Avocatul Diana Morar va fi noul consilier municipal. Vezi ce spune despre demisia lui Florin Chereji, liderul PNL Bistriţa, Sorin Hangan

Avocatul Diana Morar va fi noul consilier municipal, în urma demisiei lui Adrian Florin Chereji, potrivit liderului PNL Bistriţa, Sorin Hangan. Aceasta este prima de pe lista de supleanţi a PNL pentru Consiliul Local Bistriţa. Diana Morar deţine Societatea Civilă de Avocaţi Morar & Asociaţii, urmând doctoratul la Universitatea Valahia din Târgovişte. Este copreşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei a Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud.
Foarte probabil, Diana Morar va fi validată în funcţie şi va depune jurământul în şedinţa ordinară de la finele lunii august.
În ceea ce priveşte demisia lui Florin Chereji, liderul PNL Bistriţa, Sorin Hangan, a menţionat că a fost anunţat de această decizie, iar demisiile „nu se discută”. „L-am întrebat dacă nu vrea să se mai gândească. Am considerat că a fost un consilier care şi-a făcut treaba, nu a venit în Consiliul Local ca Vodă prin lobodă. A trăit mai multe dezamăgiri, a crezut că o parte din proiectele noastre, o parte din proiectele pe care le-a pornit domnia sa vor avea trecere în Consiliul Local. Nu s-a întâmplat. Ştiţi că acest loc PNL l-a oferit societăţii civile, dânsul era reprezentantul societăţii civile. Noi avem şi vom avea o relaţie bună cu societatea civilă şi vom colabora în continuare. (...) Am spus ce s-ar întâmpla dacă toţi cei din opoziţia lumii civilizate, a democraţiilor din Europa ar pleca acasă? Am merge spre totalitarism, dar noi trebuie să luptăm să nu se întâmple. A spus că dânsul nu mai are nicio miză, că lasă pe unul mai tânăr, mai luptător, mai vocal, cu mai mult optimism”, a explicat Hangan.

Comentarii

11/08/17 11:18
Cititor

Nopoi... succes ... si poate c-o sa reuseasca dumneaei sa "puna coada la pruna " daca domnul Chereji n-a reusit... !

19/08/17 11:23
Cititor

Pai stimata doamna, cred ca omul s-a saturat si-i este deja lehamite de toata aceasta politica romaneasca...

19/08/17 11:30
Cititor

Pai stimata doamna, cred ca omul a vazut ca "hapaie " degeaba, ca nimeni nu-l baga in seama, ca singur nu poate face nimic in sens pozitiv pentru tzara asta , s-a saturat si-i este deja lehamite de toata aceasta politica romaneasca...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5