BEC dă dreptate PNL și confirmă înșelătoria PSD

Biroul Electoral Central a constatat, astăzi, printr-o serie de decizii, că demersul Partidului Național Liberal de a contesta folosirea însemnelor USL de către Alianța electorală PSD – UNPR – PC este unul întemeiat.

Hotărârile BEC în spețele din județele Timiș, Olt și Vaslui obligă PSD și acoliții săi să înlăture materialele electorale care conțin denumirea USL. Tentativa grosolană a social-democraților de a înșela electoratul cu iluzia că USL continuă să existe a eșuat lamentabil.

Facem un apel către toate autoritățile locale, către Poliție și Jandarmerie să vegheze la aplicarea de urgență a hotărârilor Biroului Electoral Central, astfel încât toate materialele care conțin furtul PSD, sub formulele USL trăiește! și Continuăm USL!, să fie îndepărtate.

Menționăm că la aceste decizii ale BEC, se adaugă și hotărârile Birourilor Electorale Județene din Neamț, Mehedinți și Argeș, care dau, de asemenea, dreptate PNL.

Devine limpede că Partidul Național Liberal a acționat permanent de partea legii, în timp ce Victor Ponta și PSD au ales metode nu doar imorale, dar și ilegale. Aceasta este de fapt diferența dintre PNL, care respectă democrația și justiția din România, și PSD, care, prin acțiunile sale, întoarce România în trecut, în perioade în care Partidul se plasa deasupra Legii.

Suntem convinși că, în 25 mai, cetățenii vor sancționa la urne Alianța electorală PSD – UNPR – PC și vor da un vot pentru consolidarea democrației, pentru întărirea instituțiilor statului de drept, pentru a înlătura pericolul ca țara să devină subjugată puterii roșii.

Departamentul de Analiză Politică și Comunicare

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5