Bani europeni pentru sprijinirea copiilor cu afecţiuni

Organizaţiile non-profit, cele neguvernamentale şi cele religioase pot depune proiecte pentru solicitarea de fonduri băneşti nerambursabile în vederea sprijinirii copiilor cu diferite afecţiuni, termenul limită fiind 23 octombrie.

Recent, a fost lansat programul ,,Pot ajuta? Program pentru sănătatea copiilor” privind finanţarea unor proiecte care prevăd terapia emoţională şi terapia prin artă ce au ca scop reabilitarea psiho- socială a copiilor cu afecţiuni cronice sau aflaţi în curs de recuperare, în urma unor afecţiuni grave.

Programul prevede că poate fi solicitată finanţarea tuturor costurilor aferente proiectului propus (costuri de proiect, costuri materiale, onorarii sau alte costuri de personal, costurile serviciilor de comunicare, de transport sau de deplasare, cazare, masă etc.), iar fondurile alocate sunt nerambursabile.

Plafonul maxim de finanţare a unui proiect este de 20.000 lei, iar perioada de implementare a proiectului este între 23 noiembrie 2009 şi 23 octombrie 2010. Dosarele trimise după termenul limită de depunere nu vor fi luate în considerare, fiind returnate expeditorului fără a fi deschise. Anunţul de participare şi formularul tipizat al aplicaţiei pot fi descărcate de pe site-urile http://www.pentrucomunitate.ro/ şi http://www.molromania.ro/.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5