Ceremonia de întronizare a noului mitropolit va avea loc la Cluj-Napoca, în 25 martie, de sărbătoarea Bunei Vestiri, când se împlinesc cinci ani de când IPS Bartolomeu a fost instalat în scaunul mitropolitan al Clujului. IPS Andrei Andreicuţ, arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş, a urmat liceul în Cehul Silvaniei şi cursurile Facultăţii de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti (între anii 1967-1972), ulterior fiind repartizat ca inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj - Napoca. Începând cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, fiind licenţiat în vara anului 1978, când a fost hirotonit preot de către IPS Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului. Ulterior a activat ca preot paroh timp de şapte ani în oraşul Turda (judeţul Cluj). Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea PS Episcop Emilian Birdaş, la Parohia Ortodoxă Română Maieri I din Alba Iulia, ulterior fiind numit vicar administrativ. Din 1985 a urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, obţinând titlul de "Doctor în Teologie" în anul 1998. În 25 februarie 1990 a fost ales şi hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în 4 matie 1990 a fost numit episcop locotenent al Episcopiei Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiaşi an a devenit episcop titular. În 16 iulie 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar Andrei Andreicuţ la rangul de arhiepiscop. În 1 Decembrie 2002, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional "Pentru Merit" în gradul de "Mare Ofiţer".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5