Aroganță caraghioasă

Cum am scris titlul, am și tresărit, pe motiv că sintagma de mai sus ar fi un pleonasm. Ei bine nu, trufia, sfidarea, înfumurarea pot primi calificative cu mult mai convingătoare decât cea din titlul meu.
Și acum, la subiect!
Există un crud partiduleț care a făcut o interesantă figură la alegerile din 11 decembrie, câțiva dintre candidații lui reușind să intre în Parlament. Ok! Numai că, atât în timpul campaniei electorale, cât și imediat după aceea au avut / au un comportament jenant.
Mai întâi: Se consideră a fi o formațiune politică a… salvării României. Țțț!... Apreciez admirativ tinerețea energică, dar nu buiacă, așa cum se dovedesc a fi acești proaspeți cruciați împotriva corupției, ticăloșiei, tâlhăriei, minciunii, în fine, împotriva lui… etc.
Șeful formațiunii năbădăioase (aflu de la mama a cărei fiică a fost colegă de liceu cu el la Făgăraș), fusese un elev eminent la matematică. Se știe apoi că a perseverat strălucit în domeniile matematicii. Dar m-a amuzat comentariul cuiva pe seama acestuia: „De atâta ridicări la pătrat, se vede că i-a rămas capul pătrat… în politică.”
Comportamentul partidulețului și a gureșilor lui lideri îmi amintește de două anecdote, pe care le consider extrem de semnificative pentru bățoșenia șefului „la pătrat”.
Cică: Elefantul și un șoricel mergeau ei alături pe drum. La un moment dat, au traversat un pod de fier, iar șoricelul, fudul, îi spune elefantului: „Ce tare tropotim, nu-i așa?”
A doua: Șoricelul mănâncă o boabă de strugure și se amețește. Iese din cuib, la lumină și țipă: „Unde-i pisicaaa, s-o bat?!” Pisica apare: „Aici sunt, șoricelule. Ce vrei cu mine?” Iar el, cutremurat: „Ei, nu mă lua în seamă. Că doar așa e omul la beție…”
Quod erat demonstrandum…

Cornel Cotuțiu