Autograful Ana Blandiana prin Bistriţa şi nu numai...

După voluntariatul literar, desfăşurat de elevi de la cercul literar al Palatului Copiilor Bistriţa, coordonat de Ionela-Silvia Nuşfelean, începând cu săptămâna 25-31 martie, la filiala Bibliotecii Judeţene, „Andrei Mureşanu”, Consiliu Judeţean, la redacţia ziarului Răsunetul, la librăria Radu Petrescu, la Biblioteca Judeţeană, la Casa Corpului Didactic, la Casa de Cultură a Sindicatelor, „micii blandieni bistriţeni” şi-au continuat incursiunea lirică, de-a oferi poeme cu autograful original al Poetei, în săptămâna „altfel”, prin instituţii diverse – Casa Memorială Ion Pop Reteganul, Sinagoga, Tipografia Revox, la cabinetul stomatologic unde lucrează doamna dr. Adriana Mureşan, Direcţia pentru Cultură, Complexul Muzeal, Centrul pentru Cultură, Inspectoratul Şcolar, cotidianul Mesagerul, DirectTv, Şcoala Generală nr. 4, gazda Palatului, Protopopiatul Ortodox Bistriţa, Biserica Sfinţii Apostoli petru, Pavel şi Andrei, în parohia căreia e situat Palatul, AsTv, Casa Municipală de Cultură, Casa cu Lei, Galeriile Arcade şi Art Galeria, Fundaţia Aletheia, Librăria N. Steihardt, florăria Eden (împreună cu Magnolia), fiind responsabilă de aranjamentele florale din ziua venirii Anei Blandiana la Bistriţa.
Majoritatea celor dăruiţi cu autograful marii noastre poete s-au schimbat la faţă, chiar în zile mohorâte, au fost foarte emoţionaţi, s-au îmbiat să citească poemul (chiar în ploaie, sub umbrelă), ne-au răsplătit cu cărţi, semne de carte/ diverse, invitaţii la manifestări culturale, prezentări de instituţii sau chiar cu lecţii excelente, precum cea ţinută de doamna Mărioara Otviş la Tipografia Revox, despre cum se tipăreşte o carte. Pasiunea şi ştiinţa fac casă foarte bună... Şi voluntariatul, după mărturisirile celor implicaţii, a fost un exerciţiu benefic, încântător, care va continua sperăm prin şcolile unde învaţă fiecare membru al cercului de teatru/ creaţie literară în parte şi cu alţi iubitori de poezie. Parcă Ana Blandiana e cu un pas mai aproape de cititorii săi bistriţeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5