Atleții Gloriei 2018, Daniel Rus şi Alexandru Marica, vicecampioni balcanici cu echipa României

Daniel Rus și Alexandru Marica au urcat pe podiumul Campionatului Balcanic de alergare montană, competiție care s-a desfășurat zilele trecute la Câmpulung Moldovenesc. Sportivii legitimați la CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud au fost recompensați de organizatori cu medalia de argint. 

Daniel Rus a înregistrat cea mai bună performanță la nivel de juniori, fiind primul dintre sportivii români care a trecut linia de sosire. Datorită acestui rezultat, e deja calificat la Campionatul European de Alergare Montană din Elveția, de la începutul lunii iulie 2019.

Campionatul Balcanic de Alergare Montană a adus României o medalie de bronz şi trei de argint în clasamentul pe echipe şi două medalii de argint şi una de bronz în clasamentul individual.

Cei doi sportivi sunt pregătiţi de prof. Silvia Zanca Mureşan.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]