Astăzi sărbătorim pe Sfântul Vasile cel Mare, conciliator al multiculturalităţii.La mulţi ani celor care îşi serbează onomastica!

Sfântul Vasile pune la baza dialogului religios un principiu intercultural bazat pe schimburi de ordin conceptual şi metodologic.

Omilia a XXII-a a Sfântului Vasile cel Mare este un exemplu în literatura patristică de dialog intercultural şi interreligios, dialog iniţiat şi încurajat întotdeauna de Biserică. Arhiepiscopul Cezareei Capadociei este unul dintre promotorii unui proces de culturalizare a oamenilor simpli, lideri conştienţi fiind că accesul la cultura vremii, chiar diferită religios, poate fi o cale spre emanciparea socială şi spre descoperirea Adevărului Hristos. Ştiinţa academiilor greceşti, abordată acum teologic din amvoanele bisericilor, în predici şi cateheze, în dezbateri sinodale sau în scrieri vaste, a devenit dintr-un obstacol în răspândirea credinţei creştine un mijloc necesar în demonstrarea valorii ei.

Sfântul Vasile pune la baza dialogului religios un principiu intercultural bazat pe schimburi de ordin conceptual şi metodologic, pe un anumit grad de integrare – dar care să respecte fundamentele şi logica respectivelor sistemele de gândire –, utilizarea unui limbaj comun care să ducă la o imagine unitară a realităţii. Prin flexibilitatea pe care o arată, marele arhiepiscop contribuie la dezvoltarea unei gândiri integratoare şi omogene.

Interdisciplinaritatea pentru care pledează Sfântul Vasile cel Mare constituie o exigenţă a educaţiei religioase contemporane supusă schimbărilor, acumulărilor cognitive din diferite domenii ale cunoaşterii. Acest proces educogen, în care Biserica are un rol fundamental, trebuie să se bazeze însă pe raţiune şi echilibru, după cum afirmă Sfântul Vasile în Omilia către tineri: „Şi noi, dacă voim ca slava binelui să rămână tot timpul nedespărţită de noi, să ascultăm învăţăturile sfinte şi de taină, după ce am fost iniţiaţi mai întâi în literatura profană. După ce ne-am obişnuit să privim soarele în apă, putem să ne îndreptăm privirile şi spre lumina lui. Aşadar, dacă există vreo înrudire între aceste două feluri de învăţături, cunoştinţa lor poate să ne fie de folos, iar dacă nu-i nici o înrudire, să cunoaştem deosebirea dintre ele, punându-le faţă în faţă; şi nu-i puţin lucru acesta, pentru a afla care-i mai bună” (Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, în Colecţia „Părinţi şi Scriitori bisericeşti”, vol. 17, IBMBOR, 1986, p. 581).

Echilibrul recomandat de marele pedagog creştin se bazează pe o bună cunoaştere a psihologiei adolescentului şi pe încrederea în spiritul critic al tânărului, care este în căutarea unui sine ortodox, pe o traiectorie consecventă credinţei, angajamentelor şi valorilor. Admiraţia Sfântului Vasile faţă de pasiunea tinerilor pentru studiu, în special pentru înţelegerea profunzimii Sfintei Scripturi, se transformă, în finalul deschis al epistolei, într-un apel adresat posterităţii spre o mai mare implicare a Bisericii în educaţia religioasă a tinerilor: „Să alegem viaţa cea mai bună şi să facem fapte de virtute. (…) E ruşinos să pierdem prezentul, iar mai târziu să rechemăm trecutul” (Ibidem, p. 582).

Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, este un teolog desăvârşit al unităţii de credinţă, un spirit ecumenic, teolog al unităţii de slujire învăţătorească a Bisericii. Identificarea unui limbaj intercultural şi interreligios comun rămâne un deziderat al mediului teologic academic, care trebuie să ţină cont de realitatea de neclintit că Ortodoxia trebuie să rămână fidelă Tradiţiei şi, totodată, să dea această Tradiţie reînnoită, dar în nici un caz falsificată, lumii de astăzi. (articol postat pe site-ul doxologia.ro, semnat de diac. Cătălin Vatamanu)

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]