ARHITECTURA VERNACULARA

Denumirea vine din limba latina, “vernacullus” insemnand indigen, domestic. Arhitectura vernaculara defineste arhitectura rurala si urbana fara arhitect, neproiectata, creatie a celui care urmeaza sa o utilizeze, realizata, eventual, cu mana de lucru cu o anumita experienta.

Arhitectura vernaculara este expresia culturii unei comunitati, este creatia timpului, continand memoria locului. Este o arhitectura libera, bogata, servind utilizatorului, fata de anonimatul produselor industriale de masa. Ea creaza normalitate si intelegere, refuzand facilitatea originalitatii cu orice pret.

A 14-a editie a Conferintei Internationale Stiintifice de Teoria si Practica Reabilitarii Patrimoniului Construit, desfasurata anul acesta, in partea a doua a lunii mai, la Rimetea, jud. Alba, a avut ca tematica ”Arhitectura vernaculara in regiuni multiculturale”. S-a remarcat ca patrimonial vernacular se afla in pericol, acum mai mult ca oricand, dar nu datorita slabiciunilor sale, ci datorita unor procese dincolo de posibilitatile sale de a controla sau rezista. Participantii au convenit asupra “Declaratiei de la Rimetea” din care citam ”Pericolele care rezulta din transformarile socio-economice globale sunt tot mai violente si larg raspandite…Consideram ca este util ca toate comunitatile sa-si intocmeasca inventare ale bunurilor si patrimoniului vernacular, sa incurajeze si sa dezvolte capacitatile locale in mentinerea traditiei locale in constructii, agricultura, eco-turism si mestesugarit.”

Conservarea creatiilor vernaculare constituie, fara indoiala, o provocare pentru comunitati, autoritati locale si specialisti. Este arhitectura care poate asigura registrul de elemente specifice care ar trebui sa preocupe factorii implicati in proiectarea si autorizarea constructiilor. Casele celor mutati de la oras la tara ca si a celor reveniti de la munca din strainatate, de exemplu, nu mai au nimic comun cu cele ale localnicilor. Este normal ca noile imobile sau cele restaurate sa corespunda din punct de vedere a confortului cerintelor epocii noastre, ceea ce ingrijoreaza insa este pierderea peisajului arhitectural unitar, atractiv atat pentru localnici cat si pentru turisti. Asistam, in prezent, la negarea traditiei cu consecinte negative, pe termen lung, asupra specificului local.

Un spatiu multicultural cum este cel al judetului Bistrita-Nasaud, compus din localitati sau componente cu specific romanesc, sasesc, maghiar etc constituie o reala resursa, in prezent nevalorificata si agresata.