Autorul unei înşelăciuni de la o casă de pariuri, descoperit după 9 luni

Un dosar penal rămas iniţial cu autor necunoscut a fost soluţionat de poliţişti, care au identificat un bărbat de 40 ani, din Galaţi, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

“În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că la data de 12 aprilie 2016, la o agenţie de pariuri din Beclean, cel în cauză ar fi solicitat casierei să-i schimbe suma de 700 lei, pe care o avea în bancnote de câte 10 lei, în bancnote a câte 100 lei. Casiera a numărat banii şi a constatat faptul că lipseşte o bancnotă de 10 lei, motiv pentru care i-a restituit bărbatului pentru a-i verifica.
Acesta a numărat banii restituiţi, după care i-a înapoiat casierei, care i-a verificat bancnotă cu bancnotă, formând teancuri de câte 100 lei, fiind convinsă că există suma de 700 lei, moment în care bărbatul, profitând de neatenţia ei, a sustras o sumă de bani. După ce bărbatul a părăsit agenţia de pariuri, casiera a numărat din nou teancul de bani primit de la acesta, constatând faptul că lipseşte suma de 300 lei”, se arată în comunicatul IPJ Bistriţa-Năsăud.

Cercetările continuă de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Beclean, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

          Pentru a nu deveni victima acestui gen de înşelăciune, poliţiştii bistriţeni atenţionează cetăţenii să fie prudenţi atunci când li se solicită, de către persoane necunoscute,  să schimbe diverse sume de bani.

În cazul în care vă confruntaţi cu asemenea situaţii, adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112!!!
 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]