Bărbat din Sita, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul
Lun, 07/29/2013 - 10:07
Două persoane au fost rănite în Irma unui accident produs duminică seara, în localitatea Sita (comuna Spemezeu), în locul numit „La Vale”. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud, S.R. de 53 ani din Sita, în timp ce conducea un tractor, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat.
În urma incidentului a rezultat rănirea gravă a tractoristului şi rănirea uşoară a pasagerului. Ambelor victime li s-au recoltat probe biologice. În acest dosar, cercetările sunt efectuate de către Secţia 5 Poliţie Rurală Petru-Rareş.
Citiţi şi:
- Accident la Sita, cu o victimă!
- Binecuvântare arhierească. La 95 de ani, Anica Şerban, din Sita, condusă pe drumul veşniciei de un episcop
- Preotul din Sita, noul paroh din Rebra, părintele din Hălmăsău, paroh la Teaca, iar pentru Dumbrăviţa, hirotonit preot. Parohiile Sita şi Hălmăsău, vacante
- A trecut la cele veșnice domnul Alexandru Moldovan, fost director al Școlii Generale Sita, dar mai presus de toate, tată și bunic!
- Tragedie la Sita! Doi bărbați, de 20 și 56 ani, și-au pierdut viața și unul a fost rănit, după ce un tractor s-a răsturnat
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Noul volum al lui Iacob Naroș se intitulează Publicistică literară (2020-2024) și este...
Comentarii
Sibian Lacatus -
Joi, 16:40
Bravo felicit elevii care muncesc
prof. Vasile Găurean -
Mie, 20:34
Părintele profesor bistrițean a avut o contribuție decisivă la canonizarea sfinților „bistrițeni”,...
Iuliu -
Mie, 16:07
PSD-istii bistriteni sunt pusi pe demolare. După acea ideie tâmpită cu demolarea stadionului Jean...
veronica oșorheian -
Lun, 11:47
Fericit acest sat, Malin, intrat în raiul în care păcatele fierb în cazanele iertării.
cititor -
Dum, 20:53
Când vor fi aduse la normal retribuțiile magistraților? Salariile lor sunt mai mari decât munca...
Aniversări
Cele mai sincere urări aniversare transmitem, în zi de naştere, primarului comunei Târlişua, VLĂDUŢ PURJA.
Această zi este o ocazie deosebită, prof. Veronica Bălan, director al Școlii Gimnaziale “Aurel Rău” din Josenii Bârgăului, să vă aducem cele mai...
Adaugă comentariu nou