Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Atitudini spirituale

Vasile Vidican

Este bine cunoscut faptul că apariția suplimentului de față i se datorează într-o măsură covârșitoare criticului Andrei Moldovan, cel care pe lângă inițiativa proiectului, s-a zbătut pentru continuitatea și ținuta acestei apariții. În plus, a insistat ca după câteva apariții, „Răsunetul cultural” să intre sub egida Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.
Dar dincolo de toate acestea, criticul literar și-a asumat redactarea textelor care deschid paginile acestea, texte ce au oferit de-a lungul timpului o viziune asupra a ceea ce se dorește a fi acest supliment și au dat tonul seriozității și rigurozității spirituale cu care colectivul redacțional avea să se aplece asupra evenimentelor comentate.
Adunate într-un volum („Ephemeride”, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2016), toate aceste editoriale oferă o imagine completă, rotundă atât a orientării spirituale a suplimentului, cât mai ales a viziunii culturale a autorului lor. Deși stârnite de „evenimente sau teme intrate în cotidian”, articolele criticului se plasează într-o zonă mai înaltă, ele trimițându-și cititorii în permanență la esența valorilor spirituale, la fundamentele culturii.
Răspunzând bunăoară reproșurilor ce vizează numărul redus de pagini al „Răsunetului cultural”, editorialistul amintește cititorilor faptul că au existat de-a lungul istoriei literaturii apariții cu un număr mic de pagini, care „nu trăgeau la kilogram”, dar care au avut un impact puternic prin textele apărute și prin numele semnatarilor. Referirea se face mai ales la „Biletele de papagal” a lui Arghezi. În același timp, este elegant și abil contracarat argumentul conform căruia o asemenea asociere ar fi nefirească și forțată: „Dar cum ai putea fi convingător dacă nu aduci exemple care sunt la îndemâna oricui?!” (p. 64)
Dar peste toate aceste opinii planează un aer cumva nostalgic. Bine temperată, melancolia discretă a acestor texte îți trage sevele din discrepanțele grave care există între marile valori și prezentul de cele mai multe ori derizoriu. Întâlnim la tot pasul trimiteri la texte ale lui Eminescu, Blaga, Rebreanu etc., trimiteri ce amintesc în permanență că există un sistem de valori literare la care ne putem raporta atunci când suntem nevoiți să analizăm realitatea în care trăim și cultura actuală.
De altfel, editorialistul, dând frâu liber argumentației (aici mai mult decât în alte texte...), proclamă o supremație a textului asupra biografiei, o influență mai degrabă reciprocă ce se stabilește între literatură și real etc. Un articol deosebit de important în acest context îl reprezintă „Ce poate și ce nu poate literatura”. Plecând de la câteva exemple celebre de texte literare care au stârnit reacții în lume, „tulburând din când în când societatea în care se manifesta”, autorul conchide: „Prin multe asemenea exemple, literatura ne reamintește din când în când că poate foarte mult.” (p. 30)
Astfel că prima parte a volumului, cea în care sunt puse laolaltă editoriale din perioada 2013-2016, se conturează ca o mostră a viziunii autorului asupra felului în care ar trebui să interacționăm cu valorile culturale. Astfel de formule au meritul de a conține, grație libertății de exprimare și de alegere a temelor, o doză importantă de onestitate. Iar aspectul acesta cântărește greu în economia textelor. Trecând dincolo de argumente, de opinii, de reacții evidente sau subtile, cititorul va aprecia înainte de toate tocmai naturalețea conferită de probitatea cu care sunt formulate.
Iar latura cea mai savuroasă a textelor de față o constituie, în opinia mea, libertatea autorului de a se referi pe alocuri, în chip semnificativ, la propriile experiențe, elocvente în ceea ce privește sensul general al textelor, mesajul lor. Fie că e vorba de incursiuni în lumea copilăriei și a adolescenței, fie că asistăm la experiențe trăite la vârsta maturității, paginile în care scriitorul este sedus de farmecul evocării primesc valențe literare, „oamenii în loden” (astfel se numește cea de-a doua parte a volumului) fiind figuri ale unor personalități care au înnobilat spiritual acest neam.
Imaginea lui Lucian Blaga trecând absorbit de propriile gânduri pe străzile Clujului creează o impresie puternică în mintea și sufletul cititorului, căci, mai mult decât crochiuri ale unor figuri impozante ale culturii, evocările acestea tind să „umanizeze” personalitățile, să ni le apropie pe cât posibil din perspectiva condiției lor de ființe vii, zbuciumate uneori, senine și liniștite alteori.
Sunt elocvente, expresive și emoționante rândurile dedicate lui Petru Poantă: „Suferințele prin care a trecut i-au mai estompat exuberanța familiară celor care îl cunoșteau și a așezat pe fața lui o înțelepciune senină, dincolo de care rămânea aceeași generozitate, aceeași dispoziție pentru comunicare, aceeași sete de a asculta și înțelege” (p. 106)
Fără a fi o carte de critică literară, „Ephemeride” are meritul de a ne a arăta o față mai puțin cunoscută a profesorului și criticului Andrei Moldovan. Neîngrădit de formulele criticii literare, autorul își permite să fie aici nostalgic, emoționat de evocările făcute, laudativ, ludic sau chiar înțepător pe alocuri, acid, condescendent sau doar grav în semnalarea inconsistenței din realitatea culturală.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]