Asfaltări în cartierul Podirei şi în Satul de Vacanţă de la Beclean

Programul multianual de modernizare și extindere a infrastructurii stradale a orașului Beclean este continuat şi în această perioadă de către administraţia locală beclenară. Astfel vor fi asfaltaţi 8.420 ml, adică 15 alei în Podirei și alte șase în cartierul de cabane de la Băile Figa, cu fonduri guvernamentale.

Realizarea lucrărilor de asfaltare în cartierul Podirei și în cartierul de cabane de la Băile Figa, prin care se va materializa încă o etapă importantă din programul administrației publice locale beclenare de modernizare a infrastructurii urbane în cele două zone amintite ale Becleanului se derulează cu o finanțare obținută de către administrația beclenară prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, susținut de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Valoarea totală a proiectului prin care se asfaltează în cartierul Podirei și la cabanele din vecinătatea Băilor Figa este de 6.985.000 de lei.

Din toamnă şi până la începutul verii acestui an a fost finalizat stratul de fundaţie pe toate aleile, iar de câteva zile au început lucrările de turnare a covorului asfaltic.

Pentru a completa infrastructura de utilităţi din zonă, anul trecut au fost extinse şi rețelele de gaz în zona cabanelor. Primăria Beclean intenționează în continuare să realizeze noi investiții în Complexul Balnear Băile Figa, printre care și amenajarea unui nou tobogan acvatic de dimensiuni mai mari, care va fi construit în acest an. Acesta va fi amenajat cu resurse din bugetul local.

De asemenea, tot în cadrul programului administraţiei locale de modernizare a infrastructurii, a fost turnat asfalt pe drumul DJ 172 A Rusu de Jos - peste Meleș, ce va face legătura cu Băile Figa și au fost efectuate  reparații (plombări) pe străzile din oraș.

Totodată vor începe în săptămânile următoare lucrările şi pe toate cele 26 de străzi din oraş incluse în proiectul de mobilitate urbană finanțat cu fonduri europene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]