Bianca Pintea, apel către deputaţi: Împreună vom reuși să scriem un capitol important al profesiei de mediator!

Bianca Pintea, preşedintele Corpului Profesional al Mediatorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, se arată încrezătoare că plenul Camerei eputaţilor va adopta proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii 192-2016 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.          Potrivit acesteia, Camera Deputaţilor este cameră decizională, proiectul fiind pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaţilor din 22 - 23 mai 2018, la secţiunea V.

„Corpul Profesional al Mediatorilor din judeţul Bistrița-Năsăud dorește să vă mulțumească încă o dată pentru susținerea ce în mod constant o manifestați față de fenomenul medierii din România. Alături de dumneavoastră, profesia de mediator are șansa să devină un actor esențial pe șcena socială a României.

Cu acest prilej, vă reamintim faptul că proiectul pentru modificarea și completarea Legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator (PL-x 483/24.10.2016), inițiativă legislativă a grupului politic PSD-ALDE, a primit raport favorabil de la Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, prin votul favorabil al membrilor PSD-ALDE, astfel că acesta a intrat în ultima și cea mai importantă etapă a legiferării sale - adoptarea prin votul deputaților din Parlamentul României.

Vă invităm, astfel, să compliniți ceea ce colegii dumneavoastră din Senatul României și din cele două comisii juridice ale Parlamentului României au concluzionat prin voturile lor: România trebuie să dea o șansă reală medierii - prin conturarea unei legislații în acord cu realitățile și perspectivele social-normative din Uniunea Europeană!”, menţionează Bianca Pintea.

Acesta susţine că întreg Corpul Profesional al Mediatorilor din România, format din cei peste 12.000 de profesioniști ai medierii, își pune întreaga speranță că, prin votul pozitiv al deputaţilor, aceştia vor contribui „la scrierea unei noi pagini în istoria medierii din România, astfel dând șansa unui nou început profesiei noastre - în asentimentul rolului social pentru care aceasta a fost instituită”.

Mulțumesc public, pentru sprijin, tuturor senatorilor și deputaților implicați din județul nostru! Sunt convinsă că împreună vom reuși să scriem un capitol important al profesiei de mediator și cred cu tărie că plenul Camerei Deputaților va acorda aviz favorabil demersurilor noastre!”, transmite Bianca Pintea, preşedintele Corpului Profesional al Mediatorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5