Atenție la infracțiunile de înșelăciune, mai ales la cele săvârșite prin metoda Accidentul!

Polițiștii din municipiul Bistrița cu sprijinul elevilor școlilor de agenți de poliție, aflați în stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud sunt prezenți, constant, în rândul  cetăţenilor, în zone aglomerate, instituții publice,  gări, stații de autobuz sau pe stradă pentru a discuta cu preponderență cu vârstnici despre situații concrete în care pot să cadă victime ale unor persoane, sau grupuri de persoane necunoscute și să fie cu bună știință deposedați de sume importante de bani.

Din discuțiile de grup sau individuale, polițiștii au aflat faptul că, în general lumea cunoaște metoda de operare ,,accidentul,, dar că sunt tentați să reacționeze emoțional și spontan în urma unui apel primit în miez de noapte, sau în regim de urgență. Cu această ocazie au fost distribuite 300 de materiale informative și au fost expuse în instituții publice, stații de autobuz, farmacii, alte zone de interes public, 50 de afișe cu recomandări preventive.

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză Și Prevenire a Criminalității vă recomandă să aveți în vedere următoarele aspecte:

Escrocii vă pot aborda pe stradă, în casă, dar mai ales la telefonul  mobil sau fix!

Au în vedere persoane în vârstă, care au copii sau membri ai familiei aflați departe de casă, sau plecați în străinătate.

Își atribuie calități false, gen polițist, procuror, avocat, sau chiar victimă.

Aceștia vă propun o înțelegere telefonică: în schimbul unei sume de bani pe care să o predați unei persoane care apare trimisă la ușa dumneavoastră să se rezolve o situație de criză (împăcarea victimei cu autorul accidentului, sau pentru plata unor cheltuieli urgente).

FIȚI PRECAUȚI ÎN ASTFEL DE SITUAȚII  ȘI DESCURAJAȚI PERSOANA CARE VĂ APELEAZĂ!

SOLICITAȚI-I UN RĂGAZ PENTRU A LUA LEGĂTURA CU MEMBRUL FAMILIEI ÎN NUMELE CĂRUIA SUNĂ!

 

Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]