Bârgăul literar & artistic

„A trebuit să privesc cu ocheanul întors, prin lentila care depărtează, ca să nu-mi fie sfâşiată şi hârtia. Rămân şi aşa, pe faţa ei, destule zgârieturi.” Radu Petrescu

Radu Petrescu, Cetăţean de Onoare al comunei Prundu Bârgăului, după 26 de ani de la trecerea în eternitate
Radu Petrescu a fost profund impresionat de locurile şi oamenii din ţinutul bistriţean, unde a activat ca profesor. Aici a fost atelierul său de ucenicie literară şi primul laborator în care a proiectat aproape întreaga sa operă, în timpul şi locul în care a trebuit să privească… cu ocheanul întors, prin lentila care depărtează, ca să nu-i fie sfâşiată şi hârtia., cu toate că Rămân şi aşa, pe faţa ei, destule zgârieturi.
„Ocheanul întors”, sau „Jurnalul de la Petriş şi Prundu Bârgăului”, după cum l-a denumit Costache Olăreanu, cu ocazia Saloanelor Culturale „Liviu Rebreanu”, de la Bistriţa, în noiembrie 1987, a fost considerat, de Ioan Ilieş, drept „seismograful sensibil al unei vieţi, al devenirii scriitoriceşti, al vocaţiei didactice a lui Radu Petrescu, venit să se împlinească sub tâmplele încărunţite ale Călimanilor şi Heniului.”
Explicaţia titlului „Ocheanul întors” o dă chiar autorul, în ultima pagină a romanului, pe care am folosit-o ca moto la prezentul articol.
Cred că acest minunat pasaj radupetrescian, adeseori menţionat, dar prea puţin analizat, de critici, reprezintă, în mod enigmatic, adevăratul mesaj, al operei unuia dintre scriitorii de certă mărime, din literatura noastră postbelică. Trecând infernul înconjurător printr-un filtru optic, ochiul lui Radu Petrescu înregistrează emblematicul, miniaturalul, selectând fascinante detalii, discrete şi aparent inofensive, dar pline de substanţă şi persistentă aromă intelectuală. A evitat, magistral, întotdeauna, să descrie sau să comenteze anumite aspecte şi întâmplări cotidiene, legate de vremurile grele pe care le-a trăit, conştient că nu trebuie să participe la anumite fapte sau să înregistreze detalii, ale unor acţiuni, care l-ar fi compromis, aducându-i chiar şi posibile necazuri. Deşi libertatea de a scrie era, în acei ani, limitată, iar conţinutul operelor literare era dirijat politic, perspicacitatea lui Radu Petrescu a intuit traseul cel mai sigur al eternităţii operei sale.
Metodologia sa de lucru înfruntă cu sfidare şi indiferenţă presiunea evenimentelor politice, cărora nu le acordă nici-o concesie, fiind convins că notările lui diurne, de imagini şi idei, adevărata sa hrană, dar şi antidotul său intelectual care-l imunizează, nu vor rămâne simple piese de sertar.
Pentru Radu Petrescu viaţa materială nu a fost niciodată pe primul plan. El avea o a doua viaţă, în care descoperise „detaşarea de lucruri şi avantajele interioare ale stărilor contemplative, regulile construcţiei lucide, fără risipă de cuvinte, şi faptul că literatura este un uriaş organism irigat de sânge propriu”, aşa cum menţionează Gheorghe Crăciun în „Doi într-o carte”, cel care a avut o „profundă afinitate pentru cărţile lui şi pentru felul lui de a fi ca om şi scriitor.”
Radu Petrescu este scriitorul care nu a făcut nici-un compromis, deranjând doar pe acei despre care, nu a scris nici măcar o frază, poate din considerentul că aceştia, pentru el, nu existau. A dus o viaţă grea, pe care a închinat-o scrisului, sorbind, în tăcere, din măreţia nemărginită, a spaţiului şi timpului celor mai frumoase locuri, imortalizată în jurnalele sale.
„În timp ce beam marea orelor diurne am găsit mijlocul de a o bea şi pe cealaltă, a cerului nocturn, înstelat.
Norii, culise în mişcare.
Răsăritul soarelui, cădere de cortină.
Spectacolul stă sub legea tăcerii, a abstracţiei, a geometriei pure. La ora când mai toţi oamenii dorm.”
Câtă filozofie şi cât de multă poezie emană din aceste superbe rânduri, care constituie un adevărat epilog, în „Ocheanul întors”.

