Bârgăuanii la ”Dorna, plai de joc şi cântec”

După rezultatele deosebite, obţinute în luna iulie, în faza judeţeană Bistriţa – Năsăud, Ansamblul „Datina” din Prundu Bârgăului a participat sâmbătă, 1 august 2009, la Vatra Dornei, unde s-a desfăşurat Festivalul Naţional de Folclor al Copiilor „Dorna, plai de joc şi cântec”, în memoria profesorului Gavril Moroşan. Acţiunea a fost cuprinsă în Calendarul Activităţilor Extraşcolare al Ministerului Educaţiei şi Inovaţiei şi a fost coordonată de Clubul Copiilor din Vatra Dornei, prin directorul instituţiei, prof. Vasile Moroşan, care a fost şi directorul festivalului.

Ansamblul „Datina”, de la Clubul Copiilor din Prundu Bârgăului, a fost reprezentat, pe plaiul bucovinean, de oameni de suflet, bine pregătiţi, cum este coregraful dansurilor populare Florin Flămând, maestrul Dumitru Ciupa, alături de elevul său Pavel Monda şi alţi talentaţi solişti vocali şi instrumentişti, dansatori şi nu în ultimul rând, primarul prundean, Ilie Avram, care a fost alături de artişti.

Ansamblul de dansatori bârgăuan a obţinut locul II, iar solistul instrumentist Grigore Borgovan a câştigat locul II.

Succesele obţinute nu i-au oprit pe tinerii şi talentaţii dansatori, solişti vocali şi instrumentişti, de a trece la o nouă pregătire pentru a reprezenta, cu onoare, autenticul local al folclorului românesc la Ediţia a IX-a Festivalului Internaţionl „Regele Brazilor”, înscris în Calendarul Activităţilor Extraşcolare al Ministerului Educaţiei şi Inovaţiei pe anul 2009, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Clubul Copiilor din Prundu Bârgăului, prin directorul acestuia, prof. George Vlad, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local, din localitatea gazdă a festivalului şi Consiliul Judeţean de Cultură.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]