Autorităţile dau asigurări că deszăpezirea drumurilor va merge ca pe roate

Ing. Alexandru Slavita, şeful Secţiei Drrumuri Naţionale Bistriţa, consideră că nu vor fi probleme în derularea lucrărilor de deszăpezire pe drumurile naţionale din Bistriţa-Năsăud.

„Secţia de Drumuri Naţionale Bistriţa, sub coordonarea DRDP Cluj, are semnat contractul privind activitatea de iarnă, în baza contractului multianual 2088-2011, fiind prelungit până în 31 martie 2012. (…) Au fost stabilite opt puncte strategice, la Beclean, Bistriţa, Tiha Bârgăului, Piatra Fântânele (Tihuţa), Salva, Dealu Ştefăniţei, Năsăud şi Rodna. În momentul în care se va institui serviciu de permanenţă, în toate aceste puncte va fi, 24 din 24 ore, personal propriu, care va asigura informarea operativă”, a precizat şeful SDN Bistriţa, în cadrul Colegiului Prefectural.

Potrivit in. Alexandru Slavita, drumurile naţionale care tranzitează judeţul vor fi străbătute, la acţiunile de deszăpezire, de 44 utilaje închiriate deja şi de alte şapte din parcul auto al Secţiei Bistriţa. Din motive economice, utilajele nu au fost „parcate” încă în cele opt puncte strategice, doar două fiind dislocate la Piatra Fântânele unde a fost necesară o intervenţie, acum două săptămâni, şi unde poleiul ar mai putea crea probleme în această perioadă.

Pentru o primă etapă, au fost asigurate şi materialele antiderapante, adică 1600 tone de nisip (din aproximativ 9000 tone necesare) şi aproximativ 600 tone sare (din 6600 tone necesare), cantităţile urmând să fie suplimentate în funcţie de evoluţia vremii. Mai mult, la Tiha Bârgăului va fi instalată o instalaţie de dozare a clorurei de calciu pentru deszăpezire, soluţie urmând să fie utilizată preponderent în Pasul Tihuţa.

Pentru DN15 A, firma care şi-a adjudecat lucrările de reabilitare va executa şi lucrările de deszăpezire în perioada noiembrie 2011-mertie 2012, a menţionat şeful Secţiei Drumuri Naţionale Bistriţa.

Prefectul „urechează” Consiliul Judeţean pentru întârzierea licitaţiilor

Licitaţia lucrărilor de deszăpezire pe drumurile judeţene este încă în desfăşurare, ofertele urmând să fie deschise de-abia în 4 noiembrie. Reţeaua cuprinsă în acest program de Consiliul Judeţean însumează peste 648 kilometri de drumuri judeţene (85% din întreaga reţea a judeţului), distribuiţi în cinci zone, a precizat, în cadrul Colegiului Prefectural, managerul Vasile Negruşeri. Practic, contractele ar trebui să se deruleze din 15 noiembrie, dar este foarte puţin probabil ca termenele impuse de legislaţie în domeniul achiziţiilor publice să permită acest lucru.

În aceste condiţii, prefectul Cristian Florian s-a luat de reprezentantul Consiliului Judeţean. „Ce nu înţeleg eu. De ce licitaţia pentru deszăpezire nu se din timp. Şi anul trecut v-au prins ninsorile fără contracte semnate. De ce nu o faceţi în august, în septembrie?”, l-a luat la rost prefectul pe Vasile Negruşeri.

Cristian Florian s-a arătat nemulţumit şi de modul în care au fost efectuate lucrările de deszăpezire pe drumurile naţionale, în sezonul trecut. „Prima ninsoare v-a prins pe nepregătite. Vă rog frumos, mai multă atenţie!”, a punctat prefectul.

Una peste alta, drumarii ne spun că totul va fi bine. Singura certitudine este aceea că dacă nu va ninge mult şi nu va viscoli tare, va fi bine. La condiţii vitrege, informaţi-vă înainte de a porni la drum!.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5