***

Prin faptul că l-am cunoscut foarte bine şi posed nenumărate date şi imagini vii, despre profesorul meu, mă consider dator de a descrie şi a cuprinde, măcar o mică parte dintre ele, într-un prim volum, care să contribuie la conturarea personalităţii şi operei, deosebite, ale lui Radu Petrescu. Spun doar o mică parte pentru motivul că, după ce am început această lucrare, am constatat că am intrat într-o minunată şi uriaşă deltă, cu acumulări de nestemate, spre care curg în continuare izvoare cu depuneri noi. Radu Petrescu este o mare literară imensă, încă prea puţin cercetată, în care desigur vor intra şi manuscrisele sale, jurnale şi corespondenţe, inedite, addende necesare unei virtuale integrale radupetresciene, care mai aşteaptă încă, la doamna Adela Petrescu în Pitar Moş, lumina tiparului.
Vreau să încerc prezentarea unor detalii, despre oamenii şi locurile descrise de Radu Petrescu, în periplul său transilvan, comparativ şi în paralel cu notele mele de atunci şi ulterioare de jurnal, sau în raport cu datele de cunoaştere acumulate pe parcurs. În această încercare de reîntoarcere în timp, cu peste o jumătate de secol, mi-au fost de mare ajutor discuţiile purtate, cu ocazia revederii unor foşti colegi şi persoane, care l-au cunoscut ca profesor, deplasările făcute în locurile pe unde a trecut Radu Petrescu, dar mai ales întâlnirile, scurta corespondenţă şi desele convorbiri telefonice avute, în ultima vreme, cu doamna Adela Petrescu.
Cunoscută încă de la venirea sa în şcoala din Prundul Bârgăului, acum mai bine de o jumătate de secol, când era profesoară la clasele paralele cu ale lui Radu Petrescu, soţia scriitorului mi-a oferit, în ultimii ani, exemplare din cărţile publicate, noi detalii scrise şi verbale, între care copii ale unor scrisori inedite, dar şi un ajutor direct, în acţiunea decodării numeroaselor abrevieri folosite de autor în jurnalele sale.
Vreau să încerc, de asemenea, după mai bine de cincizeci de ani, să realizez un profil al lui Radu Petrescu, pe care l-am avut profesor la Prundu Bârgăului, plecând de la însemnările din jurnalul meu, de atunci, comentate şi completate, în paralel cu cele ale scriitorului din „Ocheanul întors”, publicat în 1977, aşa numitul „Jurnal de la Prundu Bârgăului şi Petriş”.
Radu Petrescu era un om deosebit de discret şi politicos. Se purta întotdeauna în aşa fel, încât să nu jignească niciodată pe nimeni. Atunci când cineva îl supăra cu ceva, nu riposta. Se vedea însă, pe figura lui, că în adâncul sufletului său era profund afectat. Însăşi faptul că descria lumea înconjurătoare privită printr-un ochean, cu lentila întoarsă, denotă acest lucru. Se ferea parcă de a privi răul şi nedreptatea de aproape, pe care le evita, aşa cum probabil ar fi procedat şi astăzi, dacă ar fi trăit, înlocuind cu telecomanda numeroasele scene cu violenţe, care inundă micul ecran, cu puţinele dar superbele imagini şi simfonii, fără de care un artist adevărat, aşa cum era Radu Petrescu, nu ar putea trăi.
Majoritatea însemnărilor făcute în Ocheanul întors, cu referire la oamenii şi locurile descrise, îmi sunt familiare iar la multe dintre evenimentele petrecute am participat direct. Din aceste motive vreau să lămuresc anumite detalii, despre unele întâmplări petrecute, pe care, poate în mod intenţionat, Radu Petrescu nu le-a aprofundat sau nici măcar amintit, cu toate că multe, desigur, l-au marcat şi cred că încă destul de profund.
Radu Petrescu nu a înregistrat partea întunecată a lumii, a ocolit întotdeauna răul din notările sale, înregistrând cu multă străduinţă inefabilul.
Simţindu-se de mai multe ori nedreptăţit, Radu Petrescu se închidea în el, se zbuciuma foarte mult în interior, aproape că se îmbolnăvea. Dar marea lui sensibilitate rămânea cea artistică, care întotdeauna îl salva. Era destul să se uite la peisajul din jur, să privească cerul şi norii, de care era îndrăgostit chiar şi atunci când erau întunecaţi, sau să inhaleze aerul proaspăt pe care îl savura, dar îl şi percepea, ca nimeni altul, pentru a se reface total. Norii şi cerul erau pentru el un medicament pe care şi-l administra zilnic, de multe ori recomandându-l şi celor din jur.
Încercarea mea de a readuce în prim plan anumite secvenţe, din acele vremuri, are scopul de a preciza fundalul celor înregistrate de Radu Petrescu, în jurnalul său transilvan, discret, privite printr-un ochean întors. Vreau să analizez acum, îndeaproape şi în profunzime, evenimentele, locurile şi oamenii, de atunci, din descrierile lui Radu Petrescu şi evoluţia acestora, pe cât posibil până în prezent, în detaliul lor, privite prin puterea optică a lentilei normale a unui ochean, re-întors, dar întors înapoi în timp.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]