Balada românească a răsunat în zona „fierbinte” Kosovo

Ansamblul folcloric „Balada” s-a aflat, timp de o săptămână, în Kosovo, trăind o experienţă unică într-o zonă de conflict în care poliţişti din 50 de ţări, aflaţi sub coordonarea Naţiunilor Unite, păzesc încă acest teritoriu. Bistriţenii au purtat drapelul românesc la Festivalul Internaţional de Folclor din Leposavic, într-o competiţie în care au fost înscrise zece formaţii din România, Bosnia-Herţegovina, Slovacia, Muntenegru şi Serbia.

Festivalul s-a desfăşurat pe durata a patru zile, în prezenţa unui public numeros, dar şi a oficialităţilor care au fost deosebit de încântate de prezenţa românilor la acţiune. În trei spectacole, „Balada” a prezentat suite de dansuri din zona Transilvaniei şi zona Bistriţei, în coregrafia maestrului Ioan Simionca, conducerea muzicală fiind asigurată de prof. Ioan Lazăr.

Reprizele de dans au fost intercalate cu cântecele interpretate de tinerele soliste Paula Tănase, Alexandra Zbâncă, Nicoleta Burduhos şi Alina Ceuca. Merită să amintim şi câţiva dintre cei mai buni dansatori: Ionuţ Barteş, Neli şi Bianca Simionca, Ştefan Medeşan, fraţii Şomfelean, Alex Jeican.

Un fapt inedit a fost şedinţa foto, în studioul special amenajat de către specialişti ai ansamblului profesionist de stat Kolo, fiecare membru de ansamblu fiind fotografiat în parte, pozele fiind obiectul unui concurs, câştigătorii urmând a ocupa pagina I a unei reviste de folclor. Şi de această dată, alături de delegaţia condusă de Ioan Simionca, a fost Beni Cocean, prieten drag al baladiştilor.

Deplasarea s-a făcut cu sprijinul Federaţiei IGF România, condusă de dr. Dorel Cosma.

Anul acesta, „Balada” a mai promovat folclorul românesc în Turcia şi Croaţia, urmând ca până la finele anului să mai aibă evoluţii în Italia şi Germania.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]