BÂRGĂUL LITERAR ARTISTIC

ION Th. ILEA

Poetul Ion Th.[eodor] Ilea s-a născut la 17 iunie 1908 în comuna Bistriţa Bârgăului, jud. Bistriţa-Năsăud şi s-a stins din viaţă la 25 septembrie 1983, în Bucureşti. A fost fiul lui Theodor Ilea şi al Ilenei, născută Belei, vechi familii bârgăuane, dar îşi pierde tatăl în războiul din 1916, rămânând orfan şi începând o viaţă grea la vârsta de 8 ani. Urmează primii ani de şcoală în satul natal, continuând două clase secundare la Bistriţa (1919-1921), apoi învaţă la Şcoala de Arte şi Meserii din Prundu Bârgăului, pe care o continuă la Şcoala de Meserii CFR din Cluj (1923-1926), unde este coleg cu Ion Vlasiu, calificându-se ca strungar în fier, apoi urmează Şcoala de Contabilitate Cooperatistă din Luduş-Turda (1927-1928) şi în cele din urmă Academia de Artă Dramatică din Cluj (1929-1934).

Debutează literar în revista Hyperion din Cluj în 1930, iar ca volum cu Inventar rural în 1931, devenind membru al Societăţii Scriitorilor Români în 1936.

Opera literară a lui Ion Th. Ilea cuprinde următoarele volume: Inventar rural, versuri, Cluj, 1931: Gloata, versuri, cuvânt introductiv de E. Ionescu. Bucureşti, 1934; Întoarcere, versuri, Bucureşti, 1942: Simfonia furtunilor, versuri, Bucureşti, 1946; Pasul meu peste ani, versuri, cuvânt înainte de T. Arghezi, Bucureşti, 1957; Anii vii, versuri, prefaţă de O. Papadima, Bucureşti, 1967; Poezii, ilustraţii de E Drăguţescu, Bucureşti, 1970; Eflorescenţă, versuri. Bucureşti, 1972; Sub cerul Heniului, proză, Bucureşti, 1973; Mărturisirile unui anonim, memorialistică, cuvânt de încheiere de M. Gafiţa, Bucureşti, 1974; Viaţa mai departe, poezii, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1981.

Aniversarea unui secol de la naşterea poetului Ion, Th, Ilea a fost sărbătorită sub egida Centrului Judeţean pentru Cultură, Primăria Bistriţa, Casa Corpului Didactic, cu sprijinul Şcolii Generale Bistriţa Bârgăului, a Asociaţiei „Mariana" a cadrelor didactice şi a Fundaţiei Culturale Valea Bârgăului, la iniţiativa regretatului om de cultură bârgăuan, George Vasile Raţiu şi colaborarea scriitorilor Olimpiu Nuşfelean, Ioan Pintea, Niculae Vrăsmaş, a preoţilor Alexandru Brici şi Simion Cristea, a primarului Vasile Laba, care i-a înmânat titlul de „Cetăţean de onoare" post – mortem, acordat lui Ion Th. Ilea, nepotului său, Toader Ilea, festivităţi la care au participat mulţi care l-au cunoscut şi apreciat.

Răsărit

Scăpărări de cremene

vestesc răsăritul

soarelui.

În păduri sure,

păsări

cântă cerului imnuri noi.

Din pământ, aburi calzi

sărută boturile viţeilor

prinşi de iarbă.

Prin livezi, cosaşii taie

fire verzi de mătasă.

Izvoarele duc câmpia

în depărtări — iar soarele

răsare, scăldat în mări.

Intr-o noapte de vară

Luna a poposit în luncă

zâmbitoare — stă şi ţese foi

de plop. Vântul încet i-aruncă

suveica înainte şi-napoi.

Tăcerea sapă galerii adânci

prin codru, câmpie şi văi.

Pustiul se bate de stânci,

pierzându-se pe neumblate căi.

Fânul mocneşte-n căpiţi,

secara cu grâul se-mlădie uşor,

iepurii bat câmpi aiuriţi

şi turmele dorm în linişti de pripor.

E-mpărţită noaptea-n două,

minutarele de ceas

întâlnite amândouă,

stau o clipă la taifas.

(Din volumul „Inventar rural”, 1931)

ION OARCASU

(22 iunie 1925 - 9 martie 2000)

Născut acum 85 de ani, la Josenii Bargaului în 22 iunie 1925, Ion Oarcăsu a urmat şcoala în comuna natală, Liceul „George Coşbuc” din Năsăud şi Facultatea de Ştiinte Juridice din Cluj (1945-1949), obţinând certificarea de Diplomat universitar în Drept, iar ulterior a urmat şi cursuri de limbi clasice şi de filozofie a culturii la Facultatea de Litere din Cluj, unde s-a afirmat în cultura românească, scriind poezii şi făcând critică şi istorie literară. A început să scrie încă din liceu şi să publice versuri in Tribuna Ardealului din Cluj şi în Săptămâna din Bistriţa.

A funcţionat ca profesor la Nasaud, secretar al Filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, redactor pentru Transilvania al revistei Contemporanul (1953-1957), redactor la revista Steaua (1955-1956), redactor la revista Tribuna (din decembriel956 până în 1968), dar şi conducător al redacţiei româno-maghiare din Cluj a Editurii Tineretului.

