Asfalt pentru satul Mintiu! Acces mai facil spre Bistriţa
Dum, 10/11/2015 - 10:42
Administraţia judeţeană anunţă finalizarea procedurii de achiziţie publică pentru contractul de lucrări privind modernizarea DJ 173 B. Săptămâna viitoare va fi semnat contractul cu firma care şi-a adjucecat licitaţia, iar în cel mult două săptămâni ar urma să debuteze efectiv execuţia.
„Suntem în stadiul în care un drum mult așteptat de oamenii din Nimigea și Mintiu se va asfalta! În prima fază, vom asfalta un sector de 5 km, pe lungimea satului Mintiu și până la intersecția cu drumul comunal 2 din satul Cepari. Prin modernizarea acestui drum, oamenii din Mintiu și din întreaga comună Nimigea vor avea o rută directă pentru a ajunge mai ușor în municipiul Bistrița”, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.
***
Modernizarea DJ 173B, Km 16+500 - 26+300, intersecţie cu DC 32 – Nimigea a fost estimată, potrivit Documentaţiei pentru avizararea lucrărilor de intervenţie şi indicatorilor tehnico-economici, la o valoare de aproximatriv 25 milioane lei, mai exact 24.677.998,88 lei. Investiţia a fost aprobată de plenul Consiliului Judeţean, la finele lunii aprilie.
Per total, va fi modernizat un tronson de 9,650 kilometri, cu o lăţime a caosabilului de 6 m şi a acostamentelor de 1 m, plus înlocuirea unor podeţe, zid de sprijin de beton armat pe o lungime de peste 200 m, amenajarea unei treceri la nivel cu calea ferată, pentru colectarea apelor pluviale, marcaje rutiere etc.
Drumul DJ 173 B este situat pe zona comunelor Nimigea și Dumitra, şi are o lungime totală de 26,30Km, făcând legătura între municipiul Bistriţa (DN 17C) şi Nimigea de Jos (intersecţie cu drumul judeţean DJ 172). Sectorul propus spre modernizare este situat între Km 16+650 - 26+300 și începe de la intersecţia cu drumul comunal DC 32 până în localitatea Nimigea de Jos, la intersecţie cu DJ 172. Marea majoritate a tronsonului de drum este pietruit, care prezintă numeroase defecte de structură, iar aproape un kilometru este dintr-o îmbrăcăminte asfaltică degradată.
Citiţi şi:
- Modernizarea drumului judeţean care leagă Bistriţa de Nimigea costă circa 25 milioane lei
- Peste 4,4 milioane de euro investiți, în ultimii 2 ani, în Nimigea
- Asfalt pe 3 km, de la Cepari la Tărpiu. Preşedintele CJ: Am zis și am făcut!
- Preşedintele CJ, Radu Moldovan: 5,2 km de drumuri asfaltate recepționate, astăzi, la Nimigea de Sus și Mititei!
- Preşedintele Radu Moldovan: Împreună cu primarul Mircea Runcan, am atras în comuna Nimigea peste 9,4 milioane euro
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În calitate de cronicar literar, Mircea Daroși și-a adunat în volumul Cronici literare (Ed. PIM,...
Comentarii
Pr. Oltean Leon -
Mie, 13:10
La mulți ani binecuvântați! Un om cu suflet mare! Bunul Dumnezeu, să te aibă in grija, atât pe tine...
V -
Mar, 18:54
Inițiative dintre cele mai stupide, numai să nu adormim în legislativul țării. Stimulați...
prof. Radu Băeș -
Mar, 08:20
La mulți ani cu sănătate!
prof. Vasile Găurean -
Lun, 21:40
„Femeia frumoasă trebuie să fie ca o icoană, care împodobește casa, nu să o murdărească” zicea...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 21:38
„Femeia frumoasă trebuie să fie ca o icoană, care împodobește casa, nu să p murdărească” zicea...
Aniversări
La popas aniversar, domnule IOAN PALFI, director la Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud, primiți călduroasele noastre felicitări și urări de bine...
La ceas aniversar, îi dorim părintelui George Cetănaș, preot paroh la Tăure, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
Sănătate și bucurii, în zi de naştere, îi urăm colonelului în retragere FLORENTIN ARCHIUDEAN, director al Ansamblului Folcloric „Cununa Grâului” din...
Adaugă comentariu nou