A publicat mai multe volume: -1965: Op in ii despre poezie; -1967: Oglinzi paralele; -1968: Prezente poetice; -1974: Destine si valori; -1981: 110 Poezii, o editie selectiva a poeziei lui Emil Isac, volum la care scrie Studiul introductiv şi Notele necesare. Este prezent cu eseuri în volume colective: Probleme ale literaturii (1960), Literaturd şi contemporaneitate (1964), Le romain a Vheure actuelle (1979). A mai scris studii, prefeţe, postfeţe şi s-a ocupat de îngijirea unor ediţii la autori precum: Asztalos Istvan, Romain Rolland, Camil Petrescu, Nicolae Prelipceanu, Emil Isac.A avut şi o permanentă preocupare pentru sprijinirea şi îndrumarea tinerilor scriitori.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, fiind premiat pentru activitatea de critic literar în 1959. Este cuprins in Dicţionarul de literatură contemporană a lui Marian Popa (1977) şi în Dicţionarul General al Literaturii Romane al Academiei Romane, 2005. În anul 2007 i s-a acordat Titlul de Cetatean de onoare al comunei Josenii Bârgăului.

Testament

Pământul meu în care s-au născut

strămoşii morţi şi noi care-am văzut

stihii, destin şi oişti de car

am băut din searbădul vieţilor nectar

făcându-ne cumnaţi cu glia.

Pământul miruit cu veşnicia

în care cresc căinţe milenare

strânse-n susur de izvoare

în snopi şi-n urme de veleat,

în tinere elanuri ce calcă-n drum jeratic

cioplindu-şi crez din sbucium spre răsăritul pur.

Pământ pe care s-a clădit al smeilor palat,

ce-n ropote şi-n ritm primăvăratec

ascunde-n Feţi-Frumoşi un demon dur.

Pecetea lui o port acum în vine.

Şi când al nefiinţei Zeu

inertul scut va-ntinde peste mine,

apropie-mă iar de leat

să mai sărut pământul în betele roşu-nchegat,

şi leul lui crescut de el în trup.

Să mor în el, să-l binecuvântez, să-l rup.

DINU FLAMÂND

Dinu Flămând, este unul dintre cei mai reprezentativi poeţi români, în viaţă, născut la 24 iunie 1947 la Susenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. După studiile elementare şi liceale, din satul natal, continuă să înveţe la Braşov şi la Cluj, unde devine unul dintre membrii fondatori ai cenaclului şi redactor al revistei Echinox, publicând poezie în Tribuna încă din 1966 şi numeroase cronici literare, articole, traduceri şi reportaje în revistele clujene (Echinox şi Steaua) în cele bucureştene (Viaţa românească, Luceafărul, România literară, Amfiteatru, Secolul20, dar şi în alte oraşe, debutul său editorial producându-se în anul 1971, cu volumul de poezie Apeiron, Editura Cartea Românească, primind Premiul Festivalului Eminescu pentru cel mai bun volum de debut.

Au urmat numeroase volume de poezii, eseuri şi traduceri, fiind prezent în mai multe antologii şi dicţionare de prestigiu.

În urma unei invitaţii a Congresului scriitorilor lusofoni din Lisabona, la începutul anului 1989, obţine azil politic în Franţa, după ce denunţase regimul de teroare din Romania, în diverse interviuri şi articole publicate în presa franceză.

Rămâne la Paris, unde activează la Radio France Internationale, ca jurnalist, poet, critric literar şi traducător, revenind de multe ori în ţară pentru a participa activ la viaţa literară. Este Cetăţean de Onoare al comunei natale, Prundu Bârgăului.

Niculae Vrăsmaş

fară să mă atingă,

există undeva un râu cu apă ce nu mai udă

o scândură aplecată la gardul peste care nu încetez să trec

o potecă ce fuge adânc în pământ de la un an la altul

şi mirosul de cină venind seara de la casa abandonată

un lătrat de câine strivit de ecoul trenului ce s-a dus

fuioare de fum firave ieşind din hornuri de mult căzute

anumiţi copaci la umbra cărora se adună morţii

unele stranii scârţâituri de la porţi încă nedeschise

există câţiva oameni care au trecut prin mine şi au rămas

şi nenumăraţi nori de pe streaşina cărora se prelinge lumina

somnului

în nopţile mele cu insomnii de ploaie prin deşerturile

în care toate acestea de acum înainte mă locuiesc

fără să mă atingă

(din volumul bilingv “Grădini” (“Jardins”), Editura Idea Cluj - Napoca, 2005)

conţinutul absenţei

...iar la sfârşit uimirea de a afla că mai nimic

nu este de spus

din ceea ce continuă să-şi ia elanul repetitiv

boala se transformă

într-o somnolentă nefericire

vizibile pe zidul camerei părăsite rămân doar

muchiile de umbră ale unor

foste mobile şi tablouri

luate din casă de portărei flegmatici

de nu cumva era doar conturul absenţei lor

proiectat printr-o insistenţă

a nebuniei

sau începutul

( din volumul „frigul intermediar”, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006)

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]